Arsenie Boca – Omul zidire de mare preț

Am ascultat, cu mare bucurie, recomandarea preotului meu duhovnic,

Grigore Conea, de a citi cartea Omul zidire de mare preţ, lucrare cu învăţături scrisă de Arsenie Boca.

Din iulie 2008, când am primit cartea, şi până în prezent am citit-o şi recitit-o!

Dumitru Stăniloaie l-a numit pe Părintele Arsenie Boca: „Fenomen unic în istoria monahismului românesc”.

Pentru ca să ne bucurăm împreună de cuvintele marelui duhovnic Arsenie Boca am selectat câteva din textele publicate în cartea Omul zidire de mare preţ, urmând ca fiecare dintre noi să avem prilej de meditaţie:

„Buna vestire

La plinirea vremii, trimis a fost de Dumnezeu Îngerul Gavriil într-un oraş din Galileea, Nazaret, către Fecioara Maria aducându-i vestea că din Duhul Sfânt şi din puterea Celui Preaînalt va concepe şi va naşte pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, pe Care Îl va chema Iisus.

Acestea sunt datele, simplu expuse de Evangheliştii Luca şi Matei.

Faptul acesta simplu cutremură însă legile firii. Nici Fecioara Maria n-a putut primi faptul fără o puternică întâmpinare critică, fără o puternică cutremurare interioară. Iar cât despre Iosif, paznicul şi garantul Sfintei Fecioare, ştim că pe ascuns a vrut să o părăsească.

Naşterea lui Dumnezeu printre oameni era făgăduită prin prooroci cu mii de ani în urmă. Isaia proorocul a spus lămurit că o Fecioară va naşte rămânând totuşi fecioară.

De n-am fi siguri de faptul petrecut, că Dumnezeu S-a unit cu firea omenească, în persoana lui Iisus, mai că nici n-am putea crede.

Această naştere a lui Dumnezeu, în făptura Sa, e de fapt o renaştere a omului, proces care a fost anunţat, pregătit şi care s-a desăvârşit apoi în istorie.

Aceasta înseamnă cuvintele La plinirea vremii.

Ceea ce e greu de priceput e faptul acesta: – cum e cu putinţă ca „Tatăl omului” să Se facă „Fiul omului”, Fiul fiului Său? Dar iată că s-a făcut. S-a făcut istoric şi de atunci se face şi tainic în toţi cei ce-L primesc pe Dumnezeu şi se nasc a doua oară.

Deci, când sufletul, prin făptura noastră întreagă, ajunge pe căile ostenelii (ascezei) şi ale iubirii la starea de „fecioară”, are loc şi pentru noi, la plinirea vremii, naşterea lui Iisus în făptura noastră.

†

Dumnezeul nostru nu e un Dumnezeu care a părăsit lumea în seama legilor, iar El S-a retras în afara ei undeva. El nu e nici confundat cu natura, cu „marele tot”, căci atunci cum s-ar putea naşte „totul” în parte. Dumnezeul nostru e o fiinţă mai presus de natură dar în legătură cu lumea, o energie activă creatoare, care transmite lumii ceea ce de fapt caută şi spre care tinde: plenitudinea existenţei în unitatea universală. Această putere a Duhului Sfânt se uneşte (se împreunează) cu lumea şi vrea să nască chipul viu al lui Dumnezeu.

Dar faptul istoric petrecut pe planul realităţii omeneşti, a zămislirii şi naşterii Fiului lui Dumnezeu în Fiul Omului, mai are şi alte semnificaţii.

Cu Iisus apare în lume o nouă generaţie de oameni, neamul lui Iisus, care nu se naşte numai după legile firii, ci peste ele se suprapune o naştere spirituală, duhovnicească, generaţia spirituală a lui Iisus.”

Sunt cărţi despre care dorim să vorbim cu cei dragi.

Este o binecuvântare să luăm cunoştinţă de lucrări deosebite din domeniile în care nu avem pregătire de specialitate, dar suntem atenţionaţi asupra lor de cei care le-au citit.

Părintele Arsenie Boca a studiat teologia la Sibiu, apoi bele-arte la Bucureşti. A fost audient la cursurile de anatomie ale marelui om de ştiinţă care a fost profesorul Francisc Rainer, de la facultatea de Medicină Bucureşti.  Era pictor, avea clarvedere, claraudiţie, citea gândurile, avea capacitatea extrem de rară de teleportare.

M-am bucurat când am observat cât de mult a aprofundat Arsenie Boca opera lui Rabindranath Tagore şi cât de potrivit a presărat învăţăturile sale către oameni cu citate din scrierile acestui profet-poet al Indiei.

Continuăm să citim împreună din cuvintele de înţelepciune ale celui ce a fost preotul Arsenie Boca selectate din cartea Omul zidire de mare preţ pentru a avea prilej de meditaţie.

În capitolul Chemări la apostolie  Arsenie Boca spune, între altele:

„Dar, oare, la Iisus n-ai pe nimeni de adus? Poate ai de gând să te aduci pe tine. Căci până nu te aduci pe tine, nu poţi aduce pe nimeni.

Omul este veşnic în căutare după ceva, care înseamnă mai mult decât haina şi mâncarea. El este în căutarea lui însuşi.

Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale, asta este toată istoria omului.

Mărginirea ta te doare, ştiu. Dar când aceasta a ajuns un dat al conştiinţei (şi te frământă), este semn că Dumnezeu, nemărginitul, vrea să creşti duhovniceşte pe dimensiuni divine. Această ţâşnire în conştiinţă a dorului nemărginirii divine este, pentru tine, argumentul decisiv al existenţei Sale, al iubirii Sale şi al rudeniei tale cu El. Dacă te găseşti pe tine în funcţie de Dumnezeu, e o găsire a ta în adevăr.

Sufletul omului suferă durerile naşterii, când se naşte Dumnezeu într-însul. Această naştere a lui Dumnezeu în sufletul omului constituie naşterea autentică a omului.

Neamul omenesc nu aparţine decât sub unul din aspectele sale generaţiei lui Adam cel vechi. Sub un alt aspect el este ceresc, aparţinând lui Adam cel duhovnicesc, generaţiei lui Hristos. Creaţiunea a avut loc în veşnicie, ca act interior al tainei divine a vieţii.

În lumea spirituală, (eliberată), cosmosul rămâne în om, precum omul rămâne în Dumnezeu.

Mare înaintea lui Dumnezeu nu poate fi decât omul smerit. Oamenii ajung mari prin vitejii, bogăţie, putere, chiar înţelepciune – dar aceasta este trufie, şi cu ea sperii lumea.

Copiii ajung în braţele lui Dumnezeu, fiindcă sunt cei mai aproape de El. Modul lor de a fi e cel mai iubit de Dumnezeu.

Destinul omului nu se desfăşoară influenţat numai de factori materiali şi biologici sau cârmuit numai de voinţa proprie, ori a celorlalţi oameni ci asupra lui stau aplecate în fiecare clipă puterile cerului. Omul nu e o fărâmă uitată în spaţiul lumii, ci tot ce există îi poartă un palpitant interes. Însemnătatea omului se arată nu numai prin faptul că a fost creat după chipul lui Dumnezeu, ci şi pentru aceea că în jurul fiecărui ins şi pentru fiecare se dă o neîntreruptă luptă nevăzută. În jurul fiecărui om e concentrată întreaga existenţă creată şi necreată, văzută şi nevăzută.(Dumitru Stăniloaie: Elemente de antropologie ortodoxă).”.

Arsenie Boca s-a născut la data de 29 septembrie 1910 şi a plecat, după cum şi-a denumit el însuşi ultimul său drum, să îndeplinească o nouă misiune în 28 noiembrie 1989.

Noi am citit mai sus un crâmpei din cuvintele rostite de acest sfânt, dar se spune că cea mai solicitată capacitate a sa era aceea de vindecător.

Nu numai că putea vindeca, dar cu o meditaţie, cu o rugăciune sau o atingere, după semne doar de el ştiute, îi înştiinţa pe oameni şi ce boli au, ce boli vor face, şi ce remedii le sunt necesare pentru a preveni sau vindeca. Arsenie Boca a crezut în Dumnezeu, I-a cerut îndrumare pentru viaţa lui de la vârtsa fragedă de 12 ani şi Dumnezeu l-a luat sub aripa sa pentru că El îşi face lucrarea prin oameni, iar Omul Îi luminează Creaţia.

Tagore a spus: Credinţa în Dumnezeu este minunea minunilor!

Bistriţa, 28 februarie 2011  Jeniţa Naidin