Jenita Naidin

Priviţi aici imagini fotografiate recent şi, în mod sigur,

o parte din Dumneavoastră veţi dori să ajungeţi la această mănăstire.

Situată deasupra localităţii Salva, în acest loc frumos,

se ajunge imediat ce ieşim din oraşul Năsăud îndreptându-ne spre Runcul Salvei.

În catedrala sfinţită privim picturi de o rară frumuseţe, atât în exterior cât şi în interior.

Familia cu care am fost ajungea prima dată aici şi, cu toţii au fost impresionaţi puternic

de cele realizate, căci doar numai auziseră că a mai răsărit în apropiere de oraşul academicienilor un lăcaş de cult.

Veniţi în acest spaţiu transilvănean şi sufletul Dumneavoastră va avea parte de Bucurie,

iar spiritul se va îmbogăţi şi vibra spre Înălţimi.

Ştim că toate activităţile, acţiunile noastre sunt bazate pe gândire.

Gândirea a împărţit lumea. Atât teritorial cât şi psihologic, lăuntric.

Numai dacă ne amintim că în lume sunt:

evrei, arabi, creştini, hinduşi, buddhişti, etc.

În consecinţă, multe energii proprii fiecăruia.

În acest spaţiu, aveţi şansa să vă liniştiţi într-o anumită măsură activităţile gândirii ce creează tensiuni.

Pentru că era în jur şi suferinţă, m-am gândit la Rugăciunea Poetului cerând Tatălui ceresc:

„nu alunga  de pe tărâmuri orice suferinţă.

Alungă pe aceea doar care destramă,

dar nu pe-aceea care întăreşte

fiinţa-ntru fiinţă.”.

Oare de ce am simţit că nu mai calc pe Pământ fiind pe acest platou privind spre Someş?

Desigur, am găsit răspunsul:

de atâta călcat în suferinţe…, prea multe pentru un suflet de om, dar Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce.

Accept suferinţa cu seninătate conştientizând că este un dat de Sus  şi,  o numesc Legătură sfântă între viaţa terestră şi viaţa cerească. Cred că suntem cauza a tot ce ni se întâmplă, adică urmăm un Plan divin prin care am fost aduşi în planul fizic fără să ştim dinainte rostul, ci intuim uneori, iar post-factum recunoaştem unde am fost noi cauza pentru a evolua  conştient în viitor prin experienţa dobândită. Astfel, Iubirea noastră pentru Dumnezeu creşte prin tot ce facem. Şi facem totul din Iubire pentru El.

Vă ofer ocazia să aveţi în faţă în întregime Poemul ce ne aminteşte de legătura dintre noi şi Dumnezeu:

„LAUDA  SUFERINŢEI

 

Atâţia dintre semeni nu prea ştiu

ce să înceapă-n zori cu suferinţa.

Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul

chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

 

Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,

pe frunţi albastru ger,

pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,

în bulgăre de ţărână

o lacrimă sau sâmbure de cer.

 

Nu mai calcă pe pământ

cine calcă-n suferinţă.

Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh

ce poate fi pipăit, duios cu ştiinţă.

 

Tată, carele eşti şi vei fi,

nu ne despoia, nu ne sărăci,

nu alunga  de pe tărâmuri orice suferinţă.

Alungă pe aceea doar care destramă,

dar nu pe-aceea care întăreşte

fiinţa-ntru fiinţă.

 

Fă ca semenii noştri,

de la oameni la albine,

de la-nvingători la biruiţi,

de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte

că există pretutindeni şi această suferinţă,

până astăzi şi de-acum înainte

singura legătură între noi şi Tine.”

 

Lucian Blaga

 

 *

Şi, mai departe imagini de la Mănăstirea SALVA:

Jeniţa Naidin

Sâmbătă, 8 Iulie 2017

Universul este nesfârșit