David Dorian – SUFLET DE UNICĂ FOLOSINȚĂ
MOTTO:
„Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte.”
*
”Numai pe tine te am trecătorul meu trup
și totuși
flori albe și roșii, eu nu-ți pun pe frunte și-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru strașnicul suflet
ce-l port.”
LUCIAN BLAGA
Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, România, a publicat, de curând, cartea de poezii: SUFLET DE UNICĂ FOLOSINȚĂ, scrisă de Poetul David Dorian.
Cred că unii oameni vor citi cartea aceasta din curiozitatea descifrării titlului ciudat pe care îl poartă.
Personal, am parcurs cele 41 poezii cuprinse în 99 pagini de carte pentru a găsi percepția scriitorului David Dorian atunci când conștiința sa descoperă inconștientul și, am observat cum are preocuparea de a-și înțelege propria natură și că dorește o înțelegere a absolutului, dar nici față de titlu și nici în cuprinsul poeziei Suflet de unică folosință, (paginile 88, 89) autorul nu clarifică nimic în legătură cu Sufletul omenesc, ci, mai degrabă se înțelege că trăirile inimii, ale trupului dorește să le scoată în evidență.
Cumva, în dialogul de la pag. 35, din poezia Dialog într-o iarnă veche, versurile următoare ne lămuresc:
„poetul e un animal ciudat; își construiește
hardughii de cuvinte. Un rătăcit pe aici.
(…)
Avem nevoie de poeți să ne învețe visarea…”
Vedem, totuși, că, Poetul, prin afirmația „sufletul unui poet are adâncimi nepermise” din poezia: Suflet de unică folosință, nu neagă existența Sufletului.
Pentru cei care spun că nu există suflet, J. C. Chatterji afirmă:
„E ciudat să auzi atâția inși afirmând că nu există suflet. Ce știu ei, în definitiv? Au ei vreo autoritate în această chestiune? Numai aceia care au autoritate pot să fie categorici în afirmațiile lor.
(…)
Dimpotrivă, nimeni nu se miră auzind negarea a priori a existenței sufletului de către inși care nu au consacrat studiilor psihice nici a mia parte din timpul și energia întrebuințate pentru afacerile lor! (…) Iertați prieteni, dar înainte de a nega sufletul, consacrați pentru căutarea lui cel puțin a zecea parte din energia pe care o risipiți aiurea.”
Citind cuvintele: „(lapis lazuli pe străzi dușmănoase).” din poezia „Stampă” (paginile 8,9), David Dorian pare să se fi inspirat din textul „NOUA NAȘTERE” dintr-o lucrare celebră a lui C.G. JUNG, din care citez un mic fragment:
„Lapis-ul ca om primordial este, așa cum se spune în Rozarium, radix ipsius (propria rădăcină). Din acesta, unul, și prin acesta s-a născut totul. El este Ouroboros, cel care se autofecundează și se naște pe sine însuși, un increatum per definitionem există totuși un pasaj în Rozarium în care Mercurius nostre nobilissimus a fost creat de către Dumnezeu ca un res nobilis.
Acest creatum increatum nu poate fi înregistrat decât ca un al doilea paradox. Este inutil să ne batem capul încercând să înțelegem această stranie stare de spirit. Acest lucru poate fi făcut atât timp cât se presupune că paradoxalitatea nu este în cazul alchimistului o intenționalitate conștientă. Cred că aceștia aveau în mod firesc convingerea că incognoscibilul poate fi descris cel mai bine cu ajutorul contradicțiilor. ”
Într-un mod personal, David Dorian, și în această carte, încearcă să ne arate că în viața terestră omul se poate studia temeinic doar pe el însuși, dar are și posibilitatea de a se ocupa de realtățile transcendente.
Și, poate, ca și Goethe, prin aceste 41 poeme, cumva, dar mai încifrat, ne-a spus David Dorian ideea pe care a exprimat-o Mefisto:
„Ascultă tu de vechiul sfat,
și-urmează șarpelui, străbunul meu,
Și sigur ai să te-ngrozești
de-asemănarea ta cu Dumnezeu!”
(„Faust”, traducere: Ștefan Aug. Doinaș, 1982)
Jung, explică versurile de mai sus:
„Această asemănare cu Dumnezeu se referă, după cum se vede , la cunoașterea binelui și a răului. Analiza și conștientizarea conținuturilor inconștiente aduc cu sine o tolerantă superioară prin intermediul căreia vor fi acceptate chiar și fragmente destul de greu digerabile ale caracterologiei inconștiente.
(…)
Cel care se închipuie un supraom nu va putea ține în mod necesar în mîinile sale balanța binelui și a răului, ci ar putea să se simtă dezorientat, prins între ciocan și nicovală. El nu va fi deci un Hercule aflat la răspântie de drum, ci asemenea unei corăbii navigând lipsită de cârmă între Scilla și Caribda. Și cum acesta se situează, fără să o știe, în mijlocul străvechiului conflict al umanității, victimă a corelației principiilor eterne, se va simți prin urmare crucificat, sau asemenea lui Prometeu înlănțuit de stâncile Caucazului.
Aceasta este asemănarea cu Dumnezeu în pătimire. Asemănarea cu Dumnezeu nu este ce-i drept un concept științific. Totuși, expresia circumscrie perfect această situație psihologică. Nu cred că nici toți cititorii ar înțelege fără dificultate starea de spirit specifică asemănării cu Dumnezeu. Expresia este mult prea poetică.
Așa cum poetică este expresia folosită de David Dorian: „Suflet de unică folosință”.
Felicitări Domnului David Dorian, iar cititorilor cărții: SUFLET DE UNICĂ FOLOSINȚĂ, le doresc lectură cu răbdare și, să aibă gândul ce m-a însoțit pe mine, respectiv, preocuparea de a descifra acest atribut dat Sufletului, anume că este unic pentru fiecare om, iar toate Sufletele sunt împreună UNUL în UNIVERS.
Cu Bucurie simțim cum IUBIREA UNIVERSALĂ ține la un loc această diversitate infinită de Suflete de unică folosință.
Cu Iubire și Recunoștință,
Jenița Dodiță Naidin
11 Octombrie 2026
Cu fața spre LUMINA DIVINĂ