Mai multă atenţie liniştii
Pentru ca să avem pace interioară, liniştea este deosebit de importantă.
Este bine să acordăm mai multă atenţie liniştii decât sunetelor, chiar şi sunetelor plăcute ale muzicii preferate.
Ştim că liniştea permite sunetului să apară, să îl auzim.
Sunetul se naşte din linişte, apoi încetează în linişte.
Aici vorbim de liniştea ca parte intrinsecă a sunetului, adică, în cadrul sunetului, liniştea e ceea ce nu e manifestat.
Să încercăm să stăm cât mai mult în linişte, dacă se poate în mijlocul naturii, sau într-o bibliotecă, într-o sală de expoziţie a unor picturi preferate, etc..
Din proprie experienţă, vă pot spune că, în linişte, ne putem concentra asupra interiorului nostru ce este atemporal,
şi, astfel, reuşim să ştim şi să simţim cum acolo e scânteia divină.
Minunea este că, în linişte, vom simţi esenţa lui Dumnezeu în tot ce există:
flori, oameni, pietre şi credem ceea ce s-a spus demult:
„Absolut tot ceea ce există este sfânt”.
Este minunat să avem, cât se poate de des,
sufletul îndreptat către Dumnezeu, către Univers!
Este şansa noastră să ne dezvoltăm o Conştiinţă Universală care ne ajută să ne vindecăm orice boală.
„Credinţa ta te-a vindecat!”
Să credem în aceste cuvinte din Scripturi, sunt adevărate, eu ştiu.
Vă invit să priviţi aceste fotografii pe care le-am făcut în linişte:
zid de mănăstire. foto: j.d.n.
Prin Codrii Romanului am fotografiat în anul 2015 când am mers la Băbușa, satul meu natal
Am fotografiat în anul 2015 acest minunat copac pe drumul dintre satul meu natal și orașul Roman
Marţi, 27 Ianuarie 2015, Jeniţa Naidin
cu completări şi modificări,
azi, 3 februarie 2015 Jeniţa Naidin
Flori în balconul apartamentului în care am locuit cândva
am completat azi, 26 Mai 2024
revăzut, 16 August 2015 Jeniţa Naidin