30 Octombrie 2019 – Prilej de meditaţie
*

Prin lectura Poemului ce vi-l dăruiesc astăzi,
avem posiblitatea să medităm la a nu mai fi atât de orgolioşi.
Să nu uităm că doar Smerenia ne înalţă.
Personal, am atins sufletul oamenilor spre binele lor prin Umilinţă.
Mereu să ne aducem aminte că Viaţa nu ne-a fost dată ca să nu ne poată fi luată.
Îndemnul lui Iisus Hristos să fie în atenţia noastră mereu:
„Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi alina!”
Dumnezeu este Iubire!

„Frate, nimeni nu trăieşte de-a pururi
Frate, nimeni nu trăieşte de-a pururi
şi nimica nu dăinuie veşnic.
Ţine minte aceasta şi bucură-te!
Nu-i viaţa noastră-aceeaşi singură şi veche povară,
nu-i calea noastră-aceeaşi singură şi veche drumeţie.
Un singur rapsod nu e dator
să-ngâne-acelaşi cântec învechit.
Floarea se ofileşte şi moare; dar cel ce poartă floarea nu-i chemat
s-o jăluiască pe vecie.
Frate, ţine minte aceasta şi bucură-te!
Trebuie să vină şi o pauză deplină,
să-mbie sunetele în desăvârşită-armonie.
Viaţa se gârboveşte-n amurgu-i de soare
pentru-a fi cufundată în umbre-aurite.
Dragostea trebuie chemată din jocu-i
Pentru-a sorbi din amarul durerii,
trezindu-se în raiul lacrimilor.
Frate, ţine minte aceasta şi bucură-te!
Ne grăbim să ne culegem florile
nainte de-a ni le smlge vijelii trecătoare.
Ni se iuţeşte sângele şi ochii ni se luminează
cu fiece sărut ce-l smulgem,
săruturi ce-ar pieri, de-ntârziem.
Nerăbdătoare ne e viaţa,
dorinţele ne mistuie-ascuţite,
căci Vremea bate-n bronzul despărţirii.
Frate, ţine minte aceasta şi bucură-te!
N-avem noi timp să prindem un lucru,
să-l sfărâmăm şi să-l zvârlim în colb.
Orele sar sprintene tăinuindu-şi visele-n mantiile lor.
Scurtă ni-i viaţa şi ne soroceşte
puţine zile pentru dragoste.
De-ar fi doar pentru trudă,
ni s-ar părea fără sfârşit de lungă.
Frate, ţine minte aceasta şi bucură-te!
Îndrăgim Frumuseţea
pentru că dănţuie-n acelaşi cânt zburător
ca şi vieţile noastre.
Preţuim Ştiinţa
pentru că n-aveam nicicând răgaz s-o împlinim.
Toate zămislirile sfârşesc în Văzuduhul etern.
Dar florile amăgitoare ale Pământului
le păstrează pururi proaspete doar moartea.
Frate, ţine minte aceasta şi bucură-te!”
Rabindranath TAGORE
*
Am cules la calculator versurile de mai sus dintr-o carte pe care am primit-o,
în dar, în anul 1967, elevă de liceu fiind în Iaşi,
de la o personalitate cu numele Zenovie,
şi, de la care am auzit prima dată expresia:
Sfinţi de calendar.
Astăzi, 30 Octombrie, în Calendarul Creştin-Ortodox stă scris:
Sf. Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa
La mulţi ani tuturor persoanelor care poartă numele Zenovie şi Zenovia,
dar şi tuturor celor născuţi în această zi.



Naidin Jeniţa
Miercuri, 30 Octombrie 2019