Alteritate I și II

Alteritate I

 

 

Moto:

Gândirea ne este comună nouă, tuturor.

Nu poate fi vorba de gândirea ta, separată de a mea.

Gândirea este mişcarea Omenirii;

ea nu este gândire individuală.

KRISHNAMURTI

*

Trăim pentru ceilalţi.

 

Am parcurs, de curând, numărul din anul 2002 al revistei Secolul 21, intitulat: ALTERITATE.  Recunosc, este mare dificultatea în care mă aflu, din motivul că aş avea multe lucruri să comunic spre Dumneavoastră, cititorii, urmare a densităţii şi importanţei informaţiilor conţinute de acesată lucrare. Abordăm un subiect drag mie: trăim pentru celălalt.

De la dialogul lui Emmanuel Lévinas cu François Poirié, pe care îl citim la începutul cărţii-revistă, şi până la cuvintele lui Jean Starobinski din articolul: Limbajul ştiinţific şi limbajul poetic, prezentat bilingv, întâlnit spre final, subiectele, axate pe alteritate, sunt toate fascinante. Am putea spune, chiar colorate, când citim textele cu fotografii ce ne descriu palatele cu turle ce aparţin ţiganilor, dar şi interesanta lor istorie de viaţă descrisă cu respect.

Am ales să mă refer la idei scrise de omul de cultură Ştefan Augustin Doinaş, cel care plecase la Cer când revista Secolul 21, sub îngrijirea succesoarei sale, Alina Ledeanu, dezbătea această temă, alteritatea, dar şi să amintesc câteva cuvinte ale lui Jacques Derrida, Solomon Marcuse, Eugen Vasiliu, André Karamaga, personalităţi ale căror texte le întâlnim aici.

În editorialul: Eu şi celălalt, Ştefan Augustin Doinaş spune:  „Există o dimensiune socială a omului, pe care nimeni nu mai poate s-o nege astăzi. O voi numi socialitate, şi mă  voi întreba înainte de orice dacă ea este absolut necesară individului uman. Întrebare pur retorică: omul se naşte într-o societate care-i preexistă, despre care se poate susţine că-i este – ca şi familia – un fel de matrice spirituală, un spiritualis uterus, ar zice Toma din Aquino. Această societate îndeplineşte astfel o dublă funcţie: integratoare (datorită căreia individul află în mijlocul semenilor săi ceea ce-i lipseşte lui însuşi şi, astfel, se realizează mai uşor pe sine) şi umanizatoare (în sensul că omul devine om adevărat numai  dezvoltând nişte activităţi specifice – intelectuale, afective, volitive – al căror teren de manifestare este, fără nici un dubiu, socialul). Amândouă aceste funcţii ale socialităţii umane pun o problemă – problemă etică, în primul rând: aceea a alterităţii, a raportului individual dintre Eu şi Celălalt. Dacă este adevărat că numai viaţa socială îl face pe individ să beneficieze de experienţa celorlalţi, nu e mai puţin adevărat că, în cadrul raporturilor interindividuale, fiecare om se confruntă cu semenul său, fiecare ego întâlneşte şi intră în relaţie cu un alter ego. Conflict?. Fără îndoială. Şi, mai ales, conflict esenţial pentru lumea noastră. Dar, în acelaşi timp, un conflict care devine un adevărat examen moral al socialităţii omului. Îl putem ocoli? Nicidecum.  Întâlnirea cu Celălalt este proba de foc a existenţei noastre.

Raportul dintre Eu şi Celălat, relaţia mea cu lucrurile şi fiinţele din jur şi, în al treilea rând, raporturile dinlăuntrul meu, indică – nu numai teoretic, ci şi practic – trei niveluri de alteritate. Există, mai întâi, alteritatea fundamentală: dintre ego şi orice alt lucru sau fiinţă. Există, apoi, alteritatea de gradul doi, aceea care opune calităţile, activităţile şi atitudinea Celuilalt (aceasta fiind lucru sau persoană) calităţilor, activităţilor şi atitudinii lui ego. […]  În fine, mai există o a treia  alteritate, care se situează între primele două şi care constă în diferenţa dintre sexe. Ea nu e pur biologică, ci traversează fiinţa umană întreagă – carne şi spirit. Astfel, putem să spunem că Unul nu se opune Celuilalt decât pentru că amândoi sunt unul pentru celălalt.

Fireşte, perspectiva erotică trebuie depăşită pentru a avea o justă înţelegere a alterităţii. Există valori mai înalte decât acest tip de integrare. Relaţiile familiale (părinţi/copii, fraţi/surori), la fel ca relaţiile sociale obişnuite, sau chiar faptul că moravurile şi cultura poartă, adesea, pecetea celor două sexe, asigură individului uman avantajul unor influienţe complementare. După Carl Gustav Jung, această alteritate se prelungeşte – în fiecare dintre noi – prin distincţia între un animus (principiul masculin) şi o anima (principiul feminin), care prin dozajul lor determină caracterul propriu al sexualităţii. Astfel pusă problema, trebuie să reţinem o vorbă expresivă a lui Montaigne: Noi fugim de noi înşine.

[…]  Relaţia datorită căreia, în mod fundamental, se constituie fiinţa socială este nevoia de a trăi împreună, consimţământul liber.”

Editorialul, din care am reprodus un fragment amplu, este, în întregul său, edificator pentru tema alterităţii, dar, sper că la bibliotecă, fiecare, dacă doreşte, va găsi revista.

Săptămâna viitoare vom continua să vorbim despre ALTERITATE, pentru că ne vom întâlni cu textele personalităţilor anunţate mai sus şi nu numai.

♦♦♦

Alteritate II

 

Moto:

Dacă mă întrebaţi astfel:

 credeţi că Biblia este esenţială gândirii?

v-aş răspunde: da!

Eu cred că Europa înseamnă Biblia şi Grecii.

Emmanuel Lévinas

                                                                       *

Trăim pentru a fi de folos celorlalţi.

Continuăm să vorbim despre revista Secolul 21, numărul dedicat ALTERITĂŢII.

Îşi expun opiniile despre alteritate mai multe personalităţi de marcă ale culturii europene. Spuneam săptămâna trecută că este o temă dragă mie. Noi trăim fericiţi atunci când suntem de folos celorlalţi. Ştim faptul că ne formăm conştiinţa de sine prin impresia că fiecare dintre noi este altul şi altfel decât celălalt. După naştere, omul îşi însuşeşte treptat conştiinţa de sine, iar când este adult, realizează că numai alături de ceilalţi, cu care se aseamănă, se poate afirma pe sine, prin diferenţiere. Trăind în social, făcând parte din diverse nuclee sociale: familie, loc de muncă, religie, partid, comunitate etnică ş.a., fiinţa umană devine conştientă de sine. Omul, pe parcursul vieţuirii, are un moment când îşi dă seama de alteritatea fundamentală dintre creatură şi Creator, dintre Fiinţă şi Fiinţa supremă – Dumnezeu. Mereu suntem confruntaţi cu celălalt.

Ştefan Augustin Doinaş spunea:  „Dar omul este «aruncat» nu numai în lume, el este în aceeaşi măsură «aruncat»  în timp. Eu, cel din clipa aceasta, nu mai sunt acelaşi care am fost acum o zi, acum un an. După cum mâine voi fi altul decât sunt astăzi, şi implicit altfel. Alteritatea se afirmă, deci, ca o condiţie de existenţă nu numai în afara mea, prin raportarea la ceilalţi, ci şi înlăuntrul meu, prin raportarea la mine însumi: propriile-mi ipostaze fac din mine o fiinţă  multiplă: Eu este Unu plural. Cum să interpretăm alteritatea: ca un blestem de neocolit al condiţiei umane (de fapt, al oricărui existent!)? Sau ca o şansă de afirmare a individului?”

Vă invit, cu blândeţe, să medităm la cuvintele de mai sus, fiecare cum doreşte.

În procesul acestei meditaţii, putem să avem în vedere şi următoarele cuvinte, tot ale aceluiaşi autor plecat în Eternitate:  „ Înainte de a mă ciocni cu ceilalţi, înainte de a fi conştient de relaţia mea cu semenii mei, eu mă izbesc – zi de zi şi clipă de clipă – de lucrurile din jurul meu. Tot ceea ce mă înconjoară – mă asediază, de la natura înconjurătoare la obiectele pe care le ating, sau la produsul spiritului ori mâinilor mele, totul este alteritate. Acest asediu îmi este dat dintru început şi fără îndoială va persista până la sfârşit. Mai mult: chiar acest sfârşit mi se prezintă ca diferit, ca o alteritate: căci însăşi viaţa după moarte (dacă sunt creştin) este postulată ca o existenţă întru totul alta şi altfel decât viaţa pe care o trăiesc acum.”

Să ne referim şi la Jacques Derrida despre care face referiri J.Hillis Miller care transformă în aforisme unele texte citate din J. Derrida: „L’alter ego ne peut pas se présenter, devenir une présense originaire pour l’ego. (Alter ego-ul nu se poate prezenta, nu poate deveni o prezenţă originară pentru ego). […].

Tout autre est tout autre (fiecare altul e cu totul altul).

L’autre este déjà là, irréductiblement. (Celălalt e deja acolo, ireductibil.) […].

L’autre appelle à venir et cela n’arrive qu’à plusieurs voix. (Celălalt strigă, «vino!», dar acest lucru nu se întâmplă decât pe mai multe voci.)”

Spaţiul acestui articol mai permite să ne referim, în treacăt, doar la câteva cuvinte ale lui Solomon Marcuse care, legat de alteritate, spune că identitatea şi alteritatea sunt de nedespărţit. El spune că avem o identitate de natură structurală care induce o alteritate de aceeaşi natură. Corpul uman se impune ca o entitate materială, alcătuită din molecule şi atomi. Pielea ar delimita identitatea corpului uman de alteritatea sa, deci lucrurile par simple. Iluzie!  Walt Whitman a avut o intuiţie corectă atunci când a scris (în Song of myself): Every atom belonging to me as well belongs to you (Orice atom care-mi aparţine îţi aparţine).  Gradual, ne dizolvăm genetic şi ne alterăm total. În câteva luni, întregul nostru patrimoniu genetic este reînnoit. Nici una dintre genele existente astăzi în corpul nostru nu se afla acolo în urmă cu un an. Baza chimică a eredităţii noastre se află într-un schimb continuu cu lumea înconjurătoare; mai mult, în fiecare an aproape toţi atomii care alcătuiesc organismul nostru sunt înlocuiţi cu alţii, rata de schimbare variind de la un organ la altul; mai mare pentru ficat. Dar în ansamblu putem spune că, în decurs de cinci ani, toţi atomii organismului nostru sunt înlocuiţi cu alţii.

Rămâne însă tiparul, idenitatea noastră, ce ţine de viaţa noastră psihică în general.

Până la urmă, alteritatea este ascunsă în identitate. Se pune întrebarea dacă este o graniţă între identitatea şi alteritatea corpului uman. Răspunsul ar fi: nicăieri şi peste tot.

Nicăieri, deoarece câmpul de acţiune al fiecărui organism este practic nelimitat; peste tot, deoarece fiecare loc aparţine în egală măsură câmpului de interacţiune al celorlalte organisme.

Deci, este bine să nu uităm cât de mult suntem influienţaţi unii de alţii, astfel încât, cuvintele din Biblie, spuse de Iisus Hristos, sunt actuale:

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă,

faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc.

                   Jeniţa Naidin