Jenita Naidin

Am primit, mai demult, în dar, un volum de versuri despre care  spun astăzi câteva cuvinte.

Suntem în faţa unei cărţi de poezii despre care,  la sfârşitul lecturii,  afirmăm, că

autorul ei, domnul Hatos Vasile are o inimă plină de Iubire şi Recunoştinţă  faţă de Dumnezeu.

Ce poate crea o inimă plină de Iubire altceva decât comunicări sensibile spre oameni?

Iată ce ne spune Hatos Vasile în volumul Tainica simţire:

„Eu am trăit mai multe fantezii,

Mai multe mituri ce par copilării,

Dar renăscând în mine o flacără ce arde,

Puterea vieţii mele e-un nimb ce nu mai scade.

E limpezirea vieţii, e sensul vieţii mele,

L-am căutat în mine,  prin miile de stele,

Şi am găsit răspunsuri la tot ce a fost şi este,

Eu am urcat spre infinit
Să caut fericirea şi tot ce este mit.

Am colindat în umbre şi umbrele cu mine,

Am căutat speranţe de a trăi mai bine,

Am căutat noi sensuri să pot schimba istorii,

Am căutat puterea de-a-mi limpezi memorii,

Şi-am căutat în mine… chiar nebunia vieţii.”

Domnul Prof. dr. Mihai Păstrăguş, în Postfaţa intitulată:

„Tainica simţire şi suferinţa metafizică” spune:

„Lectura

[…]

crează impresia  generală că este un poem epic scris în versuri, în care materia epică se sprijină pe doauă coloane:

filozofia şi literatura, ambele în echilibru dirijat.

[…]

Autorul nostru insistă, dimpotrivă,  pe natura internă, pe o tainică simţire şi moştenire etnică şi socială „depozitată” în fondul ereditar. Autorul nu uită să precizeze încă de la începuturi că este dac.”

Personal, ca să pot exprima o părere,  am citit această lucrare de două ori, dat fiind faptul că am găsit-o mai dificil alcătuită.

Vedem, din această carte a sa, cum  Hatos  Vasile  este în acelaşi timp conştient că totul este iluzie, adică şi iluzia este iluzie, dar şi că mintea omului acceptă dictonul:

„Cel ce se cunoaşte pe sine însuşi, îl cunoaşte pe Dumnezeul său”.

În versuri, uneori greu de descifrat, autorul vorbeşte despre faptul că timpul este o graniţă a existenţei omului, iar modul în care ne trăim viaţa este caracterizat  de felul în care privim moartea, sfârşitul tuturor lucrurilor, adică şi al nostru.

Din poezia sa, transpare filozofia conform căreia omul, în strădania sa de a ajunge la adevăr, recurge la o combinaţie dialectică a factorilor subiectivi, obiectivi şi existenţiali, dar şi faptul că se ajunge rar la un adevăr deplin. Şi totuşi, versurile sale relevă cum omul speră că adevărul există şi se străduieşte să ajungă la el, fără a renunţa când întâlneşte piedici.

Capacitatea poetului  Hatos  Vasile  de a se confrunta uneori cu posibilitatea lipsei de sens a vieţii este tocmai meritul său de a ajunge să definească sensul şi scopul existenţei sale.

El devine uneori naiv  ca un copil sau trăieşte plin de îndoieli şi asta pentru că îşi realizează salturile în credinţa sa, în sistemul axiologic personal.

Din versurile  sale, care uneori par povestiri,  rezultă că este un om deplin angajat în viaţă, nu încearcă să se sustragă vieţii şi nu are cereri speciale, asta pentru că are credinţă solidă în Dumnezeu. Se exprimă clar în poeziile sale cum trupul omului este ceva ce omul este prin el, şi arată că nu are  doar opinii despre, ci,  experimentează viaţa prin trup, suflet, spirit, nicidecum nu teoretizează.

Deci, are o existenţă angajată.

Îl felicităm pe domnul  Hatos  Vasile  şi îi dorim succes în toate activităţile sale culturale, din cadrul Familiei, şi în cele profesionale.

Bistriţa,  România,

Vineri, 25 Martie 2016,  Jeniţa Naidin

De BUNAVESTIRE!