Despre medicul Carol Davila

 

Am citit, cu ceva timp în urmă,  o cărticică despre viaţa medicului Carol  Davila, scrisă de G. Barbu şi editată de Societatea pentru răspândirea  ştiinţei şi culturii, Bucureşti, 1957.

Cele 57 de pagini  ale cărţii se încheie astfel:

„Viaţa lui a fost un exemplu de muncă fără preget, de cinste fără pată şi de sacrificiu netârguit.”

Venit în Ţara Românească ca şi tânăr medic francez la vârsta de 25 ani, Carol Davila  a sosit în ziua de 13 martie 1853 şi a doua zi domnitorul Ştirbei l-a  numit  medic şef al Oştirii din Ţara Românească  şi director al Spitalului militar de la Mihai Vodă din Bucureşti.

Carol Davila s-a luptat de la vârsta de 15 ani cu greutăţile vieţii, a învăţat cu abnegaţie şi a muncit pentru un scop pe care el însuşi şi l-a propus şi l-a lăsat scris:

„să-i rămână cinstea de a-şi face un drum în viaţă şi de a-şi crea un nume”.

Medicul Carol Davila a gândit încă de la începutul carierei sale proiecte de mare importanţă pentru practicarea medicinii în mod eficient.

Un exemplu îl găsim  într-un raport către domnitorul Ştirbei  în care a spus că fără cadre autohtone bine instruite nu va fi cu putinţă organizarea temeinică a unui serviciu sanitar al oştirii, proiect ce s-a realizat în anul 1854 (prin unirea a două şcoli de mică chirurgie).

Impresionant, şi ca exemplu pentru Prezent, citez cîteva cuvinte despre „Şcoala ostăşească de mică chirurgie” deschisă la 4 dec. 1855:

„De menţionat un fapt plin de semnificaţie: guvernul nu prevăzuse bugetul necesar unei şcoli. Directorul şcolii, Carol Davila a a sigurat din mijloacele sale particulare fondul necesar funcţionării şcolii  de la 4 dec. 1855 până la 12 martie 1856 […]  De altfel, el a mai înfiinţat,  tot pe cheltuiala sa, un muzeu de anatomie şi o bibliotecă ştiinţifică.”

Doctorul  Davila a întâmpinat mari greutăţi cu recrutarea elevilor. „Pentru admiterea candidaţilor se cereau patru clase primare, condiţie care se dovedise greu de îndeplinit”.

A păstrat legalitatea şi a reuşit să ajute la pregătirea şi calificarea a unui număr cât mai mare de cadre sanitare. Davila a organizat în spital adunări ştiinţifice săptămânale.

Să mai citim în cărticica:

„Viaţa şi opera doctorului Carol Davila”,  gata de tipar la 20 aprilie 1957, data când s-a născut fratele meu Ion,

despre activităţile acestui complex om, Carol Davila:

„… câtă pasiune şi câtă cheltuială pentru editarea volumului de versuri  Doine şi Lăcrămioare a lui Vasile Alexandri!  El a îndulcit clipele din urmă ale poetului nostru Dimitrie Bolintineanu, uitat pe un pat, într-o cămăruţă a spitalului Pantelimon, l-a sprijinit materialiceşte pe modestul tipograf Petre Ispirescu, unul din cei mai mari povestitori populari ai ţării, şi a netezit drumul greu al începutului lui Nicolae Grigorescu, pictorul nostru atât de vestit.”

Sunt multe fapte bune menţionate, între care şi aceea de a o fi ajutat pe doamna Elena Cuza, după detronarea soţului ei.

A avut două soţii şi doi copii. Fiul său, Alexandru este autorul piesei „Vlaicu Vodă”.

Medicul Carol Davila a trăit pe Pământ 56 de ani (1828-1884),  şi-a făcut un drum în viaţă şi,  şi-a creat un nume nemuritor.

În ziua de 24 august 1884,  el a şoptit senin ultimele  sale cuvinte:

„Plecarea pentru Marea Călătorie”.

Statuia sa se înalţă în faţa Facultăţii de Medicină Bucureşti ca amintire a vieţii lui pusă în slujba României.

Fructele de pădure sunt culese de Cristian de pe lângă Oraşul Bistriţa

*

Bistriţa,  Vineri, 5 decembrie 2014  Jeniţa Naidin