7 Iulie 2022 – Să ne unim cu Spiritul Universului
Activitatea de a medita asupra frumuseții stelelor, a florilor, a întregii Creații, a Divinității ne ajută să ne simțim eliberați și, să fim cuprinși de Pace, de Liniște în toată Ființa noastră.
O Inteligență și o Înțelepciune cosmică a conceput Universul. Când Sufletul nostru își deschide antenele fine ne ajută să comunicăm cu Lumea din Înalt și să trăim momente pline de măreție ale vieții noastre spirituale.
Vedem cum în viața obișnuită, oamenii se ceartă și se distrug pentru tot felul de nimicuri. Conștiința lor este îngustă și limitată doar:
– la griji inutile, adică pentru lucruri a cător rezolvare nu depinde de ei;
– la ambiții, pasiuni, certuri.
Din acest motiv, ei nu au cum să vadă măreția ce stă deasupra lor, Cerul, acest spațiu infinit spre care dacă și-ar ridica privirea, s-ar putea desprinde de limitele lor și ar face un salt în Conștiința lor.
Încercați să vă gândiți la Infinit și totul se va schimba în Interiorul Dumneavoastră.
Gândiți-vă, așa cum am scris de atâtea ori, că suntem temporar în acest trup fizic și pe Planeta Pământ. Viața nu ne-a fost dată ca să nu ne poată fi luată.
Să încercăm să Îl cunoaștem pe Dumnezeu prin a pătrunde în noi înșine, în Tăcerea din adâncul Sufletului nostru. Atunci, cu ajutorul centrilor subtili aflați în noi înșine vom intra în legătură cu Lumea Spiritului Universului.
Vom intra în Liniște, iar Liniștea este Dumnezeu Însuși. Să ne gândim cât putem de des la El, iar atunci în noi se instalează o Pace extraordinară și credem că suntem Ființe de Lumină pe care nici un întuneric nu le poate atinge!
Cât privește cum să primim și să trăim Suferința, personal am experimentat cât adevăr cuprind cuvintele unui Sfânt al României, și am trăit acest Adevăr:
„ ◙ Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe,
şi numai la atâtea daruri ajungem,
prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie.
◙ Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni,
câtă amărăciune putem bea
în locul celor ce vrem să îi mângâiem.
◙ Atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi,
câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi
pentru Dumnezeu şi pentru oameni.”
***
Drept urmare, vă îndemn să aplicați în viață ca și mine, cuvintele de mai sus. Prin Smerenie autentică, să facem totul pentru Dumnezeu și pentru Oameni.
Cu Iubire și Recunoștință
Jenița Dodiță Naidin
Joi, 7 Iulie 2022
Cu fața spre Lumina Divină




***Fotografiile aparțin Doamnei Mariana Ciubotaru Tătar