Jenita Naidin

Am fotografiat caprifoi şi trandafiri din Grădina Adela şi Nelu Drăgan.

*

Profesorul Ovidiu Drimba dedică acest eseu Memoriei lui Petre Grimm.

Orice vârstă am avea şi oricât de mult am fi citit, tot ne încântă şi ajută acest text scris de autor la numai 25 de ani.

Iată cuvintele de început:

„Mitologia greacă nu este decât o reprezentare de oameni idealizaţi, care patronează calităţi sau diverse activităţi omeneşti;

Afrodita, zeiţa frumuseţii,  Pallas-Athena a înţelepciunii, Hera a căsătoriei, Artemis a vânătoarei, Hephaistos al industriei, Ares al războiului, Hermes al comerţului sau Dionysos al beţiei.

Spre deosebire de cea nordică, prin excelenţă naturistă, mitologia greacă este o mitologie idealistă. Mitologia nordică, în schimb, este o antropomorfizare a forţelor naturii.

Poseidon, Phoebus-Apollo sau Hades rămân mai mult oameni decât personificări ale mării, soarelui sau infernului; primul, stăpânul mării, iar nu personificarea ei;  nici al doilea nu este personificarea soarelui, ci doar stăpân al luminii – după cum ultimul e stăpânul împărăţiei întunericului, nu personificarea lui.

La nordici însă, toate forţele naturii sunt în primul rând principii, „Jötuni”: Loki este Flacăra, Thrym este Îngheţul, Donner este Fulgerul, Wodan este Vântul, Aegir este Furtuna pe mare.

Chiar şi Viaţa este reprezentată prin arborele Igdrasil.

Mitologia greacă este o graţioasă creaţie de artă; zeii scandinavi însă, personificări ale elementelor naturii, principii ale fenomenelor naturii, zeii aproape toţi siniştri – caracter rezervat, la greci, exclusiv divinităţilor chtonice – îşi trăiesc intens viaţa cu forţa unui mit naturist.

În loc de cochete şi seducătoare nimfe şi nereide, ce la greci se ascund mai mult în legende decât în lume, la nordici spiritele populează spaţiul; e plină natura de spirite, munţii sunt plini de demoni, pădurile de vrăjitoare, poienile de elfi şi apele de ondine.”

Mergând mai departe  cu lectura eseului, observăm cum tânărul autor face afirmaţii prin care luăm cunoştinţă de o caracterizare amplă a culturilor şi a poziţiilor scriitorilor faţă de societate în mai multe ţări ale lumii, cu mai multă insistenţă asupra Angliei.

Ne spune că:  pictura engleză e muzicală (ca un fenomen de compensaţie), în arhitectură, primele catedrale gotice în Anglia le-au construit francezii, religia anglicană este o disciplină, deloc o mistică, sau că, romanul englez şi-a luat singurul model „viaţa aşa cum e”. „ Lipsindu-i preocupările formale de generalizare, de compoziţie sau de estetizare proprii romanului francez, romanul englez nu a exploatat, de pildă, dragostea ca simplu subiect sau ca dantelărie sentimentală, ci ca pe cea mai intimă problemă şi mai dramatică experienţă spirituală”.

Ovidiu Drimba ne mai spune că englezii sunt cei mai mari caricaturişti.

Caricatura engleză redă accidente, momente şi reprezintă atitudini, se menţine la suprafaţă şi e aproape de condiţia esenţială a genului: comicul. Şi încheie:

„Căci comicul nu e o esenţă, este ceva ce există numai la suprafaţă; disecat comicul, apare fondul, fond care întotdeauna – de la Aristofan la Shaw –  este trist.” .

*

Următoarea noastră comunicare va fi despre capitolul: „Paradoxurile Clasicismului” din cartea:  „Pagini despre cultura europeană”.

*

Coperta IV la cartea: „Pagini despre cultura europeană” cu fotografia autorului Ovidiu Drimba.

*

Imagini să vă bucure sufletul din Grădina Adelei şi Nelu Drăgan:

Bistrița,  16 iunie 2014  Jeniţa Naidin