31 Decembrie 2014 – LINIŞTE
Suntem în ultima zi a anului 2014!
În locuinţa mea domneşte Liniştea.
Cuvinte nu am, dar simt din ce în ce mai des cât de adevărate sunt aceste vorbe citite în cartea:
„Cărarea Împărăţiei”:
„Când vine Domnul la tine te dezleagă de toate, nu numai de toate nedreptăţile tale, ci şi de toată dreptatea ta…
Când stai în faţa Domnului eşti mai presus de lumea aceasta, mai presus de avuţia lumii, mai presus de trăncăneala şi cârteala vieţii, mai presus de lupta ei, ai, cu un cuvânt,
Ceva din liniştea mai presus de lume a lui Dumnezeu, Care pătrunde în tine.”
Sfântul Arsenie Boca
*
Pe parcursul acestui an ce pleacă am reuşit să am multe trăiri sufleteşti, să citesc, să mă întâlnesc cu fiii mei, cu rudele, cu alţi oameni deosebiţi şi să public ceea ce este postat pe acest Blog sau în Ziarul Răsunetul- Bistriţa, dar uneori mă gândesc de ce nu putem să scriem despre profunzimile durerilor noastre sufleteşti, ci doar amintim de ele.
Poate doar în Poeme şi în Romane oamenii îşi descarcă mai complet trăirile sufleteşti, dar eu nu am avut acest Dar de la Dumnezeu, sau nu am muncit mai mult să îl dezvolt!
Sau nu am avut Timpul, Condiţiile, Liniştea necesare!?! Nu ştiu.
Ca o Destăinuire,
pot să spun că mi se potriveşte poezia „Linişte”, scrisă de Lucian Blaga.
Când o citeam în liceu, înţelegeam doar primele două versuri pentru că în mai multe nopţi am privit razele lunii şi parcă le auzeam atingând geamul de deasupra patului.
Acum, ştiu cât este de universală această poezie şi cât de multor oameni li se potriveşte. Citind, ei se gândesc la ce se va întâmpla cu sufletul lor ce nu şi-a trăit dorurile, pentru că le-au fost sugrumate de necazuri, bucuriile ce le-au fost frânte…
Poetul a transpus genial posibilitatea:
„O, cine ştie – suflete-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de vieaţă? Cine ştie? Cine ştie?”
*
Dar să citim toată poezia pe care o culeg aici din Volumul Poezii, Ed. Minerva, 1986:
„LINIŞTE
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cântă-n mine-un dor, ce nu-i al meu.
Se spune, că strămoşi, cari au murit fără de vreme
cu sânge tânăr încă-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin să-şi trăiască mai departe
în noi
vieaţa netrăită.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie – suflete-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de vieaţă? Cine ştie? Cine ştie?”
*
Vă doresc tuturor să păşiţi în Noul An, 2015 cu Pace în Suflet.
Miercuri, 31 Decembrie 2014 Jeniţa Naidin