Gândurile determină sentimentele
Gândul bun aduce o stare de bine.
Emoţiile ne arată ce fel de gânduri avem.
Am o emoţie luminoasă şi,
cu ea în suflet, am pregătit fotografiile ce am dorit să le priviţi,
imagini pe care le-am luat vara trecută de pe strada mea,
cu ajutorul telefonului mobil.
Cu gândul la Dumnezeu, deci un gând bun,
poetul Vasile Voiculescu a creat poezia:
„Şi acum şi pururea”.
Având un gând bun, s-a simţit bine, căci cine are gânduri bune se simte bine,
asta ştim, confirmăm prin propria experienţă,
iar din starea de bine au venit versurile,
care acum ne bucură pe noi, citindu-le:
„Şi acum şi pururea
Şi acum şi pururea numai cu Tine
Necăzut la picioarele-Ţi lânced să visez
Ci în universala Ta facere de bine
Să mă desfăşur întreg şi să lucrez.
Pune-mă la toate muncile iubirii
La jugul dreptăţii Tale să trag prin hău
Cu Tine nu mă cuprinde osteneala firii
Mă odihnesc într-un zâmbet al Tău.”
Luni, 7 Noiembrie 1955
Vasile Voiculescu
*
După cum vom vedea în poezia următoare, Vasile Voiculescu, cu iubire,
tânjeşte după reuniunea cu Cel de Sus, din care a venit pe Pământ şi unde se va întoarce,
la fel ca noi toţi.
„Ariciul
M-am încurcat în zile, m-am rătăcit în ani
Prin mlaştinile unui veac înecat în sânge
Te-am ocolit; o vreme chiar ne-am privit duşmani
Îţi arătam doar ţepii, arici ce-atins se strânge.
O, Doamne, azi mă pipăi şi nu mă dumiresc
Ce vrajă se petrece de la un timp cu mine?
Doamne, pe măsură ce cred şi Te iubesc
Îmbătrânesc în lume şi întineresc în Tine.
Duminică, 20 Noiembrie 1955, în spital.
Vasile Voiculescu
*
Sunt pe cale să plec, în curând,
la un drum lung, greu,
şi,
pentru că nu am înzestrarea, harul să scriu poezii,
culeg la calculator poezii
pe care le iubesc.
Doamne, cât de multe poezii iubesc!
Oricum, sper să mă odihnesc în Zâmbetul lui Dumnezeu, vorba Poetului!
Iar versurile lui:
Doamne, pe măsură ce cred şi Te iubesc
Îmbătrânesc în lume şi întineresc în Tine.,
mi-au umplut inima de Bucurie.
Marţi, 2 Februarie 2016 Jeniţa Dodiţă Naidin
Când am fotografiat acest nor, pur şi simplu îmi părea că vine spre mine, ca o minune.
Îmi place să fotografiez Cerul, chiar am multe imagini adunate cu Locul unde vom pleca…
Jeniţa Dodiţă Naidin
2 comments
Permalink1
MINUNAT…numai ganduri bune…
Permalink2
fotografia, prilej de poezie şi meditaţie