Jenita Naidin

 

După anul 1900, s-au publicat studii ştiinţifice  din care ştim,

ceea ce Intuitivii au ştiut dintotdeauna,

că  lumea este afectată de observator, adică avem o putere în Univers,

astfel încât,  prin concentrarea  puternică a conştiinţei noastre se creează realitatea din jur.

Pe ce rază nu ştim încă.

Oricum rezultatul depinde de puterea de concentrare şi de durată.

Sunt semeni de-ai noştri care se supără repede, nu au răbdare să vadă cum stau lucrurile de fapt, îşi pierd repede încrederea, iar, uneori,  după mult timp când află Adevărul se întorc spre ei înşişi pentru a se baza mai mult pe Dumnezeu.

Să ne rugăm pentru ei să dobândească Liniştea lui Dumnezeu

Inima iubitoare,  ce se bazează pe Dumnezeu,  este puternică şi rezistă la a nu se lăsa înşelată de aparenţe. Ea nu lasă mintea să facă, cu uşurinţă, fără răbdare, afirmaţii numai că sunt, la un moment dat în viaţă în condiţii grele,  apărute  fără să le prevadă

şi,   cu atât mai şocante.

Omul conştient că face parte din Dumnezeu,

rămâne un timp în Rugăciune şi Meditaţie şi nu aruncă vorbe fără a avea o bază. Dimpotrivă, suportă situaţii grele cu mintea la Inteligenţa  Universală, singura care ştie ansamblul şi, deci, Adevărul.

În anul 2004 a apărut o celebră carte,

tradusă şi în româneşte de curând, din care citez:

„Mulţi oameni trăiesc încă sub semnul Dumnezeului copilăriei lor şi simt nevoia să se elibereze de umbra Lui copleşitoare. 

Soluţia la această problemă este să ne confruntăm în mod matur cu adevărata identitate a lui Dumnezeu, dar şi a noastră. 

[…]

Dumnezeu a creat lumea pentru a-i servi drept mijlocul prin care să-şi manifeste perfecţiunea dinamică şi să participe la efortul de a deveni perfect. 

Suntem supercalificaţi pentru numita misiune, deoarece suntem personaje imperfecte trăind într-o lume imperfectă. Avem o înclinaţie către rău care constituie o permanentă sursă de provocări. Avem în noi capacitatea de a face un mare rău, dar, pe de altă parte, suntem în stare şi să facem un mare bine. Putem să eşuăm, dar şi să reuşim; să distrugem, dar şi să construim.

Viaţa noastră este presărată cu provocare, aventură şi evoluţie.

Îngerii sunt fiinţe perfecte – nu au nici o înclinaţie malefică, dar nici liber-arbitru, nu duc o luptă de supravieţuire şi nu pot da greş. Nu se zbat să învingă răul. Numai oamenii sunt capabili să îndeplinească această misiune divină, deoarece sunt personaje imperfecte care se străduiesc să devină mai bune, să devină perfecte. Numai fiinţele omeneşti se pot lupta cu răul, îl pot învinge, pot alege binele şi pot evolua. Iată misiunea noastră divină, dacă suntem dispuşi s-o acceptăm. 

Iată serviciul nostru adus Domnului.”. 

 

Ceva deosebit de impresionant ne spune textul biblic din cartea Ecclesiastul, şi  anume, afirmă că orice om care face binele, de fapt  poate  păcătui.

Atunci, cum să nu fim toleranţi cu veştile primite şi să nu apelăm la darul Răbdării, pe care  l-a dat Dumnezeu omului, astfel încât să nu reacţionăm cu mânie şi acţiuni nedrepte.

Acum, să citim ceva impresionant:

„faptul, că inima umană generează cel mai puternic câmp magnetic  din corp, de aproximativ 5.000 de ori mai mare decât cel al creierului, este un lucru temeinic demonstrat.

Acest câmp are o formă sferoidă, ce se întinde mult în afara corpului fizic,

 fiind măsurat pe distanţe de la 1,30 m până la 2,50 m de inima fizică.

[…]

Câmpul magnetic al inimii reacţionează la calitatea emoţiei pe care o creăm în vieţile noastre…

Emoţiile pozitive ne echilibrează organismul 

în ceea ce priveşte procesele hormonale, ritmul cardiac, limpezimea gândirii şi eficienţa în tot ceea ce facem”.

Să gândim pozitiv, deci, să iubim necondiţionat, să avem INIMA plină de Iubire,

să facem fapte bune şi,

mai ales,

după smerita mea părere să Îl iubim pe Dumnezeu în primul rând.

Consider că urmare a conştiinţei  mele puternic concentrate spre Univers,

dar şi a inimii mele iubitoare am trăit cândva  ceea ce veţi citi mai departe,

şi trăiesc şi în Prezent.

 

Astăzi  sunt 16 ani  de  la  evenimentul

petrecut de sufletul meu, de spiritul meu

în miezul zilei de 19 octombrie 2002,

în timp ce mă aflam în apartament,  lângă bibliotecă cu faţa la Răsărit.

Reiau, uşor revăzute, cuvinte pe care le-am mai spus.

Fenomenul numit de mine Trezire sau Salt Spiritual nu îl pot descrie în cuvinte!

Doar îl simt permanent în toată Fiinţa mea lăuntrică din acel moment când, dintr-o dată, am ştiut că nu sunt corpul fizic, ci, sunt conştiinţa mea, sunt un spirit ce locuieşte în trupul meu, sunt fiica Divinităţii, sunt inclusă în Dumnezeu.

Tot în acea zi, spontan, am luat din bibliotecă  o lucrare din domeniul filozofiei religiilor lumii în care, deschizând-o,  am găsit scris cât mai convingător ceea ce simţisem, şi anume,

că trupul nostru este Templu al sufletului,

este Templu al Duhului Sfânt, al Spiritului Sfânt!

Pot spune că din acea zi a început un proces conştient şi prezent fără întrerupere

al cunoaşterii de sine a mea. O amintire se sine aproape permanentă.

Fiecare dintre noi care suntem în această situaţie

–         căci cu siguranţă mai sunt ca mine  foarte, foarte  mulţi oameni –

ştim că evoluţia spiritului este un proces minunat,

este o apropiere, treaptă cu treaptă, de sacru,

fără o despărţire de profan

şi,

de aceea, este un proces  mai mult decât dificil.

Dificil pentru cei care nu plecăm din lume prin peşteri sau prin mănăstiri!

Şi totuşi,  Sfinţii  care au plecat din lume povestesc despre o viaţă grea,

plină de privaţiuni, dar cu rezultate,

ce au rămas peste  veacuri şi milenii drept învăţături pe care  le găsim în cărţi.

Este o întoarcere în noi înşine prin care găsim Adevărul.

În noi înşine este Dumnezeu, este puterea ce o avem,

iar afirmaţia mea, a spiritului meu la cei 67 de ani trăiţi în corpul fizic,

pot să o  argumentez oricând.

În noi este o corespondenţă cu tot Universul, cu Forţa invizibilă a Cosmosului!

Fiind aici pe Pământ ajungem să transcendem materia,

să cunoaştem existenţa realităţilor transcendente

şi este această cunoaştere  un DAR al Divinităţii pentru Om!

După  fenomenul care mi-a traversat mie Fiinţa acum 16 ani, reuşesc să mă cunosc pe mine însămi din ce în ce mai bine şi constat că acesta este un proces continuu.

În această devenire, după cum spunea şi marele Om, D. Stăniloaie, de multe ori greşim fără să vrem crezând că facem lucruri bune.

Important este să revenim, să ne ridicăm şi că credem în Dumnezeu.

Mereu şi mereu mai descoperim ceva despre  Sinele nostru real.

Şi asta, după mine, înseamnă că mereu şi mereu Îl descoperim pe Dumnezeu.

Mereu ne dezvoltăm în  a fi cât mai altruişti,  ne mărim  dorinţa să fim de folos.

Prin cunoaşterea de Sine,

unii dintre noi  alegem să  trăim în Iubire spirituală, sufletească

şi   simţim  nevoia de a  ne dezvolta calităţi pozitive care duc la o spiritualizare înaltă.

Reuşim să renunţăm la egou şi să descoperim minunea că cel mai frumos şi adevărat  sentiment pe care îl trăim este acela de a fi una cu Dumnezeu.

 

Cu  Iubire și  Recunoștință,

Jeniţa  Dodiță  Naidin

Vineri,  19 Octombrie 2018