GOETHE – Mereu citit cu Bucurie
Pentru odihna sufletului şi bucuria spiritului
am cules la calculator câteva poezii scrise de Goethe,
această personalitate cu o mare aviditate de cunoaştere şi care a fost un artist desăvârşit al cuvântului.
Johann Wolfgang Goethe s-a născut la 28 august 1749 în oraşul Frankfurt pe Main,
şi a Plecat în Cer la 22 martie 1832,
deci, a trăit, 82 ani, 6 luni, 24 zile.
Am arătat în ce perioadă a trăit acest mare spirit al Umanităţii pentru a marca momentul temporal
de când datează cuvintele sale despre poezie şi ştiinţă, care dovedesc analize universale şi pertinente.
Reproduc un crâmpei:
„Nimeni nu voia să admită că ştiinţa şi poezia se pot uni. […] Se uita că ştiinţa s-a dezvoltat din poezie, nu se lua în considerare că, după o întoarcere a timpurilor, ambele se pot uni dinnou ca prietene, pe o treaptă superioară, spre avantajul amândurora.”
Atunci când citim o sumedenie din poeziile sale, observăm cum a spart tiparele, rutina, şi vedem ce fantezie poetică l-a ajutat să creeze totul cu o excepţională inventivitate.
El a spus despre sine:
„De câte ori caut cuvinte, îmi răsar în faţa ochilor imagini.”
*
Haideţi, să-i citim câteva poezii:
DIVINUL
Nobil omul să fie,
Bun inimos!
Căci numai asta
Îl deosebeşte
De toate făpturile
Ce le cunoaştem.
Slavă necunoscutelor
Supreme făpturi,
De-abia presimţite!
Lor să se-asemuie omul:
Pilda lui să ne-nveţe
În ele să credem.
Căci fără simţire
Este natura;
Soare-ncălzeşte
Răul şi binele.
Pe răufăcător
Şi pe cel mai bun ins
Îi luminează luna şi stelele.
Vânt şi puhoaie,
Tunet şi grindini
Vâjâie-n cale,
Şi-n goană,
Ele înşfacă
Pe unul sau altul.
La fel norocul
Bâjbâie-n lume,
Ba printre zulufii
Curaţi ai băiatului,
Ba creştetul chel şi plin de păcate.
Tuturor dat ni-e
Să-mplinim crugul Vieţilor noastre
După eterne legi de granit.
Dar omul poate Ce nu-I cu putinţă:
El deosebeşte; Alege şi judecă;
Şi clipei e-n stare Să-I dea durată.
El singur poate
Să răsplătească Bunii şi răii.
El vindecă, mântuie;
Ce-i rătăcit, dezbinat, Strânge-mpreună.
Pe nemuritori
Noi îi cinstim
Parcă-ar fi oameni
Şi-n mare ar făptui
Ceea ce-n mic făptuieşte
Sau ar dori să-nfăptuiască,
Cel mai bun dintre noi.
Omul să fie nobil şi bun,
Neobosit să creeze
Ce-i necesar şi ce-i drept.
El să fie prefigurarea
Acelor făpturi de-abia presimţite.
TAINĂ
De ocheadele iubitei
Lumea-n jur se minunează.
Eu ştiu taina, dimpotrivă,
Ştiu ce-anume însemnează.
Vrea să spună: El mi-i dragul!
Nu vreau nicicum un cutare!
Oameni buni, deci renunţave-ţi
La dorinţi şi la mirare!
Da, puterile-i uriaşe
Prind în jur privirea-i dreaptă;
Numai lui vrea să-i vestească
Ceasul gingaş ce-l aşteaptă.
STROPI DE NECTAR
Când Minerva ca s-arate preţuirea pentru alesu-i Prometeu,
din cer i-aduse de nectar o cupă plină,
Spre a-i ferici pe oameni şi spre a le sădi în suflet
Simţul artelor frumoase,
Sprintenă-şi zori ea pasul, nu cumva să prindă veste Jupiter;
şi cupa de-aur şovăi, şi pe pământul verde câţiva stropi picară…
Iute-albinele-i luară urma şi sorbiră harnic;
Fluturul s-află în treabă
Ca şi el un strop să fure;
Chiar năsâlnicul păianjen lunecă şi supse straşnic.
Norocoase-au fost acestea
şi alte gingaşe gângănii,
Căci împart cu muritorii
Astăzi deopotrivă cea mai
Mândră desfătare – arta.
GOETHE
*
Să iubim poezia, să citim poezii,
să ne rugăm pentru sufletul celor care au creat pentru noi.
*
Am făcut aceste fotografii, de curând, pe drumul de întoarcere de la Mănăstirea Salva.
Bistriţa,
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 Jeniţa Naidin
