Ghiocei pentru mama mea

Astăzi, 16 Februarie 2016,

am fotografiat ghiocei pentru că

mama mea mâine împlineşte 20 de ani de când a plecat în Eternitate.

Printre aceste fotografii, îmi scriu gândurile ce vreau să ajungă la dânsa, la Ea.

De câte ori citesc, sau îmi vin în minte idei despre faptul că viaţa noastră este condusă cel mai bine de intuiţii,

de conştiinţa noastră care face legătura conştientă cu Inteligenţa Cosmică,

adică cu Dumnezeu, mă gândesc la mama mea.

Îmi reamintesc felul în care funcţiona şi regăsesc, în analiza mea, comportamentul ei ca fiind corect, era prezentă şi responsabilă în tot ce făcea.

Desigur, mama mea era conştientă de ceea ce gândea. Fiindcă era raţională, dar şi intuitivă.

Era autentică, naturală. Era cu mintea la Dumnezeu, în primul rând.

Cred că nu lăsa ca între ea şi Dumnezeu să fie gânduri ce nu veneau din respectarea Legilor divine.

Aşa  se explică eroismul ei şi energia cu care a născut şi îngrijit atâţia copii.

 

Mama mea ştia intuitiv că relaţia cea mai importantă din viaţa unui om este relaţia cu Prezentul, şi, de aceea,  ea acţiona corect,  adică avea, deci, o relaţie funcţională corectă cu  momentul prezent, acceptându-l.

Ea vedea că momentul prezent este aşa cum este, şi, dintr-o inteligenţă nativă nu personaliza  evenimentele din viaţa ei, nu le opunea rezistenţă, dar, cu Rugăciunea în minte, acţiona corect, promt.

Transforma răul în bine prin faptul că avea o atitudine lipsită de rezistenţă, dar nu ezita să acţioneze în sensul bun, energic,  cu fermitate şi cu bună credinţă.

Vă amintesc şi ce am scris altădată despre mama mea:

Astăzi, Duminică, 17 februarie 2013, la 17 ani de când mama mea, Catinca, a plecat în Eternitate îmi amintesc, cu melancolie şi dragoste, de personalitatea ei.

 

Urma să împlinească  80 de ani când Dumnezeu a chemat-o Acasă.

Mama mea ştia că se află pe Pământ într-un pelerinaj, ştia că e în trecere prin această lume pământeană. Într-un mod autentic, îşi încredinţase viaţa în mâinile Creatorului şi, aproape în orice împrejurare, spunea: Dacă vrea Dumnezeu.

Ea făcea din orice muncă, oricât de modestă, un act de iubire şi dăruire.

Astăzi, în amintirea ei, pe lângă lectura mea zilnică din Proloage, am să citesc câteva poezii de Ioan Alexandru.

 

Din volumul de poezii „pământ transfigurat” culeg la calculator câteva  minuni scrise de Ioan Alexandru:

 

BRÂNCOVENI

 

Într-o râpă joasă sub pământ

Unde satul n-a fost chip să vină

Spre răsărit unde e locul sfânt

Şi ţărâna e mai mult lumină

 

Vânturile-abia de mai ajung

Borasul de peste bărăgane

Brâncoveanu-a picurat în crâng

Un altar la câteva icoane

 

Şi-a vărsat din braţul jertfitor

O prisacă-a pus într-o grădină

Un monah cât fi-va postitor

De ceaslov şi pravili să se ţină

 

Dorm aici la margină de râu

Mama ta şi tatăl Constantine

Şi ca plumbu-s boabele de grâu

De când ţara plânge după tine

 

De când pruncii tăi n-au mai venit

La părinţi şi moşi să se închine

De când mama lor a-ncărunţit

În exilul stingerii de sine

 

Turnul brâncovenilor stingher

A-nceput ca gorunii să crească

Să strămute clopotele-n cer

Toată jertfa noastră românească

 

*

 

***

Iată câteva crâmpeie de la paginile 510 – 512 din „Proloage” – carte cu relatări din vieţile sfinţilor:

„Luna februarie în 17 zile: pomenirea Sfântului, marelui Mucenic Teodor Tiron (†304). Acest Sfânt Mucenic a trăit în anii Împăratului Diocleţian  […] Şi au cunoscut toţi că el era creştin.

[…]   Cuvânt din Pateric despre ava Macarie. […]  „Ce are bătrâna aceasta, că totdeauna plânge?”  […] „Nu pentru mine s-a făcut aceasta că nimic nu sunt, ci, pentru văduvă şi pentru copiii ei cei săraci, a făcut Dumnezeu lucrul acesta”.  […]  „Cuvânt al Sfântului Efrem despre nevoinţa călugărească.

Deci, să ne sârguim fraţilor, să ne facem după asemănarea vieţii şi faptelor cuvioşilor părinţi, să umblăm după paşii lor, să ne călugărim ca şi dânşii. Să-ţi călugăreşti, adică, mintea, să-ţi călugăreşti chipul, călugăreşte-ţi şi trupul, călugăreşte-ţi bucatele, călugăreşte-ţi limba şi căutătura şi gândul şi râsul, ca să te arăţi întru toate ca un desăvârşit monah şi pătimitor. De voieşte firea să ne ducă pe noi întru saţiu, cu postul să-i stăm împotrivă. Dacă ne porneşte pe noi spre mânie, cu pace să ne într-armăm.”

 

Cu smerenie, aş spune pentru cei care nu suntem şi nu ne propunem să fim călugări/călugăriţe, deci, cei care trăim în lume, că, a urma învăţămintele de mai sus ne pot aduce doar foloase.

Să încercăm un trai smerit, cumpătat, cu mintea la Dumnezeu şi vom avea linişte, pace.

*

 

La pag. 512,  în Proloage, începe textul zilei de 18 febr. unde se vorbeşte despre Părintele Leon, papă al Romei (anul 440).Iată, mâine La Sfânta Liturghie în biserici  se va vorbi despre un Papă,  în momente când, în lume, sub ochii noştri, se petrece un eveniment internaţional important: renunţarea la pontificat a Papei Benedict al XVI-lea.

***

 

La Sfânta Liturghie, azi,  Duminică, 17 februarie 2013,  Duminica a XVII-a după Rusalii, am auzit următoarele cuvinte din Evanghelia după Matei:

„…  Şi ieşind de acolo, Iisus a plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată, ieşind o femeie cananeeancă din hotarele acelea, striga, zicând: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!, fiica mea este rău chinuită de demon”. […]   Atunci răspunzând Iisus, i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie precum voieşti!” Şi s’a tămăduit fiica ei din ceasul acela.”

Câtă suferinţă era în sufletul femeii pe care Iisus a ajutat-o, deşi era din alt neam, însă a văzut că I se închină.

Ştiu, din propria mea trăire de mamă, că suferinţa copilului e şi suferinţa mamei.

Şi este cea mai mare suferinţă a ei din toate câte sunt pe pământ!

Nu mai văd ecranul de lacrimi!

Iubirea noastră faţă de Dumnezeu să se reverse asupra a tot ce ne înconjoară, pe cât posibil. Iubirea,

Încrederea în Dumnezeu, Rugăciunea ne dau  pace sufletească, această avere inestimabilă a omului.

Bistriţa, 17 februarie 2013,   Jeniţa Naidin

Bistriţa, Marţi, 16. 02. 2016,  Jeniţa Dodiţă Naidin