13 Noiembrie 2014. Risipei se dedă florarul
O zi în care ne amintim de cei care au făcut legăminte ascetice,
dar și de miraculosul poem:
Risipei se dedă florarul,
totul din Dragoste pentru Dumnezeu!
Unul din cei care a făcut legământ de a trăi în asceză a fost Sfântul Ioan Gură de Aur.
Astăzi găsim scris în
PROLOAGE:
„Luna lui noiembrie în 13 zile:
Pomenirea celui între Sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur,
arhiepiscopul Constantinopolului (†407).
Acest mare dascăl şi luminător al lumii a fost din marea cetate Antiohia,
născut în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi:
tatăl lui se numea Secund şi era căpetenia Siriei, iar mama sa, Antuza.
Din fragedă vârstă a pierdut pe tatăl său, iar mama sa, nemaicăsătorindu-se, deşi era foarte tânără, îşi închină viaţa creşterii copilului ei. […] a avut parte, prin grija mamei sale de cei mai vestiţi dascăli din Antiohia.
[…]
Şi, îndurând Sfântul multe suferinţe, şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu, la Comane, în Armenia.
Ultimele sale cuvinte au fost: „ Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”(14 sept. 407).
[…]
Celui mai mare predicator din vremea de aur a creştinătăţii, Biserica îi serbează pomenirea de trei ori pe an: la 13 noiembrie şi apoi la 27 şi 30 ianuarie, precum şi în fiecare zi, când se săvârşeşte Liturgia lui.”
*
După aceste câteva fragmente,
din splendidul text ce e scris la pag. 242-244 în cartea Vieţile Sfinţilor,
să citim o poezie de o rară frumuseţe şi apoi să privim flori, pomi, grădina prin care a păşit şi autorul poemului:
Risipei se dedă florarul
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă florarul.
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri –
latente-n pulberi aurii
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
Lucian BLAGA
*
Am fotografiat această floare, luminată de un Soare ce se pregătea să apună,
în grădina Naşei mele de botez din Băbuşa, în toamna anului 2014,
am postat-o aici în ziua de azi, 13 Noiembrie 2014, când aştept ce a mai pregătit Dumnezeu pentru mine,
pentru cei din jurul meu, şi, asta,
după un Eveniment în care am văzut un ALB, mai alb decât orice Alb.
Bistriţa, Joi, 13 Noiembrie 2014. Jeniţa Naidin