Jenita Naidin

Ieri,

sub titlul:

Panait Cerna – Iisus

vă spuneam că  am deschis câteva fişiere vechi din arhiva personală ce o am în calculator şi am găsit această poezie minunată pe care am cules-o dintr-o carte pe care nu o am acum la îndemână  ca să mă verific dacă  textul e fidel şi dacă erau numerotate  strofele sau eu le-am numerotat.

Este scris că am dactilografiat poezia în 25 februarie 2009.

Pe 26 februarie e ziua de naştere  a fiului meu Cristian, cred că în vederea acestei zile am ales  poezia Iisus şi am avut energia să culeg la calculator  19 strofe!.

Iată, azi am găsit cartea, am fotografiat coperta I şi coperta IV şi am constatat că eu numerotasem  strofele la poezia  Iisus, dar las aşa cum am publicat-o ieri, că nu se supără Panait Cernea din Ceruri!.

Am acest obicei de multe ori când citesc.

Anul trecut  am citit  câteva cărţi de  poezii, a unor  talentaţi  poeţi români,   publicate  la Editura Tipo Moldova- Iaşi şi, citindu-le cu atenţie  le-am şi numerotat.

Iubesc poezia de mic copil ca pe o minune dată omului de Dumnezeu, dar în acea perioadă am constatat că am parcurs 783 de minuni. Înseamnă că autorii şi-au selectat cele mai însemnate creaţii  de m-au capacitat pe mine, căci îmi amintesc cum nu am lăsat cărţile din mână, opere tipărite într-un format plăcut.

Când voi avea energie, pentru că pe acele cărţi am notat multe impresii în momentul muncii pe care am depus-o cu Bucurie, voi scrie câte un eseu şi voi cita  din acele versuri, unele  superbe.

În treacăt  amintesc doar câte poezii au tipărit în antologiile respective în colecţia Opera Omnia cei  trei poeţi:

M. O.  172  poezii.

D. D.  199 poezii.

Z. C.  412 poezii, dar multe din ele sunt poeme ample ca nişte epopee.

Vor avea o surprinză plăcută aceşti poeţi  când  voi posta impresiile cititoarei ce sunt şi vor vedea că am obiceiul atât a  aprecierii calitative, – aşa în legea mea,  căci nu sunt critic literar-.

Despre aprecierea  cantitativă, desigur ca număr, spun asta pentru că unele poezii, poeme au o amploare cu totul deosebită, deja am făcut activitatea dintr-un obicei vechi: sunt numerotate.

După această comunicare pentru descreţirea frunţilor, vă invit să citim şi să medităm la o altă poezie a lui Panait Cernea,

ÎNSENINARE,

pe care azi, în Vinerea Mare, am cules-o  din volumul „floare şi genune” , editat în anul 1968 de  Editura pentru literatură, şi cumpărat de mine în anul 1971 din primul salariu de la oficiul de pensii unde lucram atunci.

Îmi formam  prima bibliotecă, iar această cărticică, ce a costat 5 lei,  are numărul 3.

Cum eu citesc şi Prefaţa  la cărţi, am recitit acum  ceea ce a scris la această ediţie Valeriu Râpeanu şi, credeţi-mă  e vorba de un studiu util elevilor, studenţilor această Prefaţă, dar  Valeriu Râpeanu a realizat şi un Tabel cronologic, la finalul căruia am găsit scris de mine în anul 2009:  Panait Cerna  a trăit doar 31 ani, 6 luni, şi o zi!

Coperta I

*

Iată ce minune a scris Poetul cu sufletul lui tânăr,

avea doar 25 ani!,

iar solitudinea mea a facilitat travaliul dactilografierii,

făcut cu Dragoste pentru Dumneavoastră:

ÎNSENINARE

 

Noi ne-am cuprins de-o flacără curată,

Ce niciodată n-are să apuie –

Şi nu furam norocul nimănuie,

Ci în iubire tânără, bogată,

Îmbrăţişăm pământul, lumea toată…

Şi mă-nălţam sus-sus, până la tine…

Şi-ntâia oară lumea, pentru mine,

Avea numai priviri de bunătate –

Era numai surâs şi numai floare,

Aşa cum nu o vede fiecare,

Ci numai sufletele-ngemănate…

 

Tu mâna mi-ai întins-o de departe:

Meniţi suntem să mergem împreună!

Şi-ai pus pe frunte-mi tânără cunună

De sărutări, de viaţă fără moarte.

Deodată, pravili strâmte şi haine

Te-au smuls vijelios de lângă mine –

S-a stins al fericirii ciripit…

Cernit şi singur m-a lăsat furtuna,

Dar tot mai port pe fruntea mea cununa

Şi strălucirea care m-a orbit.

 

Ce zei au fost atâta de avari?

Ce pământeni râvniră la mărirea

De-a prigoni cu sete fericirea,

Când cei aleşi de ea-s atât de rari?

Când noi ardeam, c-o flacără curată,

Cum nici în temple nu e;

Când în iubire tânără, bogată,

Îmbrăţişam pământul, lumea toată,

Şi nu furam norocul nimănuie?

 

Copilă dulce, vis din altă lume!…

Departe mi-eşti, dar sufletu-mi nu geme;

Nici un blestem, – mai poate să blesteme

O gură ce-a şoptit cerescu-ţi nume?

Senin renasc şi prind a mă-nălţa

În raza ce-mi trimeţi din lumea ta.

Ce suflet mi-a-ndreptat spre culmi senine

Privirile din lumea clipei? Cine?

Când focul luptei îmi topea puterea.

Ce duh a dezvelit,

În sufletul meu rău chinuit,

A bunătăţii stea nemuritoare,

Şi cine m-a-nvăţat să fiu mai mare

Decât regina lutului, durerea?

 

Din noapte şi din praf renăscătoare,

Senină raza inimii trăieşte

Şi nu cunoaşte lege muritoare.

În preajma noastră, astăzi amurgeşte;

Dar cine-i cel ce poate stăvili

Atâta dor, cum n-a fost, nici va fi,

Pân’, ce pământul se va nărui

În focul unde totul se-nfrăţeşte?…

Şi, dacă n-avem clipa cea de faţă,

Nu ne rămâne a nădejdii stea?

Tot viitorul, poleit de ea,

Ca mâne – gureş cuib – va răsuna

De sfânt înmugurita noastră viaţă…

 

Destrame-se a gândurilor ceaţă,

În orice colţ zâmbească veselia!

Ce noapte poartă-ntr-însa vecinicia?

Din mii de nori ce-au lunecat subt soare,

Putut-a unul să-i răpească, oare,

Căldura, tinereţea, strălucirea?

E sfânt şi vecinic: ura nu e-n stare

Să năruie tot ce-a clădit iubirea…

 

…Puteri, ce puneţi între noi hotare!

Ameninţaţi, loviţi, răniţi mai tare!

C-un zâmbet în luminile privirii,

Cu milă şi blândeţe vă primim;

Nu tremurăm la gândul nimicirii,

Noi suntem mai puternici: noi iubim.

 

Panait Cernea     

Publicată de autor în  „Sămănătorul”, V, nr.11, 12 martie 1906

*

 

 

 

Bistriţa,   VINERI,  10  Aprilie 2015                      Jeniţa  Naidin