Jenita Naidin

Ziua mea de naştere

În ziua de 28 noiembrie 2011, ziua mea de naştere, am scris un text pe care, acum,

la început de an, 2012, îl postez aici din nou pentru că am fost rugată de cititori,  şi,  în acest fel,

să îmi manifest recunoştinţa  faţă de toţi  cititorii acestui blog.

*

Mulțumesc din suflet și din inimă  tuturor

pentru  urările transmise astăzi,

28 noiembrie 2011!

Am simțit că toate  telefoanele

și mesajele primite

au fost pornite din inimi iubitoare

și sincere.

De ziua mea am scris câteva cuvinte cu titlul:

Şaizeci de ani împliniţi

Viaţa oferă omului prilejul de a învăţa, dar ceea ce reuşim să integrăm şi să aplicăm în propria viaţă este bine să comunicăm şi semenilor noştri.

Având în vedere cei 60 de ani de viaţă trăită, aşa cum mi-a dat-o Dumnezeu, sunt fericită pentru că realizez clar cum fiecare moment al existenţei mele a avut un rost planificat de Dumnezeu.

Constat că  sunt  înzestrată de Creator cu o mare putere spirituală şi că experienţele trăite  (majoritatea dificile, triste,  traumatizante, dar mai ales experienţa unei singurătăţi îndelungate, căreia i-am înţeles rostul numai când Dumnezeu a vrut),

m-au modelat într-un om senin, iubitor de Dumnezeu şi de oameni.

Precizez faptul, publicat şi în alte scrieri ale mele, că nu dintotdeauna L-am pus pe Creator pe primul loc în gândurile şi faptele mele, dar de ceva timp reuşesc acest lucru şi e foarte bine.

Având mintea la Dumnezeu toate lucrurile ni se par mai uşoare.

Vedem cum ne vin în minte intuiţii, gânduri bune şi starea noastră sufletească este plină de pace.

De cum apar în viaţa noastră clipe grele, iar potenţialul nostru fizic şi moral scade, imediat să ne gândim că această stare este temporară, că nu va dura mult pentru că nu suntem singuri, suntem ai lui Dumnezeu. Credinţa ne ajută, dar noi trebuie să facem acţiunile ce ne revin ştiind că voinţa de  a acţiona vine acţionînd şi că suntem asistaţi de Divinitate.

Să ne luăm modele demne de urmat din viaţa marilor personalităţi care au vieţuit pe acest Pământ.

Eu am învăţat să nu mă mai gândesc la nimic ce a fost greu şi trist în viaţa mea decât pentru a învăţa ceva. În rest, trecutul nu se regretă, dar nu se repetă greşelile, prezentul este foarte important, iar viitorul este creat de prezent şi stă în mâinile lui Dumnezeu care ne îndrumă paşii dacă Îl accesăm cu credinţa că ne este alături în timp ce acţionăm cu răspundere şi cu mintea trează, adică responsabili de viaţa noastră.

Din iubire pentru Dumneavoastră, semenii mei, scriu aceste cuvinte cu gândul că ele vor fi citite şi: cei  care le aplică vor fi fericiţi, iar  alţii să gândească pozitiv că le vor putea aplica  în viaţă, dacă vor, când vine timpul.

Există un timp pentru toate… spune ECCLESIASTUL.

Energia şi rezistenţa o luăm doar de la puterea noastră lăuntrică, de acolo de unde avem scânteia divină cu care ne naştem şi care nu se stinge pe parcursul vieţii, dar ceea ce ne revine nouă este să conştientizăm şi să credem că ea este în interiorul nostru.

Puiul de om are nevoie să fie ajutat, la începutul vieţii, de cei din jurul lui în primul rând pentru a i se vorbi despre legătura lui cu Universul, cu Creatorul. Modul prin care părinţii şi toţi cei care ajută la creşterea unui copil fac acest lucru diferă, însă, păstrând esenţa, adică insuflându-i adevărul că sufletul lui e totul, şi că în tot ce face să nu uite de Dumnezeu şi de Rugăciune, reuşita este sigură.

Am observat că au reuşit în viaţă copiii ale căror mame le-a insuflat gândul la Dumnezeu şi la Rugăciune de la o fragedă vârstă. O mamă spunea unui copil când pleca dimineaţa la şcoală următoarele cuvinte: nu-ţi uita de rugăciune, nu-ţi uita de Dumnezeu.

 Acel copil era orb din naştere şi a devenit Arhimandritul Teofil Părăian. Sunt fericită că Dumnezeu m-a ajutat şi, în ziua de 24 mai 2011,  am aprins o lumină şi m-am rugat la mormântul acestui călugăr, TEOFIL  Părăian, la Mănăstirea  Constantin Brâncoveanu Sâmbăta de Sus.

Ce splendidă educaţie a avut acest suflet! Eu, şi alte mame care nu am făcut aşa când erau copiii noştri mici, regretăm că nu am avut această ştiinţă de a ne îndrepta copiii cu gândul la puterea adevărată, adică la Dumnezeu, dându-le astfel cel mai bun mijloc de a se proteja singuri.

Părinţii, educatorii, bunicii, alţi adulţi din preajma lui, nu sunt mereu cu copilul, pe când dacă e învăţat să aibă gândul la Inteligenţa Universală, situaţie în care îşi activează puterea lăuntrică, va avea cea mai bună protecţie.

Acum, când fiii mei sunt oameni maturi, încerc să comunic semenilor mei aceste învăţăminte.

*

Pe mine Viaţa m-a învăţat:

Am învăţat să îmi amintesc că sunt temporară aici pe Pământ, că viaţa nu ne-a fost dată ca să nu ne poată fi luată.

Am învăţat  să exersez cât pot de des gândul la Divinitate.

Am învăţat să rostesc numai adevărul.

Am învăţat să spun numai ceea ce gândesc.

Am învăţat să nu folosesc cuvintele pentru a mă critica, sau pentru a critica pe nedrept pe alţii.

Am învăţat să folosesc puterea cuvântului pentru a vorbi despre adevăr, pentru a vorbi despre iubire.

Am învăţat să observ că cei din jur proiectează asupra mea propria lor realitate şi de aceea nu trebuie să iau la modul personal proiecţiile lor.

Am învăţat să am curajul să pun întrebările potrivite,  cu mult respect şi calm,  pentru a-mi clarifica lucrurile şi a  nu face presupuneri.

Am învăţat să comunic clar cu oamenii ca să evit neînţelegerile şi suferinţele.

Am învăţat să fac tot ceea ce pot, nici să mă forţez să fac mai mult, dar nici să mă eschivez atunci când ceva stă în puterea mea. Deci, am învăţat să fac tot ceea ce îmi stă în putere!

Am învăţat să  gândesc şi să  spun doar ceea ce vreau şi doresc să fie realitate!

Am învăţat să tac cât mai mult.

Jeniţa  Dodiţă Naidin