Jenita Naidin

Vorbim astăzi despre cartea:

DUMNEZEU LA BRUXELLES,  lansată în Bucureşti, la 28 mai 2009, zi de sărbătoare – Înălţarea Domnului!

Eram în acel moment în Bucureşti şi conversam cu fiul meu mezin despre un fenomen grav al Omenirii.

Ce coincidenţă!

Lucrarea este subintitulată:

Religia în spaţiu public european şi este scrisă de profesor univ. dr. Radu Carp,

director al Institutului Român de Studii Inter-Religioase.

Despre utilitatea acestei opere am notat,  la sfârşitul lecturii, atâtea cuvinte încât aş epuiza spaţiul acestui articol,

dar voi spune că merită să o avem în bibliotecă, fie şi numai pentru un singur capitol din cele 12,  din structura sa.

La o privire generală a cărţii, observăm că întâlnim des în cuprinsul ei, ca un láitmotiv, cuvântul secularizá, 

care înseamnă (conform DEX) a trece în patrimoniu statului (în schimbul unei despăgubiri) un bun aparţinând bisericii sau mănăstirii.

De la prima pagină ne captivează precizările ştiinţifice, agreabil prezentate, despre geneza, evoluţia şi conţinutul sferei publice, autorul referindu-se la scrierea lui Jürgen Habermas,: Sfera publică şi transformarea ei structurală, şi nu numai.

Într-o lucrare mai recentă a lui Habermas întâlnim definiţia sferei publice: „un  domeniu al vieţii noastre sociale în care se formează opinia publică. Accesul la sfera publică este deschis în principiu tuturor cetăţenilor. O parte a sferei publice se constituie în orice conversaţie în care persoane private formează un public… Cetăţenii acţionează în calitate de public atunci când tratează subiecte de interes general fără a fi supuşi constrângerilor”. Domnul Radu Carp ne prezintă în cuprinsul acestei opere şi alte definiţii, inclusiv pentru termenul secularizare, şi toate în dinamica lor.

Când am citit afirmaţia autorului precum că, publicul care stă la baza conceptului de „sferă publică” poate fi restrâns chiar la două persoane care discută subiecte de interes general, gândul m-a dus la textul din Evaghelii care ne încurajează prin faptul că, în atare situaţie Dumnezeu este prezent: „Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”. Spun asta pentru că am observat, citind despre analizele fenomenului formării spaţiului public european, cum  unii analişti folosesc metodologii din care actorii religioşi lipsesc şi mă întreb dacă au făcut studiile cu mintea la Dumnezeu! Să nu uităm cuvintele lui A. Einstein: Ştiinţa fără Religie merge şchiopătând, iar Religia fără ştiinţă este oarbă.

Un mare sfânt, Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: „Tot răul începe de la minte, atunci când ea se învârte numai în jurul ştiinţei şi este cu desăvârşire îndepărtată de Dumnezeu. De aceea, aceşti oameni nu-şi găsesc pacea şi echilibrul lăuntric: în timp ce dacă mintea se învârte în jurul lui Dumnezeu, oamenii folosesc şi ştiinţa atât pentru cultivarea lor lăuntrică, cât şi pentru binele lumii, pentru că într-un asemenea cap mintea e sfinţită.”

Cu toţii ştim că viaţa este o continuă schimbare, iar în legătură cu mutaţiile ce vor avea loc în cadrul comunităţii din  care facem parte profesorul Radu Carp spune:

„RAPORTURILE ÎNTRE STAT ŞI BISERICĂ, concepute la nivel naţional de o manieră mai mult sau mai puţin flexibil, în funcţie de diversitatea religioasă existentă sunt, în cazul statelor membre ale Uniunii Europene, pe cale de  a se transforma radical pe măsură ce modelul de integrare politică ales pentru această organizaţie avansează.”

Cu bucurie observăm aprecierea autorului faţă de Creştinătate:

„Este cert însă că modelele naţionale pentru a descrie relaţiile stat – Biserică au o influenţă şi în afara spaţiului Uniunii Europene, ţinând cont de faptul că religiile creştine au o arie de acoperire şi o vocaţie universală care depăşeşte limitele spaţiului comunitar.”

Căutările, încă inconştiente, ale unei adevărate identităţi a Europei, dar nu o identitate doar în afară, sunt dificile şi trebuie să ţină seama de tradiţii din moment ce dorim să avem o Europă solară. Avem de acceptat că Pământul este o persoană cu drepturi depline ce ne hrăneşte deşi avem, ca oameni, matrice cosmică. Totul este să dialogăm şi nu să avem în vedere concurenţe ce nu trebuie să existe. Iată un text al autorului ce ne îndeamnă la armonie:

„Religia poate să ofere o viziune acceptată a lumii în măsura în care discursul teologic nu intră în concurenţă cu soluţiile unor societăţi secularizate. De câte ori cele două viziuni intră în concurenţă, conflictul, radicalizarea opiniilor devin inevitabile.

Se dă un exemplu de soluţie printr-un text din Preambulul Constituţiei Poloniei:

„Noi, naţiunea poloneză – toţi cetăţeni ai Republicii, atât cei care cred în Dumnezeu ca sursă a adevărului, dreptăţii, binelui şi frumosului, cât şi cei care nu împărtăşesc această credinţă dar care respectă acele valori universale care derivă din alte surse.”, text care a fost propus ca model în discuţiile pentru instituirea unei Constituţii pentru Europa. Ştim că alţi actori ai acestui proiect refuză referirea la Dumnezeu.

Părerea noastră spune că este imperios necesară referirea la Dumnezeu, iar cuvintele profesorului Radu Carp ajută:

„Referirea la Dumnezeu nu are un grad mai mare de neutralitate decât lipsa unei asemenea referinţe; secularizarea şi religiozitatea reprezintă tradiţii care pot fi respectate în acelaşi timp”.

Cei care sunt arhitecţii acestei comunităţi imense – Uniunea Europeană – ştiu că este important să aibă permanent în vedere grija faţă de construirea câmpurilor de conştiinţă ale omului în succesiunea lor continuă.

Această atenţie pentru realizarea imensului potenţial de energii ce se află în interiorul omului, încât energia sa să devină informaţie, este esenţială. Se ştie că energia reprimată se poate exprima prin creaţii valoroase, dar şi prin interiorizări ce duc la boli ale omului sau exteriorizări distrugătoare. Numai cu mintea la  Dumnezeu se pot rezolva bine problemele Lumii contemporane ce ne privesc pe noi toţi. Sperăm că iniţiativa Comisiei Europene de a declara anul 2010 ca Anul European pentru Combaterea Sărăciei şi Excluderii Sociale să aducă îmbunătăţiri vizibile şi în viaţa oamenilor din România.

Jeniţa Dodiţă Naidin