Jenita Naidin

 

Ar fi trebuit să intitulez cuvintele mele:

Iată, încă o carte scrisă de Mihaela Băbuşanu şi prefaţată de Melania Cuc,

însă fiul meu spune că  e bine să pun titluri mai scurte pe blog.

Spre Bucuria sufletului meu, m-am întâlnit personal, de curând, cu scriitoarea  Mihaela Băbuşanu şi ne-am dăruit reciproc cărţi.

Revenită acasă, la Bistriţa, înainte de a continua munca la ceea ce lucrez, am citit poeziile  Mihaelei din cartea:

„Cu Mercur în exil”,

pe care am primit-o chiar în biroul ei, din cadrul  Complexului Muzeal Iulian Antonescu  Bacău.

La ieşirea din muzeu, m-a lăsat să o fotografiez:

Demult, am scris despre prima ei carte:

„Adevărata fericire” şi, constat, la finalul lecturii celor 70 de poezii,  din această a patra carte a sa,  o evoluţie a scrisului tinerei autoare, ce este înzestrată nativ cu talent poetic.

Desigur, satul nostru natal, Băbuşa e amintit:

„În cerdacul verde

ascult respiraţia Băbuşii.”(Natal)

 

Este numit, în versurile ei şi „Dealul Boleacu” pe care tocmai am fost. Dar şi „cimitirul străbun”, unde am aprins, zilele trecute, lumini pentru fratele, părinţii mei, dar şi altor rude. Pot confirma, cimitirul din satul nostru este vechi ca şi Biserica din lemn ce o vedeţi aici.

Să citim şi alte versuri ale Mihaelei Băbuşanu în care vorbeşte despre locul naşterii sale şi al meu:

„ Bruma înmiresmată hoinăreşte

Prin grădina  noastră din Dealu Boleacu.

Din coliba încropită de Mihăiţă

aud clar zborul îngerilor

spre ţările calde.

Sub desfrunzirea nucului din vie

 se ţes noi amintiri

 sub semnul mirării,

 iar tata, mama şi bunicul,

 singurii mei tovarăşi constanţi

 mă veghează din cimitirul străbun.”

(Doar tata, mama  şi bunicul).

Doresc să mai amintesc  că toate poeziile din această carte au semnificaţia trăirilor intense, autentice ale poetei ce nu simulează, nu imaginează ci îşi exprimă uneori frust suferinţa şi iubirea, vindecându-se.

Cartea este un fragment dintr-o autoterapie vindecătoare. Felicit autoarea pentru curajul deosebit de a ne dezvălui adevărata ei viaţă. Şi este o viaţă curată, normală cu un viitor sigur fericit după multă nefericire trăită şi descărcată artistic, cu un rezultat concret:

o carte ce va rămâne mărturie şi pe care, eu, ca cititoare veche, am citit-o trecând de la o poezie la alta cu sentimentul că citesc un roman antrenant.

 

Publicată la Editura Ateneul scriitorilor, 2015, opera de faţă reprezintă un segment de jurnal al scriitoarei, şi, după cum ştim, cine scrie jurnal,  îşi notează viaţa, dar nu trăieşte viaţa.

Mihaela Băbuşanu, prin harul primit de Sus, şi-a notat viaţa în mod artistic, iar noi ne bucurăm citindu-i poeziile.

Se vede că nu i-a fost uşor când a „Ahile” nu a onorat iubirea, dar speranţa e vie în sufletul poetei.

„Dacă ar fi să o iau de la capăt

Aş vrea să ştiu tot ce n-am ştiut atunci:

că viaţa nu e un infractor

pe care trebuie să îl pedepseşti,

Că tu nu eşti singurul bărbat

şi că dincolo nu mai e viaţă,

că dragostea nu e un blestem

Rostit cu patos, din inimă

Şi că după o iarnă oricât de grea

Întotdeauna vine primăvara.”

(Speranţă)

Sunt încântată că minunata scriitoare şi pictoriţă, bistriţeanca Melania Cuc a prefaţat şi de data asta o carte a consătencei mele Mihaela Băbuşanu.

Cu Iubire şi Recunoştinţă,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Sâmbătă, 22  Iulie 2017

Universul este nesfârşit