Cornel Cotuțiu iubește orașul Beclean

Someșul văzut de la Mănăstirea SALVA 2021. foto: jenița naidin

Precum întâlnim și în alte cărți ale sale, volumul recent publicat de Cornel Cotuțiu: ”Pe Grumaz”, Editura Școala Ardeleană, 2021, cuprinde frumoase referiri la orașul Beclean.

Am fost plăcut surprinsă de faptul că, în această carte, scriitorul Cornel  Cotuțiu publică 67  pagini, din Jurnalul ținut în perioada septembrie 2020-mai 2021, gest prin care, în ochii mei apare umanizat.  Amuzant este  finalul însemnărilor din  paginile de Jurnal:

”E seară și  …mă citesc. Însemnări despre șederea mea la Viena. Ce ochi atenți pentru semnificația detaliului! Ce limbaj elevat! Mde!… Mă admir… Arogantule!”.

Textul, cu care se mândrește cel care l-a scris, este demn de laudă și, de aceea, reproduc un fragment:

”Am căutat, deopotrivă, semne ale șederii sau trecerii altor români, de-a lungul timpului, prin Viena. Sunt doar două consemnări publice: cu referire la Titu Maiorescu și la Mihai Eminescu. Însă, iată, mă văd nevoit să-mi motivez îndată acest ”doar”. Mai întâi, că numele lor înfipte pe fațada a două instituții de cultură se datorează austriecilor și nu vreunui organism românesc. De asemenea, noi nu am catadicsit să remarcăm  în toponimia stradală prezența lui Brâncuși (care aici, la Viena, a stat ca să urmeze un curs de sculptură, în finalul căruia a primit o diplomă de absolvire); nimic nici despre Lucian Blaga (poetul, filosoful, dramaturgul): Nu merita o placă memorială pe peretele imobilului unde a șezut între 1932-1937, căci fusese trimis la Legația României ca atașat de presă și consilier?   (…) Am găsit însă o placă pe strada Kollergasse nr. 3, de pe fațada unei clădiri elegante, cu două etaje, cu ferestre înalte, flancate de pilaștri, cu arcade masive și sobre. Placa   are un basorelief, cu profilul consacrat al tânărului Eminescu.”     

În Jurnal, ne spune că într-o zi de ianuarie 2021 a cumpărat Volumul I din ”O viață de om așa cum a fost” a lui Nicolae Iorga.  A început lectura pentru a găsi însemnări despre trecerea prin Beclean, cu o sută de ani în urmă a marelui istoric. M-am gândit: Deci, opera: ”O viață de om așa cum a fost”, care a fost publicată integral  în  cele trei ediții,  (1934, 1972, 1976), acum se prezintă publicului în mai multe volume.  Însemnările mele pe cărți sunt flositoare. Am luat Ediția din 1976,  din raft și merg la paginile despre Ardeal, unde am subliniat: ” M-am găsit astfel la 1902, după o călătorie la Veneția (…), în acel colț ardelenesc de pe Târnave în care trăia neschimbat secolul al  XVIII-lea, epoca Mariei-Tereza, cu tot ceea ce o formase odinioară. Piața largă austriacă, biserica în stil iezuit cu cele două turnuri în față, clădirile școlare seci, reci, vechi, pline de mireasmă călugărească,   (…)  Am intrat și eu în casa, goală de mobile, a elevului și prietenului marelui Cipariu, (…).  Cum se începuseră încă din 1907, cursurile de vară de la Vălenii de Munte… câteva din multele lecții de acolo, în general pierdute, și-au găsit locul în acest îndrăzneț șir de tipărituri, precum Viața românească a  Ardealului, despre care nu se vorbise de la  Părțile alese, de un caracter solemn, erudit, constituțional și juridic, ale lui Bariț”

Mai departe, în cartea: ”Pe grumaz”, Cornel Cotuțiu, din Dragoste pentru orașul său natal, scrie  capitolul:

”Și la Beclean români de seamă și-au lăsat… urmele”,  în care povestește, cu talent, despre trecerea lui Nicolae Iorga prin Beclean, nu înainte de a ne spune: ”Episodul îl știu (…) din Nicolae Iorga, ”Neamul Românesc în Ardeal și Țara Ungurească în 1906”.

Domnul Cornel Cotuțiu este norocos. Nicolae Iorga a pășit în orașul Beclean, locul  dânsului de naștere.

Am citit cu atenție cartea lui N. Iorga: ”România cum era până la 1918, vol. II, Moldova și Dobrogea”,  Editura Minerva, București, 1972, dar nu am găsit însemări despre  satul Băbușa în care m-am născut. ”Vajnicul călător” cum îl numește Cornel Cotuțiu pe Nicolae Iorga, a trecut, însă, prin împrejurimile locului nașterii mele. Spicuiesc din însemnările marelui istoric:

”Ținutul Vasluiului cuprinde multe amintiri din vremea lui Ștefan cel Mare, și în căutarea acelor amintiri am plecat cu puține zile înainte de serbarea comemorativă a marelui domn.

Satul Scânteia e sărac și risipit, cum sunt cele mai multe din aceste părți, dar dealurile înconjurătoare par că-l curăță și-l înalță. Jos vâjîie moara cu abur a unui german din Bucovina, care vrea să fie privit ca român și iubește țara, a cării bucurie de oaspeți o împărtășește. Sus, pe culme, stă biserica lui Ștefan cel Mare.  (…)  De cealaltă parte a satului, pe culme, Vasile Lupu, pribeag în aceste părți, de frica tătarilor, a durat într-o vară o biserică de lemn pentru ascunzătoarea sa. Ea nu-și are părechea aiurea. Clădită întocmai după chipul bisericilor de piatră,  are și cadrul fereștilor și ciubucul de împrejmuire făcute dintr-un lemn tare, de stejar, care ține douăsute cincizeci de ani. Pomelnicul începe și astăzi cu numele lui Vasile voievod. De la Iași spre Vaslui, dealurile se urmează împodobite cu sate, precum se vede ceva mai sus pe linia Prutului, unde cuprinzi dintr-o  singură privire trei grămezi de  case pe trei înălțimi deosebte ce închid o singură parte a zării. Așezarea Vasluiului samănă cu a Dorohoiului, fiind însă mult mai frumasă decât acesta.  Orașul nu apare pe o creastă de deal, ca dincolo, ci e risipit mult mai capricios. Nu sui și cobori pe străzi ca acolo,  ci ele se întind mai la aceeași înălțime, pe când de jur-împrejur mari înălțimi încunjură, acoperite cu frumoase păduri. Ai pretutindeni, la orice deschizătură a liniei caselor, fundul de scenă al coastelor albăstrii.  Dintre ele pornesc vânturi răpezi, care curăță aerul și fac din Vaslui orașul cel mai sănătos al Moldovei. Și aici a fost un sat de obârșie, care n-a dispărut cu totul. Și aici cel mai mare învingător și înălțător de ziduri, Ștefan cel Mare, a făcut o biserică, și-a făcut biserica de recunoștință față de Dumnezeu biruitorul;   (…) Aceste priveliști, care înalță și înseninează, se descopăr pretudindeni aici, și ele fac farmecul cel mai mare al Vasluiului.”.      

De la descrierile lui Nicolae Iorga au trecut peste o sută de ani!  

Iată, cum, citind cartea ”Pe grumaz” , Profesorul Cornel Cotuțiu reușește să ne poarte prin istorie și cultură. 

Recomand cu căldură această lucrare importantă, presărată cu fotografii care întregesc textul în mod fericit, pentru hrană sufletească și spirituală.

Cu Iubire și Recunoștință

Jenița Dodiță Naidin

Luni, 13 Septembrie 2021

În Calendarul Creștin-Ortodox/2021,

Întocmit de Arhiepiscopia Ortodoxă Română

A Vadului, Feleacului și Clujului, este scris:

Înainte- prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci;  Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusaim; Sf. Sfințiți Mc. Corneliu sutașul, episcopul Cezareei Palestinei și Ciprian, episcopul Cartaginei; Sf. Cuvios Ioan de la prislop; Sf. Mc.  Din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian.

flori la Mănăstirea Salva foto j.n.

***