Recunoştinţă, Iubire, Flori
În ultimul timp sufletul meu a trăit bucurii, speranţe, tristeţi adânci şi suferinţe,
dar totul cu gândul la Dumnezeu şi la cuvintele lui Arsenie Boca:
„Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe, şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie.
Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să îi mângâiem.
Atât de puternice vor fi mila şi adevărul din noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi pentru oameni.”
Am trăit suferinţe cu smerenie şi am făcut câteva aranjamente florale,
pe care le privesc pentru odihna sufletului.
Am făcut fotografii cu aceste petale ca să le priviţi.
Cu Iubire şi Recunoştinţă vă spun că,
atunci când trecem prin cumpenele vieţii
cu mintea la Dumnezeu şi cu Rugăciunea în gând,
ajungem să vină Flori în faţa noastră pentru a ne bucura sufletul, privirea.
Neaşteptat, a înflorit acest trandafir-miniroză pentru a treia oară în balcon!
Vă spun un lucru pe care îl ştiţi, dar ţin să îl menţionez şi eu dată fiind propria mea experienţă de viaţă, ce iată, a trecut de 63 de ani, şi anume:
Iubirea sufletească şi spirituală chiar există
şi nu numai pentru părinţi, copii, fraţi, surori,
dar şi pentru bărbaţi sau femei,
adică pentru Oameni!
Să manifestăm Recunoştinţă şi Iubire necondiţionat
şi să privim Flori.
Bistriţa, Miercuri, 3 decembrie 2014 Jeniţa Naidin