Aşteaptă şi Nădăjduieşte


În ziua de, Miercuri, 17 octombrie 2012, am făcut ordine în bibliotecă şi, din întâmplare, mi-a căzut pe covor ultimul volum (6) din cartea „Contele de Monte-Cristo”, împreună cu un înscris al meu, datat: 28 noiembrie 1986.

Textul scris de mine pe o foaie este un citat din această carte celebră.

Pentru că mie mi-au plăcut foarte mult aceste cuvinte şi am meditat asupra lor, m-am gândit să le scriu la calculator şi să le postez pe blog.

În biblioteca mea, am  ediţia din 1985 a cărţii despre care vorbim. Traducerea aparţine marelui poet Gelu Naum.

Apărută la „Editura Minerva” în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, cartea „Contele de Monte-Cristo” are o magistrală prefaţă scrisă de Sanda Anghelescu, din care spicuim:

„Generaţii după generaţii şi-au hrănit imaginaţia şi sufletul cu fapte şi întâmplări minunate din creaţia lui Alexandre Dumas.”

Iată  textul de pe foia scrisă de mine demult:

„Spune-i îngerului care va veghea asupra vieţii dumitale, Maximilien, să se roage uneori pentru un om care, asemenea Satanei, s-a crezut o clipă egalul lui Dumnezeu şi care a recunoscut apoi – cu toată umilinţa unui creştin – că puterea supremă şi înţelepciunea nemărginită sunt numai în mâinile lui Dumnezeu. Rugăciunile ei vor îndulci poate remuşcările pe care el le poartă în fundul sufletului.

În ceea ce te priveşte, Maximilien, iată tot secretul purtării mele faţă de dumneata:

 nu există nici fericire, nici nenorocire în lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă şi – atâta tot.

Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire.

Ca să-ţi dai seama cât de bine este să trăieşti, trebuie să fi dorit să mori.

Trăiţi deci şi fiţi fericiţi, copii dragi ai inimii mele.

Nu uitaţi niciodată că până în ziua când Dumnezeu va binevoi să-i destăinuiască omului viitorul, toată înţelepciunea omenească va fi cuprinsă în aceste două cuvinte:

Aşteaptă şi Nădăjduieşte!

 

Meditaţia mea la cuvintele Aşteaptă şi Nădăjduieşte! se referă la Răbdare şi Credinţa în Dumnezeu.

O credință puternică în Dumnezeu  ne ajută să nu cădem în deznădejde.

Să credem în Dumnezeu şi să Îl rugăm să ne dea Înţelepciune.

Jeniţa Naidin