Dionysios Farasiotis – MARII INIȚIAȚI AI INDIEI ȘI PĂRINTELE PAISIE

Foto credit: jenița naidin

Cartea:

 MARII  INIȚIAȚI  AI  INDIEI ȘI  PĂRINTELE  PAISIE, publicată la Editura Cartea Ortodoxă  și  Editura Egumenița, după originalul din  Limba greacă din anul 2000, este tradusă de  Ieromonah  Evoglie Munteanu, în prezent, Ieroschimonahul  Teofan Munteanu, duhovnicul Mănăstirii NERA, cel care spunea:

 „Fiecare întâlnire cu Domnul trebuie să ne fie PAȘTI.   

Uitându-ne  la MOARTEA din viața noastră, așa poate deveni ÎNVIEREA o realitate mai pregnantă, mai deplină, mai dorită, mai tânjită”. 

Autorul cărții,  Dionysios  Farasiotis, onorează cititorii cărții sale cu a spune că a făcut în această scriere:

 „o dezgolire, o  dezvelire de sine;  sunt bucăți foarte scumpe din sufletul meu”,  cuvinte care  au reprezentat pentru mine  o invitație puternică la lectură.

            În ceea ce mă privește, ca cititoare veche ce sunt, la data de 5 Iulie 2024, când am primit, în dar, acest volum  de la Familia  Adriana și Alexandru  DAVID, am parcurs  CUPRINSUL celor 466 pagini, mi-am dat seama că este o lucrare importantă care cere timp și condiții de a o înțelege.

De altfel, timpul și condițiile nu erau de partea mea, deoarece peste zece zile plecam din Bistrița spre orașul Piatra Neamț, unde am locuit  numai 82 de zile, timp  în care, practic, am muncit permanent la renovarea  apartamentului cumpărat pentru a fi aproape de locurile natale. Apartamentul  era situat în centrul orașului, criteriu important pentru mine.  

Și totuși, în acel puțin răgaz, conform nevoii mele de a-mi scrie gândurile pe marginea cărților, observ că am făcut multe  însemnări în acele 82 de zile,  am deschis mereu (conform datelor calendaristice scrise de mine, dintr-un obicei vechi  ce îl am) la diferite capitole   cartea primită la plecare,  și am citit o parte din opera: 

MARII  INIȚIAȚI  AI  INDIEI ȘI  PĂRINTELE  PAISIE, chiar dacă zilnic lucrau zugravi, instalatori, oameni care reparau centrala termică, revizuiau instalația de gaz metan și alte multe lucrări.

Comunicarea,  de la sfârșitul zilei, cu  cartea primită la Bistrița, a fost pentru mine o însoțire în singurătatea mea,  o mai mare apropiere de Dumnezeu, de Rugăciune și un gând pios transmis dăruitorilor.

            La întoarcerea de pe Locurile Moldave, când i-a venit timpul,  vorba  Ecclesiastului, am parcurs cartea în întregul ei, fără să o mai las din mână, și am notat, pe loc,  la pagina  de final, 466:

Mulțumesc, Doamne, pentru că am citit-studiat în 12 zile această carte! O carte care arată diferența între cei care cred în IISUS  HRISTOS și care nu cred, ci, cred încă în zei.

2 XII 2025 – 14 XII 2025.

            Acum voi cita din:  „CUVÂNT  CĂTRE  CITITOR”,  scris de  Dionysios  Farasiotis,  autorul cărții:

„Există însă cu adevărat oameni care își pot elibera mintea și sufletul din atracția hipnotică a modului contemporan –materialist –de viață, care pot comunica și primi  mesaje duhovnicești, care au puterea și tăria de a schimba tot ceea ce  trebuie schimbat spre mai bine,  care au îndrăzneala de  a face   marele salt, care au smerita năzuință de a ajunge la  izvorul  duhovnicesc al lumii, la  izvorul vieții, la  Duhul Cel Sfânt, la Dumnezeu.

            Aceștia   salvează măreția omului în epoca noastră – a trivialității  și ignoranței.  

Mă plec în fața lor ca un umil slujitor, și le cer dintru început iertare pentru lipsurile și neajunsurile mele.

            Cartea este autobiografică. Întâmplările care sunt descrise s-au petrecut pe durata a aproximativ zece ani și sunt  expuse  condensat.”.

            Mereu, în acțiunile noastre,  suntem ajutați de motivații binevenite și energizante.

            După cuvintele de început ale autorului, citim despre Bătrînul Paisie, pe numele de mirean  Arsenie Eznepidis,  care la vîrsta de 30 de ani a  ajuns monah, iar până la Plecarea în Lumea de dincolo (12 iulie 1994)  a ajutat multe suflete, „ a făcut bine în felurite chipuri  oamenilor timpului nostru”.

Menționez una din  motivațiile de a munci și de a citi mai departe, pentru mine, anume:

Tatăl meu, Jănică Dodiță, s-a născut pe 12 iulie  și a Plecat de pe Pământ în anul 1994. Sincronicitate cosmică!

            Opera: MARII  INIȚIAȚI  AI  INDIEI ȘI  PĂRINTELE  PAISIE,  este structurată în 6 Părți care cuprind 58 de Capitole.

Am citit cu pixul în mână și cu atenție, am  foarte multe însemnări pe paginile  cărții, cuvinte care s-au  ivit din mintea și  din sufletul meu în timpul lecturii, atât atunci, în anul 2024,  când doar am răsfoit cartea, însemnări pe care nu le public aici.

Mă voi  referi, însă, la momente din viața autorului, menționate în Partea a cincea  intitulată:

„După  India, înapoi în Grecia”.

Deoarece știm că suntem:  Energie,  Frecvență, Vibrație,  observăm în Partea  a cincea  cum autorul,  la întoarcerea din India,  era receptat de familie, prieteni și, mai ales Părintele Paisie în mod diferit față de cum îl percepeau înainte de a pleca în acele ținuturi îndepărtate.

Deci,  mediul în care a trăit și modul său de gândire, de viață, îi schimbaseră Energia, Frecvența Vibrației.

Citez  fragmente din Capitolul: „Revenirea în Sfântul Munte”:

    „Prietenii mei nu puteau înțelege nimic din ceea ce le spuneam. Parcă descinsesem dintr-un alt tărâm.

(…)

Mama a fost foarte supărată din pricina noului meu aspect exterior.

(…)

După câteva zile petrecute împreună cu familia și prietenii, am plecat în  Sfântul  Munte.

(…)

Ciudată a fost și întâlnirea mea cu călugării pe care îi cunoșteam

(…) 

Am încercat totuși să nu mă frământ  prea mult, căci în definitiv venisem pentru Bătrânul Paisie.

            Când am ajuns la coliba sa, bătrânul era singur în curte.  M-am apropiat de gardul de sârmă și l-am strigat.  S-a întors și m-a privit  foarte  aspru.

  • Ce cauți tu aici?  M-a  întrebat, cerându-mi socoteală.

Mi s-au tăiat picioarele.  M-am gândit:  dacă și de aici mă izgonesc, unde voi merge?     Nu aveam nici un alt loc în care să mă duc, nu  exista om  care să mă iubească mai mult decât  părintele Paisie. 

(…)  

N-am spus nimic. Am  plecat capul și am  așteptat încremenit să mă alunge sau să mă oprească.

I s-a făcut milă de mine.

-Bine, intră un pic; să vedem ce o să facem acum, a zis.

Am intrat bucuros și ușurat în curte. A încput să râdă de mine:

-De ce te-ai tuns? Te-au luat în armată?

Am zâmbit.

-Nu, părinte, știți…  am fost în India…

-Bre nătângule, cum să nu știu?

-V-am scris o scrisoare, am vrut să v-o trimit, dar am pierdut-o.

-Nu contează, eu am primit-o.

Am șezut și am discutat.  Bătrânul îmi  deschisese iarăși brațele sale.  După o jumătate de oră m-am pregătit să plec.

-Unde vei sta acum? A întrebat.

-Am să merg la părintele H.

-Bine..  peste trei  zile vino din nou.  S-a  ridicat.

-Stai să-ți aduc un pistol!

S-a întors zâmbind și mi-a adus un șirag de mătănii mic, cu  33 de boabe.

-Acesta  trage cu gloanțe  duhovnicești, iar  Diavolul se teme și nu se apropie, a spus el vesel. Păstrează-l,  să nu cumva să-ți trebuiască.

Când am ieșit pe poartă mi-a smuls căciulița, i-a făcut cruce și mi-a pus-o la loc.

-Să ai și coif, mi-a spus râzând, să nu te ispitească vicleanul cu gânduri… și mi-a tras o scatoalcă de alint pe cap.”. 

Mai departe,  Dionysios  Farasiotis scrie despre  darurile duhovnicești   pe  care le primea de la Bătrânul Paisie și despre faptul că simțea liniște, pace adâncă și siguranță  dumnezeiască: „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?” (Rom. 8, 31). 

Părintele H.  ascetul la care plănuia să rămână ca ucenic nu l-a primit pentru că a văzut că are mulți  demoni asupra sa.

A rămas la părintele Paisie despre care spune:

„El mă iubea cu adevărat, indiferent dacă eram sănătos sau bolnav, frumos sau urât,  puternic sau slăbănog, inteligent sau prost…  El mă iubea întotdeauna, în orice condiții… Ce  ușurare!  Ce mângâiere!  Ce bucurie!   Ce altceva mi-aș fi putut dori?” 

       Mă gândesc să mai caut locuri din această valoroasă carte,  (desigur, valoroasă, zic, din moment ce am auzit oameni spunând că le este recomandată spre lectură de către preoți), locuri din care să mai citez,  dar închei  cu doar câteva cuvinte  din  Capitolul :   

SĂ  NU-L  ISPITEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU:

„În Vechiul  Testament, prin gura sfinților Săi proroci, Dumnezeu interzice omului să-L pună la încercare pe Făcătorul său.  O asemenea ispitire i-ar fi pricinuit omului însuși multe rele,  de care  Dumnezeu Se străduiește să-l păzească prin poruncă.”.

    Recomand  cu căldură  cartea pentru mult folos duhovnicesc și cultural.

Cu   Iubire  și  Recunoștință

Jenița Dodiță Naidin

Miercuri,  3 Iunie  2026

Cu  fața  spre o  LUMINĂ  CALDĂ    

Foto credit: jenița naidin

      ***