Să ne amintim privind frumoase flori
Oameni înţelepţi ne-au spus cuvinte de care e bine să ţinem seama.
Personal, sunt atentă,
pe cât posibil,
să le aplic în viaţa de toate zilele,
aşa cum şi mulţi dintre Dumneavoastră faceţi.
Să ni le mai amintim:
„Fiţi impecabili în tot ce spuneţi.
Rostiţi numai adevărul Spuneţi numai ceea ce gândiţi.
Nu folosiţi cuvintele pentru a vă critica pe sine,
sau pentru a-i bârfi pe cei din jur.
Folosiţi-vă de puterea cuvântului
pentru a răspândi Adevărul şi Iubirea în lume.
Nu luaţi nimic la modul personal.
Nimic din ceea ce fac alţii nu vi se datorează.
Cuvintele şi acţiunile celor din jur
sunt doar o proiecţie a propriei lor realităţi,
a visului lor personal.
Dacă vă veţi imuniza în faţa opiniilor
şi a acţiunilor celorlalţi oameni,
veţi evita foarte multă suferinţă inutilă.
Nu faceţi presupuneri inutile.
Descoperiţi curajul de a pune întrebări
şi de a exprima ceea ce doriţi cu adevărat.
Comunicaţi cât mai clar cu putinţă cu ceilalţi oameni,
pentru a evita astfel neînţelegerile, tristeţea şi suferinţele inutile.
Acest legământ este suficient în sine pentru a vă transforma radical viaţa.
Faceţi întotdeauna tot ce vă stă în putere.
Potenţialul maxim al omului se schimbă în fiecare moment;
de pildă, într-un fel veţi acţiona atunci când sunteţi sănătos şi în alt fel atunci când sunteţi bolnav.
Indiferent de circumstanţe, faceţi întotdeauna tot ceea ce vă stă în putere
şi veţi evita astfel auto-acuzaţiile, abuzul de sine şi regretele.”.
*
Dragii mei cititori,
Să mulţumim Inteligenţei Universale care,
face posibil ca ceea ce gândesc şi crează semeni de-ai noştri să ajungă la noi.
Faţă de ceea ce am citit mai sus, şi afirm că sunt îndrumări utile,
Vă sugerez să nu uităm că cea mai importantă relaţie a noastră
este Relaţia cu Dumnezeu. El este în Inima noastră!
Cu Iubire şi Recunoştinţă,
Jeniţa Dodiţă Naidin
Joi, 5 Aprilie 2018