Jenita Naidin

Am citit mai multe cărți scrise de profesorul Vasile V. Filip, lecturi din care am observat că este un Om serios și profund, se poartă fără a fi zeflemitor, astfel încât  se vede 

că i s-au arătat:

cunoașteri tainice,  înțelegerea, iar acestea sunt premize pentru a se elibera de nefericire.

Din scrierile sale, se vede cum,  lui Vasile V. Filip, stând în tăcere, i-au apărut percepțiile și puterea de a-și vizualiza idealul propus, știut fiind faptul că imaginația are un rol important.

S-a spus demult:

 Nu voința ne face să acționăm, ci imaginația noastră. Oamenii sunt mândri de voința lor, dar voința  cedează întotdeauna în  fața imaginației.

 Mereu spun cât de util este să ne imaginăm lucruri rezonabile și legitime, iar dacă este menit să se realizeze, Universul face toate detaliile.  Mama mea spunea:  ”Ce ți-e  scris, în frunte ți-e pus”.    Aceste cuvinte, dar și multe altele auzite de la părinții mei în copilărie,   au revenit acum mai viu în mintea mea,  după ce zilele trecute am fost în satul meu natal, Băbușa, unde erau peste tot salcâmii înfloriți și mi-am odihnit Sufletul.  

Din cartea profesorului Vasile Filip intitulată:  

”Cu cărțile pe față”, editura CHARMIDES, 2024, cuprinzând 230 pagini,  am aflat   despre copilăria dânsului, evocată  în Capitolul I: ”Amintiri și Evocări”.   Mai departe   citim celelalte  Capitole: ”Comentarii etnologice”;  ”Comentarii Literare: Poezia”;  ”Comentarii literare: Proza”; ”Comentarii  Culturale”.

Citisem opera  ”Cu cărțile pe față” înainte de a reuși să mă reculeg lângă mormintele părinților, fratelui și a altor rude din satul în care am venit pe Pământ, și notasem multe idei cu privire la ce voi cita, dar, acum,  am decis să  reproduc un fragment dintr-un text intitulat:  ”Povestea  unei vieți și a unei cariere”, text  în  care se vorbește despre Iași, orașul  iubit al adolescenței mele, despre Moldova, despre Bistrița… :

”Deosebit de  elegantul volum memorialistic  Vatra  regăsită (Editura  Presa Bună, Iași, 2021) al etnologului ieșean, prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, însumând  468  de  pagini, se citește ca un roman de formare (Bildungsroman) în tradiția lui Goethe cu al său   Wilhelm Meister:  adică  pe nerăsuflate.  Este o carte  în care pulsația subiectivă

(cenzurată, se pare,  timp de o viață, în precedentele tomuri academice ale prestigiosului cercetător, întemeietor al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei  A.F.M.B.),

 nostalgia privirii îndărăt,  specifică vârstei (susținută de un real talent de povestitor) se revarsă acum cu căldură și se împletește firesc cu formația riguros științifică a autorului, cu imensa acumulare de informație de specialitate.  Astfel încât subiectul își contemplă aproape obiectiv propria-i devenire, ca parte a unui proces istoric de emergență a lumii și  neamului său din imensul ocean al culturii anonime (dar atât de riguros articulate) spre lumina înțelegerii de sine,  spre găsirea unui ritm și a unei cadențe a afirmării individuale epurate de aproape orice individualism, dar impulsionate de o energie și o tenacitate ale cărei rădăcini autorul începe nu doar să le înțeleagă, să și le asume și exhibe, ci și să dea acestui lucru  dimensiunea de frumoasă, de sacră  datorie.  O  viață individuală se înscrie astfel în mitul eternei reîntoarceri a omului spre reazemul și mângâierea ”vetrei”  părintești,  spre acel  ”liman neviforât” a cărui regăsire e izvorul și  esența  nu doar a imanentei  înțelepciuni, ci  și a oricărei  drepte măsuri.

(…) 

Dar   spațiul cercetărilor  sale nu se oprește doar asupra zonelor folcloric-clasicizate ale Moldovei, ci se extinde și asupra celor mai puțin bătute,  marginale spațial (Vrancea, Hârlău, Săveni, Valea Șomuzului, chiar zona transmontană a Bistriței și Năsăudului, a moldovenilor de confesiune  catolică – așa-zișii ceangăi –  în legătură cu  care  subliniază adesea  rădăcinile lor pur  românești).”.

Vasile V. Filip este scriitor. Scriitor adevărat  și critic literar a devenit, căci semnele erau din copilărie, dar neconștientizate, dimpotrivă, după cum ne spune, atât de frumos,  în Echinoxist fără voie:

”Că scriitor n-am visat să fiu. Critic – nici atât.

(…)

Să citesc, da!  Dar de ce să scriu, când Shakespeare, sau Schiller, sau Tolstoi spuseseră cu sute de ani înainte ceea ce era de spus despre om, ceea ce aș fi vrut și eu să spun, dar mi-o luaseră înainte?

(…)

… Ion Vartic, ne vorbise: luminător. (Pentru că, obscur, inimii mele aceste personaje-i vorbiseră încă în acele nopți din copilărie, când trebuia să-i adorm întâi pe tata și pe mama, ca să pot asculta la radio.)  Și visasem, la propriu (adică noaptea, într-o noapte agitată de dinaintea seminarului cu pricina) ”soluția” aplicării acestei ”grile”. Nici nu mai știu cum a ajuns lucrarea mea de seminar și la dl Vartic. (…)  … titlul  sub care ar putea fi publicată:

Un Peer  Gynt balcanic. Și cu acest titlu a apărut, prin februarie 1979”.

Și atunci, cum să nu credem în sincronicitate, adică în coincidențele semnificative ale evenimentelor interioare și exterioare, care nu sunt conectate cauzal!

Cu alte cuvinte, acum 45 de ani Vasile V. Filip a trăit la propriu  sincronicitatea, adică în inconștientul dânsului s-a activat un arhetip prin visul ce l-a avut.   

Din cartea: ”Cu cărțile pe față”,  se vede cum   scriitorul Vasile Filip cunoaște și aplică adevărurile universale, iar eu amintesc aici doar câteva ce transpar din rezultatele muncii sale.

Viața noastră nu este altceva decât o reflectare a gândurilor noastre predominante și a atitudinii noastre mentale.

Fiecare gând creează o impresie asupra creierului.  Impresiile acestea dau naștere anumitor tendințe mentale, care  generează la rândul lor caracterul, diferite abilități și obiective, iar toate acestea combinate determină experiențele prin care trece omul în viața sa pământeană.

Așadar, în viață, noi ca oameni  avem la îndemână,  ca și forțe utilizate în devenirea noastră câteva repere.  Amintesc aici câteva:  

răbdarea,   perseverența,  starea de optimism cultivată indiferent de mersul evenimentelor exterioare,  viziunea binelui colectiv, dincolo de  interesele personale,  atenția  și concentrarea îndreptate  spre ceea ce dorim, nicidecum spre lipsa a aceea ce ne dorim, starea de încredere  neclintită în Dumnezeu.

În încheiere, spun ceea ce știm cu toții: 

Gândul este creator, iar pentru a dispune de vitalitatea necesară, gândul trebuie să conțină mai întâi Iubire.  Gândurile noastre se exprimă prin cuvinte.  Această putere  miraculoasă de a exprima gândurile, de a vorbi, îl deosebește pe om de restul regatului animal.  Limbajul  scris i-a permis omului să privească în trecutul său și să contemple  scenele  emoționante care au condus la ce moștenește azi,  intrând în  comuniune cu cei mai mari scriitori, gânditori ce sunt, de fapt,  o expresie a  Minții Universale, care s-a exprimat prin mințile umane respective.   Cuvintele sunt gânduri ce conțin o putere invizibilă.  Să fim atenți la gîndurile, cuvintele  și acțiunile noastre, pentru că ne determină caracterul și destinul.

Îl amintesc  pe Marcus Aurelius, 

cuprins de aproape   două mii de ani în Mintea Universală și care a influențat de la Renaștere până in Prezent mulți gânditori,

cu  aceste cuvinte ce au ajuns până la noi:

”Aceasta înseamnă desăvârșirea caracterului:

Fiecare zi să fie trăită ca și cum ar fi cea din urmă,  fără să te zbuciumi, fără să  fii amorțit  și ipocrit.”.

Doresc  acestei cărți deosebit de valoroase,  ”Cu cărțile pe față”,  realizată de scriitorul Vasile V. Filip  succesul pe care îl merită, și o recomad cu toată căldura sufletească tuturor.

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

 Luni, 20 Mai 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ    

                       *****