Jenita Naidin ~ Iubesc Istoria şi Prezentul Mănăstirii COZIA

Iubesc Istoria şi Prezentul Mănăstirii COZIA

1-manastirea-coziadsc00799

Am avut fericitul prilej de a fi în mai multe rânduri la Mănăstirea Cozia, pe Valea Oltului, călătorind între Bucureşti şi Bistriţa.

Aici, pe Blog, mai găsiţi comunicări şi fotografii cu acest Sfânt Lăcaş pe care vi le-am dăruit.

Astăzi vă prezint impresiile şi fotografiile mele, dar şi câteva cuvinte scrise de minunatul Om, care a vieţuit până nu demult printre noi pe Pământ:

Mitropolitul, Poetul, Dramaturgul Bartolomeu Valeriu Anania.

Personal, fiind prezentă în incinta, dar şi în Biserica Mănăstirii Cozia, am simţit o energie benefică, o linişte folositoare, iar posibilitatea de a privi atât de aproape apa Oltului este un miracol.

Dintr-o scriere publicată în anul 1990, „Cerurile Oltului”, care a fost citită în manuscris de avizatul om de cultură, Andrei Pleşu, sub semnătura Valeriu Anania, regretatul Bartolomeu al Clujului, ne spune, între altele, despre Istoria Mănăstirii Cozia:

„Val: – Un adevăr cum este cetatea Coziei; dincolo de ea se zăreşte biserica-bolniţă, o mândreţe pe care ochiul simte nevoia să şi-o apropie. Noi însă vom poposi mai întâi în faţa bisericii celei mari, de unde se deschide incinta cu toate chiliile ei şi cu turlele celor două paraclise, ale căror umbre, culcate pe apa Oltului , îi inspirau lui Grigore Alexandrescu celebra poezie. Din partea de sus a lăcaşului ne întâmpină Mircea; din cea de jos, Brâncoveanu, care i-a adăugat pridvorul de stâlpi de piatră, ca o deschidere spre liturghia cosmică.

Bart: – Cineva a avut curiozitatea să cerceteze calendarului anului 1388 şi a găsit că sărbătoarea Sfintei Treimi, hramul Coziei, s-a întâmplat la 18 mai, zi în care biserica aceasta a fost târnosită de însuşi Nicodim cel Sfinţit. Asta înseamnă, potrivit calendarului nostru bisericesc, că în ziua de 30 mai a anului de graţie 1988 se împlinesc şase sute de ani de la memeorabilul eveniment. Nu ţi se pare emoţionant?

Val: – Sigur că da, aşa cum mă emoţionează şi gândul că pe uşa din faţa noastră au păşit de-a lungul a şase secole, toţi voievozii noştri de seamă, dintre care aş aminti, în afară de Mircea, pe Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab şi Constantin Brîncoveanu.

[…] Pentru campania din Ardeal a lui Mihai, Cozia i-a împrumutat acestuia – spun documentele- 20.000 de aspri(argint) şi 20 cântare de plumb, un împrumut care valora cât două moşii.

[…]

«Eu roaba Domnului Is. Hr. Călugăriţa Theofana, muma răposatului Mihai Voievod din Ţara Românească, vieţuit-am viaţa lumii deşarte, aşa cum zice şi prea mândru Solomon: […] ».

[…]

Mormântul Teofanei se află în pronausul bisericii, alături de acela a lui Mircea.”

Spaţiul pe care l-am prevăzut pentru această comunicare a noastră nu mă lasă să mai reproduc din cuvintele călugărului Bartolomeu Anania despre Arghezi „marele poet îşi reclama o stare de umilinţă în actul scrierii şi-i refuza artistului orgoliul de creator. «Numai Dumnezeu creează, spunea el, noi doar facem»”.

Şi, mai departe, Anania ne dăruieşte o dizertaţie de o frumuseţe aparte despre cum nu era de acord cu Arghezi într-o anumită privinţă.

Mulțumesc Preotului duhovnic Grigore Conea, Biserica Sf. Ana Bistrița, B-N, pentru că mi-a recomandat să citesc cartea Cerurile Oltului, editată de Episcopia Râmnicului și Argeșului Râmnicu Vâlcea, 1990.

Referindu-mă la Prezentul acestei vechi mănăstiri, vă invit să vedeţi imaginile pe care le-am fotografiat în vara acestui an şi să citiţi câte o mică descriere a ceea ce vizualizați:

cozia-image11309