Laura Cîrcu Munteanu – În memoria tatălui ei
Vă invit să citiți cuvintele Poetei Laura C. Munteanu, scrise din inimă pentru tatăl ei.
”-în memoria tatălui meu, scriitorul Dumitru Munteanu (25.10.1948 – 30.12.2021)
Tata nu mi-a
vorbit niciodată despre cât e de bine să-ți descoperi pasiunea pentru scris,
capacitățile scriitoriceşti, sau dacă ai talent sau nu, în scris. Mi-a povestit
însă, despre cât de mult îți apasă umerii, responsabilitatea generată de
pasiunea pentru scris. Spunând că este la fel de importantă ca şi talentul. Şi
că nu toți cei care scriu au în vedere acest lucru. Şi asta se vede, spunea. Se
vede în scriitură. Şi-mi mai spunea tata că scrisul este de cele mai multe ori
salvarea unui scriitor, pentru că oamenii care nu au această pasiune sunt
expuşi mai mult la ireversibila cădere, atunci când trebuie să-şi înfrunte
dramele destinului. „Prin câte am trecut, dacă nu scriam, înnebuneam,
dragă…”. „Tu trebuie să scrii. Şi să publici ceea ce scrii. Tu
scrii responsabil. Îți respecți darul, respecți scrisul. Atât trebuie să faci.
Nu alerga după titluri, premii… astea-s… cai verzi pe pereți. Ca să-ți dai
seama dacă eşti scriitor sau nu, n-ai nevoie de astea. Dacă primeşti pe ici pe
colo laude, compară ce simți când le primeşti cu ceea ce simți când scrii. Dacă
ce simți când scrii e mai intens decât ce simți când te laudă cineva, eşti
scriitor. Dacă nu, nu. Ştii ce-mi zicea mie tata, când mă vedea că scriu? Că
nimic nu s-a alege de mine, că numa’ citesc şi scriu, toată ziua. Că atât o să
fiu: un biet învățătoraş…”
Şi rădea. Apoi îi apărea o lacrimă pe care o ştergea repede cu mâneca pe sub
ochelari, să nu apuc s-o observ. „Tu să ai curaj! Şi după ce mă duc la
mamă-ta! Dacă scriai măgării de doi lei, crezi că te-ncurajam? Cum să te las să
te faci de râs? Doar eşti a mea! Tu scrii cu responsabilitate, respecți
scriitura, se vede în versurile tale asta, ai talent, poate vedea oricine te
citeşte, deci să ai curaj şi după ce n-am să mai fiu lângă tine! Să ai curaj în
toate, că fără curaj şi eu rămâneam cum o zis tata… un biet
învățătoraş!”
După moartea mamei, aveam deseori astfel de momente cu tata. De la un moment
dat încolo însă, simțeam că le… grăbeşte şi sporeşte, cumva, încercând să se
asigure parcă, de faptul că sunt pregătită… că ştiu ce am de făcut. Puțin mai
târziu i-am înțeles graba. O grabă amestecată cu un fel de linişte…
asurzitoare şi cu dorul de mama.
Într-o zi când el era aproape de plecare, ascultând cum îmi povestea, mi-am
şters şi eu o lacrimă pe furiş.
Şi tata-mi spunea: „…în viața asta, atâta am iubit: scrisul, cărțile, pe
mamă-ta, pe voi şi editura asta.”
Multe-mi spunea tata… iar eu zâmbeam ascultându-l şi învăţând de la el poate
cel mai important lucru: cum să-mi şterg câte-o lacrimă, pe furiş…”.
Laura C. Munteanu
(Articol preluat din Ziarul Răsunetul, 25 oct. 2023)
***
În poeziile sale, Laura vorbește mult despre părinții ei.
La fel și în poezia: ”Prea liniște” din cartea aceasta:
***
Cu Iubire şi Recunoştinţă,
Jeniţa Dodiţă Naidin
Joi, 26 Octombrie 2023
Cu fața spre Lumina Divină