Jenita Naidin

Motto:

Nu există decât o suferinţă,

aceea de a fi singur.

Paul Evdokimov

*

Bucuria

poate fi bucurie doar prin voinţă.

Iulian Dămăcuş

Voinţa de a reciti o carte cu intenţia de a gândi împreună cu autorul pentru a-l înţelege mai bine îţi poate aduce bucuria descoperirii şi a altor valenţe ale respectivei lucrări prin comparaţie cu impresia primei lecturi.

„Deodată se opriră brusc: la cîţiva paşi, pe lângă bisericuţa de lemn în care se adăpostise la început Icoana, un bărbat încă tânăr înainta încet, în coate şi-n genunchi, înconjurând lăcaşul. Tălpile albe, uzate, ale tenişilor luaseră forma picioarelor, genunchii pantalonilor de doc erau pătaţi de praf şi de iarbă, pe mînecile cămeşii se vedeau urme de sînge. Cei de-abia sosiţi (cu ceva probleme la stăreţie) nu rostiră o vorbă, parcă ruşinaţi de efortul… de-a se fi înghesuit în maşină. Ce-l făcuse oare pe bărbat să se supună la acest fel de penitenţă? Ar fi vrut să ştie, fiecare ar fi vrut, dar cum să-l întrebi? Ar fi o impietate. Poate văzându-i faţa…, dar omul îşi continua încet drumul, rugându-se. Ochii îndreptaţi spre pământ (pământul era atât de departe!) nu puteau fi văzuţi. Pe tâmple şiroia sudoarea, aluneca pe obraz, picura pe drum…”

Cuvintele de mai sus, scrise de Iulian Dămăcuş în volumul  Sonia, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2008, ne îndeamnă la meditaţie. Şi acel bărbat încă tânăr medita în felul lui. Avea mintea concentrată (pământul era atât de departe!).  Se ştie că puterile cuiva care trăieşte având permanent o minte concentrată la Dumnezeu, sau la ceea ce vrea să reuşească, sunt uriaşe! Atunci când avem de rezolvat o problemă, puterea constă în a ne concentra permanent asupra ei şi a gândi pozitiv. Suntem produsul seminţelor pe care le-am semănat în trecut (trecutul poate fi ieri, ceasul abia trecut), iar viitorul nostru va fi rezultatul seminţelor pe care le aruncăm acum.

Nimic nu este întâmplător! Faptul că  o cunoştinţă mi-a recomandat să citesc cartea Sonia spunând: „autorul mi-a fost coleg de liceu, e foarte interesantă cartea”, nu a fost întâmplător pentru că, astfel, am avut prilejul să  retrăiesc unele amintiri din timpul adolescenţei şi nu numai.

În timpul lecturii, m-a emoţionat faptul că, în mai multe locuri din carte, unde autorul aminteşte anumite momente trăite în adolescenţă, m-am regăsit şi eu ca elevă la liceu ori ca tânără locuind la ţară. În acest sens, amintesc câteva texte ale autorului care mi-au adus în prezent amintiri din acei ani  (avantajul de-a avea cam aceeaşi vârstă cu scriitorul):  „Ascult Ritornero… piesă care bântuia inimile adolescenţilor”, sau „Ascultam, iarna mai ales, toţi ai casei teatrul la microfon;”.

Aici, mi-am amintit, pe lângă muzica frumoasă a acelor timpuri, ascultată la difuzor, atât acasă cât şi la  liceu, cum mămica mea cunoştea actorii după voce, şi  cum ne ruga să păstrăm liniştea în timp ce asculta piesa de teatru la microfon, noi fiind în casă mai mulţi copii de vârste diferite. Mamei mele îi plăceau toţi actorii şi ar fi dorit să îi vadă vreodată la faţă; o iubea pe Vasilica Tastaman, îndeosebi.

Cartea Sonia, structurată în 154 fragmente distincte, ele însele cărţi în miniatură, cu înţeles propriu, este rezultatul ideii pe care a avut-o autorul de a-şi prezenta o perioadă din viaţa sa, dar şi a semenilor, pornind de la însemnările păstrate în Jurnalul de adolescent, rânduri pe care le-a împletit cu momente din viaţa de peste ani.

În această carte de proză, Iulian Dămăcuş inserează, pe lângă analiza unor pagini din Jurnalul său de adolescent, şi interesante aspecte din viaţa socială din ultimii ani din România cât şi din momentul în care a scris-o, carte pe care criticii literari ar putea-o considera ca fiind un roman fragmentat. Oricum este o carte pe care o înţelegi recitind-o.

Ea se impune atenţiei prin caracteristici izbitoare prin redarea complexităţii şi varietăţii aspectelor ce ţin de viaţa omului  de la adolescenţă  până la maturitate. Forţa cărţii constă în faptul că ne pune mintea la treabă, cititorul este lăsat să gândească, nu i se dă totul mură în gură. Iulian Dămăcuş  prezintă în  carte, multe ipostaze în care se poate afla omul şi, în plus, include în analiza sa natura în toată frumuseţea ei. Exprimă obiectiv, cu mult curaj, dar şi cu umor, opinii despre regimul politic al României înainte şi post decembrie ’89.

Din însemnările  sale de adolescent  cunoaştem un tânăr care citea cărţi ziditoare, benefice pentru dezvoltarea sa ulterioară şi că era ancorat în realitatea socială a vremii sale, era „un tânăr bătrân”.

Anumite pagini din carte sunt adevărate documente ce descriu real, aspecte deosebit de importante din viaţa oamenilor şi din viaţa socială a satului său şi a împrejurimilor, evenimente petrecute cu peste 30 de ani în urmă, dar şi din contemporaneitate.

Fiind un fin psiholog, scriitorul Iulian Dămăcuş inserează în carte dialoguri, profunde pentru sufletul uman, din care mai ales tinerii pot învăţa. La finalul unui astfel de dialog, dintre doi soţi aflaţi la cea de-a doua căsătorie, prezintă gândurile bărbatului: „Acest fel de discuţie prelungită luni de zile reuşi să dărâme ce mai rămăsese din relaţia lor. O întâlnire cu cel care devenise o prezenţă obsedantă în casa şi în patul lor, o replică, un gest, o secvenţă la televizor, un pasaj dintr-o lectură, totul alimenta la nesfârşit dialogul, dacă se mai putea numi dialog. El întreba aceleaşi lucruri formulând mai subtil sau mai dur întrebările, ea se simţea la capătul puterilor, renunţase la încercarea de a-l convinge, la totul!”

Cred că, din exemplele date în această carte, se poate învăţa mai mult chiar decât din sfaturile, oricât ar fi de corecte, date de psihologi.

Pentru că doresc să-l lăsăm pe autor să vorbească mai mult, am ales să reproduc, însoţite de succinte comentarii, câteva fragmente din carte:

„Pe la pagina 87 aflu (ce densitate pe câţiva centimetri pătraţi de carnet!… iată că uneori eram mai harnic) că persoana care m-a-ndemnat să-mi scriu jurnalul a fost domnul Dan(Rebreanu ?)…  Aştept o oră convenabilă să-i comunic telefonic marea descoperire. – Ei! mi-a răspuns, şi parcă l-am văzut surâzând ca atunci când îmi scrisese: „Sofisticatule, contorsionatule, Manfred şi Hamlet totodată, te văd în compartimentul de clasa întâi izolat prin mantia albastră a surâsului, într-un surâs.”

Citirea acestui text mi-a adus aminte că scriitorul Niculae Vrăsmaş a fost îndemnat să ţină jurnal de către Radu Petrescu, dar între cei doi nu a mai putut avea loc un dialog atunci când s-a născut cartea Jurnale paralele pentru că maestrul era la Cer.

Mintea mea a mai făcut o conexiune cu cartea Mic jurnal discontinuu, –  pe care, am împărţit-o în 237 minicărţi, sau momente – , în care autorul, Ioan Pintea, spunea:

„Din nou despre Radu Petrescu, pe care îl recitesc cu patimă, (Ocheanul întors) şi ţinta lui predilectă: cerul, norii. […] Nimic întâmplător. După trei zile de lectură din Radu Petrescu intru în librăria Radu Petrescu din urbe. La intrare îl întâlnesc pe Niculae Vrăsmaş, elevul dintr-a şaptea a lui R.P. şi personaj în Ocheanul întors. Un răspuns din partea autorului, mă întreb? O binecuvântare din partea cerului, zic.”.

Iulian Dămăcuş ne spune:

„Dacă cel de-atunci acceptă să rescrie jurnalul iubirii anilor de liceu, înseamnă că acea iubire mai dăinuie, că nu trebuie nici inventată nici înfrumuseţată. Ce şanse sânt ca bucuriile şi frământările de atunci să fie redate aşa cum le-a simţit? Să fi fost în felul lor unice! Omul se-nşeală crezând că într-o viaţă trăieşte momente unice, mai ales în dragoste… Poate că unic dintr-o viaţă este doar ceea ce rămâne în memoria trupului şi a sufletului până în ultimele clipe. Fără să căutăm, fără să alegem acel ceva.”

Pe parcursul cărţii întâlnim des fragmente ca cel de mai sus astfel încât dacă această lucrare ar fi un roman, ar putea fi numit roman psihologic.

De o frumuseţe şi profunzime aparte sunt şi următoare texte din cartea Sonia:

„Cerul copilăriei – un drapel uriaş vălurind albastru peste sat, spălat din când în când de câte-o ploaie caldă  şi albit cu zăpadă. Nu-mi aduc aminte ca părinţii să-mi fi arătat cerul, uite cât e de frumos! Vezi cum trec norii?… Ei se uitau să ghicească ora zilei sau semnele ploii, înălţând rugăciuni, uneori numai din priviri, pentru venirea norilor sau pentru risipirea lor. […] – În dragoste, în cea adevărată, nu se poate să nu fii timid! Mai ales în prima dragoste… Îţi este frică să nu frângi petala unei flori, cum să nu-ţi fie frică de fragilitatea celui mai sfânt sentiment, sfânt întru toate! […] – Un om nu poate fi proprietatea altuia numai pentru că acesta-l iubeşte. Dacă nu-i iubire din amândouă părţile, sufletul nu-i de cumpărat nici de vândut, ţine minte, încă eşti tânăr, aşa de tânăr! […] Printre zecile de scrisori îngălbenite, aşa le stă bine scrisorilor; azi nu se mai scriu scrisori, doar pe net, gata cu speranţa recitirii, nici o şansă pentru a mai aprinde o amintire, într-o clipă de lectură, acea scânteie a unei speranţe, a unei clipe de dragoste, de visare.”.

La prima lectură a cărţii Sonia, am publicat o opinie în Ziarul Răsunetul, şi am constatat că articolul e completat de comentarii  ale cititorilor din care reproducem câteva fragmente:

„Cartea domnului Dămăcuş pare a fi interesantă şi voi căuta s-o citesc.”

„Sper să pot citi cartea Domnului Dămăcuş, Sonia. Mulţi am trăit copilăria în medii curate, în familii care se rugau muncind sau munceau rugându-se. Iar, noi copiii îi ascultam, îi respectam pe părinţi. Citind articolul doamnei Jeniţa Naidin, cu citatele extrase si prezentate […]  am apreciat opinia autoarei, cu care sunt de acord, aceea de a evita să exprimăm în scris sau verbal cuvinte nepotrivite, care nu folosesc nimănui. Sper că, aceste aprecieri să fie luate de bine chiar şi de cei noncomformişti. Vocabularul nostru este bogat şi avem de unde alege.”

„Omul caută să se îmbogăţească sufleteşte, să se înnobileze, când participă la un act de cultură (carte, teatru, expoziţii)
Sentimentul pe care-l trăieşti atunci când găseşti în paginile unei cărţi anumite expresii care nu sunt tocmai potrivite cu cartea, îţi lasă un regret”.

Sonia fiind o carte interesantă,  probabil că   va fi reeditată, ocazie cu care este posibil ca autorul să  scoată din text cuvintele şi expresiile mai puţin literare care, din punctul nostru de vedere, umbresc câteva din părţile ce alcătuiesc această  lucrare. Interesul cititorilor e un semn că demersul autorului a fost unul reuşit!

Bistriţa, 25 februarie 2011                                                              Jeniţa Naidin

***

Articol adus pe Prima pagină, astăzi, 27 Iulie 2015,

fiind ziua de naştere a scriitorului Iulian Dămăcuş.  La mulţi ani!

Jeniţa Naidin