Elena M. Cîmpan – O poveste din poeme

fluture toamna foto j.n.
livada Familiei Adela et Nelu DRĂGAN toamna. foto j.n.

Motto:

Numai dând din voi înșivă, dați cu adevărat.

Kahlil Gibran

Împedicându-se de aer, Elena M. Cîmpan aleargă pentru a prinde o bucată de deal ce plutea ca o foaie luată de vânt: ”Ca să o prind și să am pe ce scrie…”, și… a scris cartea: ”Poeme de fluturi”,  publicată la Editura Școala Ardeleană, 2020.

Poemele din această carte, sunt legate unul de altul astfel încât, formează  o poveste.

Poeta, mai întâi,  caută o melodie din cer: ”Cu care să-nveselească portativul/  Gri și uscat…”, apoi, face un drum pentru a vedea zăpada: ”Am venit până aici ca să văd zăpada/ Cine ar mai fi crezut în ea în luna lui mai?”, pe urmă, face mai multe drumuri: ”Am venit până aici să văd Biserica Neagră”; ”… să văd norii”; ”… să văd ziua și noaptea”; ”… să vorbesc cu tine”; ”… să văd ceața”;  ”… să văd păsări”; ”… ca să mă văd”; ”… ca să văd capătul lumii”; ”… ca să văd Poiana”.

Și,  Povestea merge mai departe când Poeta ne vorbește  despre cărți vechi, dar și despre cărțile sale ce nu sunt printre cele vechi: ”…/ Cărțile acestea, de la distanță,/ Îți aduc aminte de Homer, de Shakespeare,/ De Goethe, de Alighieri, de Cervantes,/ De Dostoievschi, de Borges, ah, Cartea de nisip!/  De Neruda, și alte sute și mii de nume,/ Poate înrudite cu noi, poate rudele noastre neștiute-/ Cărțile mele nu  sunt printre ele,/ Cărțile mele sunt încă noi”.

Poemul  ”Copacul din casă” ne vorbește despre ”Copacul din care suntem”.  Din Poveste face parte și ”Poiana cu narcise” , iar narcisele au vrut să-l prindă pe Narcis cu ”petalele lor”, dar el a dispărut; întâlnim și casa bunicilor, rudele din partea mamei,  din partea tatălui.   Dar câte nu aflăm din poemele Elenei M. Cîmpan ce formează un basm cu personaje și eroi din realitate, cu afirmații tulburătoare ale autoarei: ”Doar mitul rămâne departe/ Nu vreau să mă gândesc la el,/ Nu sunt Ana nimănui,”, sau întrebări: ”La ce bun orașul medieval?/ Reușește el să apropie distanțarea socială?/ Să umple străzile cu oameni fericiți/ Și citiți?”.  Parcă  și vedem gestul Poetei: ”Îmi spăl fața/ Cu toate stelele nopții/ Adunate în palme”.        

Și, în final,   cartea: ”Poeme de fluturi”  se încheie cu versuri prin care Elena M. Cîmpan își exprimă starea sufletească și preocupările din timpul Pandemiei ce a început în anul 2020, versuri cărora le dă drumul în Lume:  ”Crez/ Pun punct aici volumului și-i dau drumul din mână,/ ca o pasăre, să-și ia  zborul…/ Stând în casă, am realizat câte am de citit și cum se aglomerează cărțile, revistele, ziarele , la ușa ochilor mei, și câte am de scris, începute, cu titlu și fără titlu, și cum se schimbă modul de a vedea și participa la desăvârșirea acestei lumi./ Gândul (temerea?) că multe se shimbă m-a făcut să spun stop și să las acest volum (cu declarație pe proprie răspundere) să iasă din casă…”.

Cartea este în mâinile noastre, sub ochii noștri, iar după ce o citim observăm cum Elena M. Cîmpan a scris versuri din ea însăși, ne-a dat cu adevărat…Poeme.

În timpul p Pandemiei, care, parcă și mai rău decât în anul 2020, dăinuie și astăzi,  am întâlnit, întâlnim acel fenomen paradoxal de răsturnare în care viața își pierde savoarea, iar categoriile bipolare, cum ar fi: Bine sau Rău dispar pentru a face loc acelei stări ce este savoarea Divinității.  În integralitatea sa,  cartea: ”Poeme de fluturi”(111 pagini) ne învață că toate evenimentele din viața omului sunt maeștri, îl ajută, îl călăuzesc, dar numai  dacă el, omul înțelege   atât semnificația Bucuriei cât și a Tristeții.

Recomand cu căldură această carte care are menirea să vă producă anumite conștientizări, să vă  reînvie  amintiri.

Cu Iubire și Recunoștință

Jenița Naidin

Miercuri, 6 Octombrie 2021

foto j. n.

Cu fața spre Lumina Divină