Ziua de naştere a mamei mele
Azi, 25 decembrie 2011,
se împlinesc 95 de ani de când a văzut lumina zilei mama mea, Catinca.
A plecat la Cer în ziua de 17 februarie 1996!
Născută în ziua de naştere a Mântuitorului Iisus Hristos,
în ziua de Crăciun, a fost o fiinţă
extraordinar de bună şi o sfântă.
De câte ori mă gândesc la ce a făcut în viaţa ei spun că a fost o eroină.
A născut 8 copii, i-a crescut în curăţenie şi iubire. Mai suntem 4 surori în viaţă!
Îi aduc un omagiu citind într-o carte dedicată femeilor, scrisă de un mare filozof şi reproduc aici câteva cuvinte, cuvinte cu care sunt de acord şi vă invit cu Iubire să le citiţi şi Dumneavoastră dacă doriţi şi să medităm:
„Prima lecţie a iubirii constă în a nu solicita iubire, ci în a o dărui. Fiţi dumneavoastră cel care dăruieşte. De regulă, oamenii fac exact invers. Chiar şi atunci când dăruiesc, o fac numai cu speranţa că iubirea lor le va fi returnată. Ei nu dăruiesc de bunăvoie, ci doar condiţionat. Ei dăruiesc, dar privesc cu coada ochilor să vadă dacă primesc ceva înapoi. Ei nu cunosc legea naturală de funcţionare a iubirii. Este suficient să turnaţi, să vă revărsaţi, iar iubirea va veni.
Şi chiar dacă nu vine, nu este nevoie să vă îngrijoraţi, căci adevăratul îndrăgostit ştie că a iubi înseamnă a fi fericit. Dacă iubirea vine înapoi, foarte bine; atunci fericirea e cu atât mai mare. Dar chiar dacă ea nu se întoarce înapoi, actul iubirii v-a făcut fericiţi, de-a dreptul extatici; atunci, de ce să mai fiţi îngrijoraţi în legătură cu întoarcerea ei?”
*
În amintirea mamei mele,
care are un straşnic suflet,
citesc câteva versuri scrise de poetul Luminilor,
Lucian Blaga
*
[…]
Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
*
Numai pe tine te am trecătorul meu trup
şi totuşi
flori albe şi roşii, eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet ce-l port.
*
MELANCOLIE
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci
pe geamuri. Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată
durerea,
ce-o simt, n-o simt în mine,
în inimă, în piept,
ci-n picurii de ploaie, care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.
*
CUVINTE PE O STELĂ FUNERARĂ
Când murim, nu facem decât
Să ne retragem lin
în propria noastră umbră.
Astfel moare un om, astfel un crin.
Absorbindu-ne în ea materia sumbră,
umbra se întrupează
în sfârşit pe deplin.
O, cămaşa de in! O, ultimul suspin!
Lucian Blaga