Cândva, s-a născut o Poezie

Flori de ziua mea

Astăzi,  28 Noiembrie 2023,  cu Seninătate în Suflet,

 vă invit să citiți  despre o minune, pe care am trăit-o de curând, urmare căreia  public pentru prima dată Poezia:  ”FASCINAȚIE”.   

A fost pentru mine O minune să găsesc,  printre sute de pachete, sau cutii cu manuscrise, caiete, jurnale, publicații, peste o mie de cărți pe care mi-am scris trăirile sufletești și ideile pentru viitoarele mele lucrări,  bagaje ce au fost mutate, desfăcute și iar împachetate de multe ori în ultimii 30 de ani,  să găsesc, deci, o mică foaie, pe care, acum 14 ani, am scris versurile izvorâte,  pe loc, din Sufletul unui Poet cu care am stat de vorbă, într-o Toamnă.

Acel bărbat călătorise  cu trenul  sute de kilometri venind la mine la  Bistrița dintr-un oraș  din Sudul  României, de la Dunăre, fiindcă era coleg, în acea localitate,  cu rude de-ale mele, cu care comunicase despre situațiile asemănătoare în care ne aflam și, astfel, vorbisem de ceva timp la telefon cu dânsul și acceptasem să vină să ne cunoaștem.

Ajuns la mine acasă, în timp ce își povestea viața, cu totul inconștient eu mă depărtam cu scaun cu tot la o distanță apreciabilă de masă, iar dânsul văzând acest lucru a spus, blând:  ”oprește-te, am înțeles de ce reacționezi așa, vom sta doar de vorbă”.  Și așa a fost.  Timp de două zile ne-am povestit viețile, iar el și-a dat seama că nu pot să accept o căsătorie. 

Atunci, am văzut ce se poate naște în  Sufletul unui bărbat, care  întâlnește o femeie pentru care Viața Sufletească și Spirituală reprezintă Ființarea ei, pentru că, la  neacceptarea mea, s-a comportat cu o reală înțelegere vizibilă pe fața lui senină, luminoasă. Un adevărat Om!

La Plecare, a spus să iau o coală de hârtie,  și,  mi-a dictat (încet,  cu o dicție  impecabilă, validând faptul că era profesor de Limba Română)   o Poezie, iar eu, am întrebat, repede:  Pot să o public?,   iar dânsul a răspuns delicat, blând, cu finețe în glas:  

”Este pentru tine, este a ta, faci ce vrei”. 

Am găsit scris pe foaie și convorbi rea noastră.

Timpul a trecut, foaia a îngălbenit, și am găsit-o acum, ca prin minune,  nu știu când voi Pleca și eu, dar nu cu un tren ca dânsul,  ci în Ceruri, așa că, am decis să  public un crâmpei din Viața Sufletească, Spirituală a doi oameni,  ce erau atunci trecuți de vârsta de 50 de ani și care  erau singuri la mâna Destinului implacabil, căutând să-și găsească o însoțire pe ultima parte a vieții.

Culeg la  calculator, de pe foaie, Poezia izvorâtă din Sufletul curat al acestui bărbat, care mi-a mai spus înainte să plece:

”Stând aici cu tine, am trăit  momente de adevărată Viață Spirituală și Sufletească”.

Vizitase singur orașul Bistrița,  iar la Biserica ”Coroana” aflată aproape de ”Coroana de Aur”, asistase în ziua de Duminică la întreaga Slujbă și era încântat.

Iată poezia păstrată peste timp:

”FASCINAȚIE

Poate că-n altă viață

Ai fost o floare

Dacă de gingășia ta

Frumos visul mă doare

Poate că-n  altă viață

O pasăre erai

Căci visul tău e-un zbor

Cu irizări de Rai 

Acum, cine ești

De visele-mi aprinzi

Și-n FASCINAȚIA Iubirii

Mă cuprinzi?” 

* **  

Destinul și-a dus Planul la îndeplinire: Am convenit de comun acord că nu mai comunicăm în nici un fel, și amândoi am respectat acest lucru.

 Dacă își va găsi creația spontană, sinceră compusă în fața mea, aici pe blog, cred că se va bucura. 

Flori de ziua mea

Cu Iubire şi Recunoştinţă,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Marți,  28 Noiembrie 2023

Sunt în brațele lui Dumnezeu, 

El mă ține în viața pământeană de 72 de ani,

pe care i-am împlinit azi.

Flori de ziua mea

***