Dan Popescu – Cuvinte despre Lucian Blaga
Domnul Dan Popescu a scris în amintirea zilei de naștere a lui Lucian Blaga câteva cuvinte reprezentând o sinteză pentru cititorii blogului meu care iubesc textele mai scurte.
Iată:
GHIOCELUL NEGRU
„Ghiocelul negru”, alias Cornelia Brădiceanu Blaga, prietena, soţia şi marea iubire a lui Lucian Blaga, era numită de marele poet , „Un singur izvor am pentru ceea ce fac.Tu!” Cornelia şi Lucian au trăit frumoasa lor poveste de iubire începând cu perioada vieneză, când se aflau la studii, el la filosofie, ea la medicină. Se cunoşteau de când erau colegi de clasă la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. Cornelia va deveni marea iubire a poetului care „nu a strivit corola de lumini a lumii.” Cornelia îl numea „Sfinxul meu” şi mărturiseşte, „l-au mângâiat multe femei, dar în braţele mele a murit.”
La Blaga iubirea pustieşte fiinţele îndrăgostite, surâsul este păgân, părul iubitei are arome tari, ochii sunt lacomi şi flămânzi. Blaga a iubit femeia frumoasă, misterioasă, deşteaptă, cultă şi rafinată. Poetul şi filosoful ne spune, „a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine după ea.” În „Geneza metaforei şi sensului culturii”, Blaga a instituit metafora ca mijloc cardinal de cunoaştere. Fenomen prin excelenţă misterios, a cărui mistică rezistă încă în faţa valului ştiinţific, iubirea a fost explorată, inclusiv în ştiinţele sociale, prin sonde metaforice. Iubirea este o energie sufletească capabilă să degaje forţe care pot schimba totul.
Creaţia şi iubirea sunt demnităţile cele mai înalte pentru Blaga. Doar prin ele ne putem asemăna Marelui Anonim.
Dan Popescu
***
Vă invit cu drag să vedeți câteva imagini:



Cu Iubire și Recunoștință
Miercuri, 10 Mai 2017
Jenița Naidin
Universul este nesfârșit