Jenita Naidin

 

Dragi cititori,

azi, 23 mai 2017,  am revăzut această postare,

pentru că din emoția ce am avut-o cu  acest caiet pe masa mea, nu am mai recitit ceea ce am scris și citat.

Așa că,  în prezent,  vă invit să citiți ce am selectat, cu corecturile și completările pe care le-am făcut,

dar cel mai important, în cazul în care doriți, să parcurgeți acest caiet întreg, ce sigur se găsește în bibliotecile din țară.

Doamne, să găseşti în bibliotecă, după treizeci şi trei de ani,  un caiet ce nu l-ai citit atunci, în 1984,  pentru că nu aveai timp, iar acum să îl parcurgi cu sufletul la gură, este o minune!

Să precizăm:

sunt 32 de pagini şi 4 coperte cu texte!

Ceea ce este superb, însă,

e faptul că sunt pagini de aur,

aşa le-am perceput, iar din ele,

culeg la calculator pentru Dumneavoastră câteva cuvinte:

 

Citim pe coperta I:

 

„Spectacol de poezie

NICHITA  STĂNESCU

Teatrul Nottara

Orfeu

În

Câmpia

Dunării”

Şi, mai departe, deschidem caietul…

Pe coperta II, scrisul de mână a lui Nichita:

„Pentru o mie de cântece

 

Pentru o mie de cântece

Am fost născut

Nouăsutenouăzecişinouă

sunt răguşite de cântecul, unul

pentru care am fost născut

Nu mă înjumătăţiţi voi timpuri!

S-ar putea, înalt cum este

cântecul, unul,

să fie la urmă…

     Nichita Stănescu

         1973”

 

Mergem mai departe şi citim un text semnat de Ion Brad, directorul de atunci al  Teatrului Nottara,

Din care spicuim:

„Spectacolele de poezie încep cu

Nichita Stănescu

De ce? ar putea să întrebe  spectatorii, poeţii, criticii de poezie sau teatru, tinerii sau vârstnicii, cei obişnuiţi sau neobişnuiţi să vadă poezia, nu doar s-o asculte şi s-o citească. De ce nu începeţi – ar putea continua întrebarea – cu numele unor mari poeţi care au fost o punte între veacuri şi între vârstele spirituale ale României de azi – numele lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Lucian Blaga, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Al. Philippide, dintre cei dispăruţi, ne-ar veni imediat pe buze – ori  cu cei care, având acum tâmplele cărunte au pornit să urce, încă tineri primele din cele 40 de trepte ale libertăţii noastre pe care le cinstim în acest an jubiliar. Am putea fi întrebaţi chiar : 

de ce nu începeţi cu cei mai tineri, a căror vârstă şi ale căror elanuri se confundă cu Poezia însăşi?

Răspunsul nostru este simplu:

Dacă nu începem cu Eminescu, geniul tutelar al literelor române, trebuie să începem neapărat cu Nichita Stănescu!

Da,  fiindcă tocmai într-un an jubiliar, cum este acest 1984, când scoatem la lumină rodnicia materială şi spirituală a socialismului românesc, n-am putea fi cu nimic mai convingători, vorbind despre grădina bogată a Poeziei, decât începând  orice enumerare cu Nichita Stănescu.

Descendent din Eminescu, el este din stirpea poeţilor mari, mai sus pomeniţi, iar rolul său înnoitor s-a văzut încă de la primul volum.

În arta lui s-au concentrat virtuţi înnăscute, dar şi cultivate anume, prima dintre ele fiind acea omenie profund pentru  Om şi pentru  Cetate.

[…]

Avem mereu sub ochii noştri uimiţi miracolul Facerii, tainele prin care acest Orfeu dunărean obliga pietrele să joace.”

Mai departe,

La pagina 3 citim prima poezie şi ultima poezie:

 

„Prima poezie:

 

Într-o zi la prânz

 

Într-o zi cam pe la prânz,

Gheorghiţă mergea cu-n mânz

Cum mergea cu mânz-agale

îi ieşi un hoţ în cale

Hoţul fiind bandit din fire

Îi luă mânzu cu grăbire

Gheorghiţă rămase cu buza umflată

că n-a avut cu el o bâtă lată

pe bandit să-l bată.

1940 

(nota ns. avea vârsta de 7 ani atunci Poetul)

 

 Ultima poezie:

 

Către…

 

Să ningă peste noi cu miei, doar astăzi

Să ningă inima din noi

Noi niciodată nu am fost noroi

O spun şi mieii care ning pe noi

O, dulce, mult prea dulce tu, fecioară,

Care mi l-ai făcut pe Iezus chiar din flori

Ce zici că ninge mieii peste noi

Ce zici că ninge mieii peste seară

Şi pe zăpadă  că noi ningem amândoi…”

 

Acum citez de la pag. 8 din interviul radiofonic realizat în 1982 de Victor Crăciun,

câteva din cuvintele lui Nichita Stănescu:

„Una dintre îndreptăţirile majore ale culturii noastre este şi Istoria literaturii române a lui George Călinescu pe care o considerăm ca pe o casă a scriitorilor români. Edificiul acestei  

Cărţi, clădit din cuvinte, acoperă şi găzduieşte în el sufletele scriitorilor, cei petrecuţi pe aceste tărâmuri,

[…]

Acest tom masiv călinescian … poposeşte cu drag în casele noastre ca şi cum în casa noastră pieritoare ne-ar veni ca invitat de cinste un oaspete:

o casă eternă.

1982”

 

M-au impresionat profund cuvintele lui Nichita Stănescu, şi de acum de când le-am aflat,

mă uit la această valoroasă carte,

ce o am în faţa mea pe raft,

în biblioteca de curând reașezată,

o numesc şi eu:

„o casă eternă.”

Dragi cititori, acum, câteva versuri din poezia lui Nichita

„(Sunt îndrăgostit, o, ce nefericire…) de  la pag. 14:

Sunt îndrăgostit, o, ce nefericire 

că mai repet un lucru pur 

în tandra stelelor de  pustiire

de numai,  numai  de azur 

Mi-e gândul cum un fir de iarbă 

pe care-l paşte-înfometat 

lumina verde dintr-o toamnă”

Merg mai departe şi  dactilografiez de la pag. 24 din Interviul

realizat de Ion Bota cu Nichita în sept. 1982:

„Felicitându-vă, în numele cititorilor noştri, pentru Premiul internaţional de poezie „Cununa de aur” ce vi s-a decernat recent în localitatea iugoslavă Struga,

vă rugăm să ne vorbiţi despre însemnătatea distincţiei şi despre festivitatea înmânării ei.

Nichita spune:

Premiul de la Struga este încă un pas înainte pe care l-a făcut poezia românească în afirmarea ei peste hotare. El nu este neapărat încununarea unui om, ci mai degrabă a spiritualităţii estetice a unui popor. Dealtfel, aşa a fost privit şi de către puternica şi valoroasa delegaţie a Uniunii scriitorilor, alcătuită din peste 20 poeţi, prozatori, critici şi istorici literari, în frunte cu Dumitru Radu Popescu, preşedintele uniunii, din care au făcut parte George Bălăiţă, Gheorghe Tomozei, Alexandru Andriţoiu, Anghel Dumbrăveanu, Marin Mincu, Dumitru M. Ion, etc, care au participat la  diverse întâlniri cu publicul, inclusiv cu muncitori, editori şi alţi oameni de cultură şi artă;

 delegaţia întreagă s-a aflat, de fapt şi de drept, în centrul manifestărilor de la Struga, desfăşurate cu concursul a peste 500 de poeţi din peste 40 de ţări, şi dedicate în mod semnificativ poeziei româneşti de azi şi de totdeauna.

Într-adevăr, o sărbătoare a poeziei!

[…]

Literatura este unul dintre portdrapelele umanismului românesc în lume.”

 

Câteva cuvinte din ceea ce s-a spus, după Plecarea Poetului din 13 dec. 1983, pag.25-31:

„Ai dreptate Nichita scria ceva mormăind şi gesticulând. Apoi cu infinite precauţii:

Bătrâne, iartă-mă că te trezesc, dar trebuie să-ţi citesc asta!

 

Şi-mi citea poezia pe care tocmai o scrisese. Eu eram copleşit de  noaptea aceea grea, ţintuită cu  bulgări de foc. Se vede că nu manifestam destul entuziasm Nichita mă îmbrăţişa:

Bătrâne, ai dreptate! E proastă. Culcă-te la loc. Încerc alta. Şi rupea hârtia. Jocul s-a continuat până dimineaţa, când, cu feţele mototolite de nesomn, ne-am strecurat din cuşetă.

Călcam, amândoi  pe un morman de ghemotoace de hârtie aruncate acolo.

Mircea Tomuş”

*

„Într-o noapte la Struga

[…] Nichita a primit coroana de aur, după ce la Ohrid, sub străvechile bolţi de piatră ale Sfintei Sofia, el se mărturisise într-o ars poetica excesiv stănesciană.

Nu înainte ca Petre Andreevski, cunoscut poet şi criitic din Macedonia, să fi decretat, în acelaşi loc, timpul lui Nichita Stănescu.

Aşezat pe creştetul lui Nichita  laurul parcă  ar fi crescut acolo de când lumea. Cum ar spune el: bre, se şi potriveşte al naibii… L-au privit cu orbire în vara asta la Struga, 700 de poeţi din 43 de ţări.  George Bălăiţă”

Pag. 29.

 

*

La pag. 31 sunt cuvinte superbe despre Nichita a mai multor poeţi.

Citim un mic fragment:

„ … Ne despărţim.

Azi, mâine îl vom putea încă privi. Ieri i-am mângâiat părul blond-înspicat cu argint şi i-am strâns între palme calde mâna („ce la scris mereu ședea” – Anton Pann) iar mâine…

Mâine, Nichita al nostru se va duce să doarmă lângă vecinul lui din Piaţa Amzei, vecin şi pe dealul Şerban Vodă, lângă Mihai Eminescu.

Şi-abia îndepărtându-ne de amintirea lui îi vom preţui cu dreaptă cinstire opera, vom trece (doar unii dintre noi, din păcate) vama dintre două milenii, plătindu-ne semeţia cu poezia lui Nichita Stănescu.

A fost un geniu!

13 decemvrie 1983  Gheorghe Tomozei”

La pag. 32 citim poezia:

Ultima scrisoare ruptă

din care reproduc  primul vers:

Ferește-te din pricina durerii să-ți plângă pielea

cu lacrimi!

…

 

Am ajuns la coperta IV. E o fotografie a lui Nichita,

Şi cuvintele:

„Teatrul Nottara

Director

Ion Brad

Caiet redactat de

Gheorghe Tomozei

Prezentare grafică

János  Bencsik”

 

***

Am pregătit această postare din acest caiet regăsit, şi când am citat:

Azi, mâine îl vom putea încă privi.,

am avut în faţă, ceea ce am văzut ieri, Duminică, 21 Mai 2017,  în capela Cimitirului  din Bistriţa, şi anume chipul, aflat în sicriu, a profesorului Petre Anghel, născut în satul Pociovaliştea, judeţul Gorj, Oltenia.  Soţia îndurerată întâmpina pe cei ce îşi luau rămas bun.

Când scriem, mintea noastră ne ancorează în cotidianul imediat, ne leagă de Spiritul  timpului concret ce ne impresionează şi pe care îl impresionăm la rândul nostru.

Petre Anghel a fost un reputat profesor de matematică a decedat pe 20 mai 2017

(în aceeaşi  zi în care acum 4 ani a Plecat în Eternitate sora mea Lucreţia (Creţica),

la vârsta de 73 de ani. A predat timp de 41 de ani această disciplină, din care 17 ani la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa.

Mergând câteva ore, prin acest Cimitir al oraşului Bistriţa,  sub un soare ce se ivea deseori din spatele norilor, mi-am amintit cum deseori, în timpul Liceului poposeam în Cimitirul Eternitatea din Iaşi, cum citeam ce scria pe pietrele funerare, mai ales multe poezii.

Am aprins o candelă  și la mormântul tinerei Plecată prea devreme dintre noi,

Alunița-Rada  Bălan născută  Maxim.   Eram cu mama ei, profesoara Elvira Alunița Maxim.

Şi aici, în acest Cimitir imens, curat întreținut, cu monumente funerare frumoase  pe care vedem nume românești, nemțești, ungurești, un adevărat ecumenism,

am citit undeva câteva versuri scrise de Lucian Blaga şi am fotografiat brazi fascinant de înalţi,  înalţi până la Cer…

Iată fotografiile pe care le-am făcut:

 

 

 

Cu Iubire şi Recunoştinţă,

Jeniţa Naidin

Luni, 22 Mai 2017

Universul este nesfârşit