Despre gestionarea emoţiilor

După o îndelungată viaţă am ajuns la concluzia că şi atunci când ne pensionăm, ne rămâne o slujbă permanentă, şi anume aceea a gestionării emoţiilor.

Oricum, este normal să nu ne propunem să evităm complet emoţiile negative fiindcă acest lucru nici nu este posibil.

Emoţiile vin peste noi.

Sufletul nostru are nevoie de un echilibru între emoţiile pozitive şi cele negative.

Avem nevoie să învăţăm arta de ne calma atunci când vin peste noi emoţiile negative.

Personal, de mai multă vreme, experimentez,  cu rezultate bune, următoarele:

 

– Rugăciunea interioară,

– iertarea,

– gândul să ajut persoana care m-a necăjit

– şi presupunerea pozitivă, adică, mă gândesc că cei care greşesc faţă de noi, nu au vrut acest lucru.

Ca să reuşim să nu dăm curs unei supărări, a unei mânii de cum apare, vă spun soluţia experimentată de mine:

Aduc în minte un gând pozitiv.

De exemplu, îmi spun:

posibil că a greşit fără să vrea, cine ştie ce împrejurări a determinat persoana respectivă să greşească.

Cu alte cuvinte, nu dau apă la moară mâniei,

prin a mă concentra asupra a ceea ce m-a supărat,

ci vin cu o altă perspectivă.

Astfel, prin atitudinea pozitivă reuşesc un real calm al minţii.

Toate atitudinile descrise mai sus, pe care le  şi aplic, reuşesc să tempereze emoţia apărută şi  să o controlez.

Desigur, nu este uşor, dar este posibil.

Noi suntem ceea ce gândim şi de aceea este bine să ne luăm în stăpânire gândurile.

Gândul cât mai permanent la Dumnezeu, reduce îngrijorarea,

calmează şi duce la găsirea unor soluţii de pace interioară şi armonie cu cei din jur.

*

Să privim acum imagini fotografiate de curând, spre Bucuria sufletului nostru:

 

Bistrița,   Luni, 18  august 2014 Jeniţa Naidin

articol revăzut  azi, 21  septembrie 2015  Jeniţa Naidin