Băbuşa, Icoane, Flori
Cu gândul la satul meu natal, Băbuşa, astăzi am citit superbe poeme scrise de Rabindranath Tagore, apoi cu Bucurie le-am cules la calculator şi pentru Dumneavoastră.
Am postat fotografii cu Icoane din biserica satului în care am văzut lumina zilei,
cu cerul de la Băbuşa, dar şi frumoase flori din locuinţa mea.
«„Crede în iubire, chiar dacă este un izvor de suferinţă.
Să nu-ţi închizi inima!”
„Nu, prietene, cuvintele tale sunt nedesluşite, nu le pot înţelege”.
„Inima este făcută numai pentru a se dărui cu o lacrimă sau un cântec, iubita mea”
„Nu, dragul meu, nu pot înţelege, vorbele tale sunt nedesluşite.”
„Bucuria este fragilă ca o picătură de rouă.
Ea moare surâzând.
Dar mâhnirea este puternică şi durează.
Îngăduie ca o dragoste dureroasă să se trezească în ochii tăi.”
„Nu, prietene, cuvintele tale sunt nedesluşite şi nu le pot pricepe.”
Lotusul vrea mai curând să se desfacă în soare şi să moară,
Decât să trăiască sub chip de mugure o veşnică iarnă.”
„Nu, dragul meu, cuvintele tale sunt nedesluşite şi nu le pot pricepe”.
***
Am iubit această lume
Şi am înconjurat-o ca un vrej vegetal cu fiecare fibră a fiinţei mele!
Lumina şi întunericul lumii amestecat cu amurgul
Au plutit prin spiritul meu, în el s-au topit
În aşa fel încât la sfârşit viaţa mea şi universul sunt una!
Mi-e dragă lumina acestei lumi, mi-e dragă viaţa în ea însăşi.
Cu toate acestea nu-i mai puţin adevărat că va trebui să mor.
Cuvintele mele vor înceta într-o zi să înflorească în spaţiu.
Ochii mei niciodată nu se vor mai putea dărui luminii;
Urechile mele nu vor mai auzi soliile tainice ale nopţii
Şi inima mea
Nu va mai alerga grăbită la pătimaşa chemare a soarelui răsare.
Va trebui să iau sfârşit
Cu cea din urmă a mea privire,
Cu cel din urmă cuvânt!
Astfel dorul de a trăi este un mare adevăr,
Iar absolutul adio – un alt mare adevăr.
Şi totuşi trebuie să aibă loc între ele o armonizare!
Altfel creaţia
Nu ar fi putut îndura aşa de mult timp zâmbitoare
Enormitatea înşelăciunii!
Altfel lumina de mult s-ar fi înegrit
Ca o floare devorată de viermi!
***
În aurora sa viaţa mea era asemenea cu o floare –
Floarea invoaltă care lasă să-i cadă una sau două petale
Şi nu-şi simte nicicum pierderea
Când briza primăverii vine să pândească la uşa sa.
Acum când tinereţea ei a luat sfârşit
Viaţa mea este asemenea unui fruct
Care nu mai are nimic de păstrat pentru sine.
Ci ea aşteaptă să se dăruiască întreagă
Cu toată povara dulceţii sale.
***
Nu păstra pentru tine…
Nu păstra pentru tine, prietene, taina inimii tale!
Spune-mi-o mie, doar mie, în taină.
Tu, ce zâmbești cu-atâta gingășie,
șoptește-mi cât mai lin:
inima mea te va auzi –
nu urechea.
Adâncă-i noaptea, casa tăcută,
cuiburile păsărilor învăluite în somn.
Deschide-ți printre lacrimi furișe,
printre zâmbete nesigure,
printr-o dulce-mbujorare-a durerii-
deschide-ți taina inimii tale…».
Rabindranath TAGORE
***
Bistriţa, Joi, 11 decembrie 2014 Jeniţa Naidin