RUGĂCIUNE
Iată cum se ruga Bunica Regelui Mihai I al României,
Regina MARIA:
Rugăciunea unei REGINE
Îmi înalţ inima spre Tine, Oh! Doamne!
Ascultă, Te rog smerita mea rugă. M-ai înălţat, m-ai aşezat în locul de slavă
şi ai pus în mâinile mele o putere ce nu e hărăzită multora.
Mi-ai însemnat un drum care trebuie să fie al meu
şi pe care trebuie să păşesc fără a şovăi.
Din pricină că sunt nevoiţi să-şi înalţe fruntea ca să mă vadă,
mulţi cred că nu calc decât prin locuri pline de soare;
dar Tu, O! Doamne! Cunoşti pietrele ce-mi rănesc picioarele
şi mulţimea spinilor sub trandafirii ce mi-au fost dăruiţi.
Ai făcut să strălucească chipul meu în faţa smeriţilor acestei lumi.
Ai aşezat purpura pe umerii mei şi coroana pe capul meu
şi mi-ai poruncit să le port ca şi cum n-ar fi o povară.
Şi ai grăit:
Ai fost aleasă între mulţi, fii vrednică de cinstea ce ţi s-a făcut,
fie mâna ta blândă, cuvintele tale pline de mângâiere
şi fă din inima ta un loc de odihnă pentru cei obosiţi şi fără tihnă.
Scoală-te în zori de zi, iar noaptea nu dormi prea greu ca nu cumva să rămână neauzit vreoun strigăt înălţat către tine.
Căci eşti mama unui popor şi ai fost aleasă să-l călăuzeşti în viaţă
şi să porţi povara durerilor şi bucuriilor lui.
De aceea strig către Tine
Oh! Dumnezeul meu! Dă-mi putere să înfrunt orice soartă,
să înving orice temere, să străbat orice furtună.
Dă-mi o nesfârşită răbdare, O Doamne!
Şi voinţa de a birui orice ispită nevrednică,
fă-mă fără teamă, bună şi dreaptă,
neclintită în mijlocul oricărei nenorociri.
Dă-mi o inimă vitează ca să suport toate durerile pe care le văd şi le aud,
o inimă vitează ca să nu pierd curajul la sfârşitul unei zile de zbucium.
O inimă destul de mare ca să poată iubi şi pe cei pe care nimeni nu-i iubeşte,
destul de dreaptă ca niciodată să nu osândească cu grabă
şi destul de milostivă ca să poată ierta „de 70 de ori câte 7”.
Dă-mi darul cuvintelor care să mângâie, O, Doamne!
Şi darul compătimirii şi al înţelegerii, ca de câte ori întind mâna să nu fie în zadar.
Îngăduie-mi, O Doamne! Să ţin capul sus, nu din trufie,
ci pentru că mi-e cugetul curat ca şi cristalul în care străluceşte soarele
scoţând la iveală o mie de lumini şi pentru că mă pot uita fără teamă în ochii oricui.
Îar când va veni ceasul meu din urmă, O, Doamne!,
fă să mă găsească fără amărăciune în suflet împotriva nimănui
şi fă ca nimeni să nu se creadă duşmanul meu,
aşa încât înainte de a veni în faţa Ta,
mâinile ce ridic în binecuvântare să fie uşoare ca nişte aripi plutind spre cer.
Şi de îşi va aminti cineva de mine pe pământ, O! Doamne!;
să mă vadă cu un zâmbet pe buze,
cu un dar în mână
şi cu lumina credinţei în ochi,
acea credinţă care mută munţii din loc.
AMIN!
***
Dragii mei cititori,
Pentru mine, Rugăciunea, mai ales aceea simplă, venită pe loc în minte, este cel mai mare ajutor. Am inima plină de Bucurie pentru că cea mai importantă relație din viața mea este relația cu Divinitatea.
Cu Iubire și Recunoștință,
Jeniţa Dodiţă Naidin
Duminică, 28 Noiembrie 2021
Cu fața spre Lumina Divină mereu,
dar și astăzi,
când am ajuns, O! Doamne!
la vârsta de 70 ani!
Cu Dumnezeu înainte!
*** *** ***