Jenita Naidin

Spuneam, într-un articol scris după o primă întâlnire personală cu Domnul Ovidiu Drimba, că atunci mi-a oferit, în dar, cartea sa:  „Pagini despre cultura europeană”, operă  pe care a scris-o în tinereţe şi care a fost publicată în anul 1945.

Marele om de cultură avea atunci 25 de ani.

Într-o conversaţie recentă cu Domnia sa, am observat cu câtă lumină în ochi îşi aminteşte de această lucrare, reeditată de  Editura Excelsior-Multi Press” în anul 1994.

Între timp citisem acest minunat studiu şi îi spuneam Domnului Profesor, în cadrul acestei a doua Întâlniri personale, că la finele lecturii mi-am zis că toţi oamenii ar trebui să fie ajutaţi să citească Scripturile şi importante cărţi ale lumii, aşa cum dânsul a făcut acest lucru din fragedă tinereţe. Mi-a spus că a fost ajutat de faptul că a urmat un Liceu de prestigiu,  „Emanuil Gojdu” din Oradea, de munca sa permanent susţinută şi de un Destin de a fi în preajma unor uriaşe personalităţi: Lucian Blaga, Tudor Vianu şi alţii.

„Pagini despre cultura europeană” este un eseu dedicat culturii europene până la al doilea Război Mondial.

În acea epocă, aproape toate marile universităţi din Europa aveau catedre dedicate studiului filozofiei culturii şi filozofiei istoriei.

Îmi este greu să scriu câteva rânduri despre această carte, „Pagini despre cultura europeană” , dar mi-a fost mai uşor să vorbesc despre ea. Şi am vorbit chiar cu autorul ei ceea ce reprezintă pentru mine un dar minunat. Să nu uităm că Profesorul Ovidiu Drimba va împlini pe 3 septembrie anul acesta vârsta de 95 de ani!

Şi totuşi, am să mă refer în câteva succinte articole  la câte un capitol.

Azi mă opresc asupra capitolului: „Intermezzo celtic: Tristan şi Isolda sau despre iubire” , căci despre el am discutat mai mult cu autorul.  După ce am citit aceste 17 pagini, m-am gândit că tânărul Ovidiu Drimba, publicându-le la  25 de ani, era desigur pregătit spiritual, cultural pentru căsătoria sa, ce a avut loc în data de 15 februarie 1947, deci la 28 ani, iar cei 64 de ani de căsătorie cu Doamna Adrienne spun totul.

Au trăit amândoi în lumină 64 de ani!

Mai mult decât vârsta pe care o am eu acum!

Providenţial a fost Lucian Blaga, naşul lor de cununie, când a spus în „Sonet liber -pentru Adrienne şi Ovid în ziua cununiei lor-”:

„Nu cunoşteam atunci că s’a’ntâmplat cu tine ca să-ţi găseşti, Ovid, măsura şi lumina.”.

Am citat din copia xerox, a Sonetului original cu scrisul de mână a lui Lucian Blaga, ce îl păstrează înrămat, copie ce am primit-o, în dar, de la Domnul Profesor.

Ovidiu Drimba spune în acest capitol: „ Despre dragoste s-a vorbit şi s-a scris mai mult decât despre Biblie, căci Biblia e cartea despre fericirea de dincolo, dar dragostea e biblia fericirii de aici; iar omul, prin însăşi condiţia sa umană, e  mânat mai degrabă să idealizeze realul, decât să realizeze idealul;”

Când am citit întrebarea omului dacă există fericire, mi-am amintit cum toată tinereţea m-am întrebat în singurătatea mea: ce e fericirea? Şi nu am găsit răspuns.

Întâlnim  texte ale lui O.D. de atunci care ne tulbură:

„Pentru că dragostea, deşi este, cum spune Unamuno, o suferinţă în doi, o pătimire împreună, o compasiune şi deci marea regăsire cu tine însuţi, realizarea ta în plenitudine, suprema victorie, – este însă, oricum, o cădere faţă de convenţiile societăţii.

Şi totuşi, de îndrăgostiţi nu râde omul însuşi, omul esenţial, ci socialul din om. […]  Maturitatea însăşi nu înseamnă altceva decât divorţul de sinceritate, de autentic.

Maturizarea e haina aceea de convenţii şi prejudecăţi  pe care societatea te obligă să o îmbraci; sincer, autentic nu e decât copilul.

Sinceritatea prin iubire – iată de ce Eros e înfăţişat copil.”

Autorul a acordat un  spaţiul amplu textului biblic, după ce a arătat:

„Cea mai frumoasă carte de dragoste e „Tristan şi Isolda”, aşa precum cea mai senzuală, mistică-senzuală e „Cântarea Cântărilor”, iar „La răscruce de vânturi” cea mai cutremurătoare. […]

Cel mai senzual poem de dragoste din câte s-au scris vreodată e această  Cântare a Cântărilor,( din Biblie) de o senzualitate luxuriantă ca abundenţa vegetaţiei ecuatoriale.”

Suntem vrăjiţi de textul concentrat la maxim pentru a ne reda cât mai mult din trecerea în revistă a iubirii în lumea antică (Cântarea Cântărilor), a problematicii psihice a iubirii moderne (La răscruce de vânturi) şi mai multe detalii despre „Tristan şi Isolda”, „biblia iubirii Evului Mediu păgân, abia creştinizat, primar;”

Ovidiu Drimba scria atunci, la 25 de ani: „Fiecare poveste de dragoste începe cu „a fost odată”, fiecare poveste de iubire, căci fiecare poveste de iubire, scrisă ori numai trăită, începe să fie frumoasă abia după ce a trecut. În timpul cât iubirea – sau numai un moment al ei – durează,  trăieşti iubirea, frumuseţea nu ai timp să i-o vezi, să i-o simţi, decât după ce a trecut;”

Ei bine, cum Destinul a vrut ca de câţiva ani Doamna Adrienne să fie plecată în Eternitate, Domnul Ovidiu Drimba vede   frumuseţea iubirii, are permanent în faţă portretul soţiei.

Este senin şi comunică zâmbind.

M-a lăsat să îi fotografiez zâmbetul:

Ovidiu Drimba în Ziua Înălţării Domnului,

29 mai 2014, Ziua Eroilor. Foto: Jeniţa Naidin

*

Fiţi binecuvântat şi să ne trăiţi Profesore!

Voi continua să scriu despre cartea ce mi-a prilejuit comunicarea noastră de astăzi.

Vă invit să priviţi fotografii cu flori din balconul apartamentului meu.

Bistriţa,  14 iunie 2014  Jeniţa Naidin