Jenita Naidin

 

Editura NAPOCA STAR a publicat opera:

E plin de petale paharul uitat…, autor Iulian Dămăcuş, în a II a ediţie, cu o Prefaţă  scrisă de Profesorul Mircea Muthu.

Iată,  ţin în mâini  această bijuterie de carte, cât o palmă, însă,  conţinutul este menit să ne poarte prin ţinuturi fascinante ale minţii.

Mai bine zis, ne pune mintea la contribuţie, să povestim, să interpretăm în sinea noastră ceea ce cu puţine cuvinte spune un poem haiku.

Vă invit, mai întîi, să citim câteva cuvinte din Prefaţa criticului literar Mircea Muthu:

 „Îndelung teoretizat în doctrina Zen, forma fixă haiku caligrafiază existenţa în desfăşurarea ei epifanică şi irepetabilă.

Doar că în sumi (pictura în tuş) şi haiku multiplicitatea cosmică şi unitatea ontologică, experienţa şi conştiinţa converg în denotaţia pură, de o substanţialitate integrală tocmai fiindcă refuză, programatic antropocetrizarea.

Eternitatea nu are mai multă substanţă decât plescăitu broaştei care sare în apă şi invers ca în exemplul antologic a lui Matsuo Basho – clasicul absolut al genului.

[…]

La meridian românesc – şi nu numai! –  transliterările

(de pildă antologia Din lirica japoneză, îngrijită pe vremuri la Univers de Ion Acsan şi graficianul Emil Chendea)

Revistele de astăzi mi mult sau mai puţin specializate şi, mai ales, eflorescenţele creative re-gramaticalizează acest gen cvasiermetic păstrând structurile formale nipone însă pe portativul teoretic şi motivic autohton. 

Or, textele  haijinului Iulian Dămăcuş, împreună cu ale comilitonilor săi, se dovedesc revelatoare: cele patru anotimpuri – primăvara, vara, toamna şi iarna,  „grasa, cârciuma, luna, tipologia umană ş.a.

[…]

Nu absentează zâmbetul tincturat, în penumbră, de compasiune şi, frecvent, reperul plastic propriu zis precum „În pagina nopţii/ strâmb decupaţi/ vechii mesteceni”. Formele,  clasicizate şi ele, de Tanka,  sau Rengy cu prietenii, acestea din urmă amintind de celebrele maqama din civilizaţia islamică timpurie încercuiesc sau mai exact, esenţializează adesea sâmburile epic – atunci când acestea există – până la epură:

„Cu sânii lor mici/ aspri ca pita neagră/sparg ţigăncile/ sticla subţire a apei/ argintată de soare”.

Desigur, adaosurile autohtone pe linia motivelor

(cârciuma, „râşniţa veche”, „maica stareţă”, buburuza ş.a.)

Amplifică,  dar şi particularizează aceste forme dificile de comunicare lirică propuse de acest florilegiu –unitar tematic – semnat de Iulian Dămăcuş.”

 

Alătur, crâmpeielor, selectate din prefaţa la acest volum, semnată de Mircea Muthu şi  intitulată: „Cuvânt despre haiku”, câteva poeme pentru ca să le citiţi în original, urmând să ghiciţi înţelesul lor şi să vă minunaţi cum, atât de sublimat, concentrat,  se pot spune adevărate poveşti.

Aşa funcţionează mintea mea când citesc poezie, şi mai ales de  acest gen:

ţese poveşti ce cred că au fost în mintea poeţilor, dar ei, cu HARUL dat de SUS, le şlefuiesc în miniaturi sublime şi,  ni le oferă într-un minunat DAR spiritual, cultural.

 

Iată câteva:

 

„Berze plutind –

bucuroase

doar babele satului”

*

„Întuneric –

luminat de parfumul

salcâmilor”

*

 

„Poştaşul ezită –

în cutia de scrisori

un fluture”

*

 

„Hangiul râde –

e plin de petale

paharul uitat…”

 

*

 

„Lacrima crengii –

se agaţă o clipă

de curcubeu”

 

Din capitolul:

„Rengay cu prietenii” (peste 30 pagini din carte), am selectat câteva secvenţe, şi, de menţionat, că acest gen de întrepătrundere a versurilor a doi poeţi,  ce se citeşte pe nerăsuflate, este de o frumuseţe aparte ca vibraţie a energiilor acestor talente:

Cu titlu: „În colţul camerei”, citim scrieri de Radu Patrichi şi Iulian Dămăcuş:

 

„Ploaia a stat,

dar în colţul camerei

tot mai picură”   R.P.

 

„La uşă un bilet:

Plecat spre fericire…

Amurg răvăşit –”   I.D.

 

*

În anul 2002, a apărut la Ed. Amurg sentimental, Bucureşti,  Renga cea Mare/

Cu titlu: „Pe acelaşi val” citim versurile scrise de Bogdan Iulian Pascu  şi Iulian Dămăcuş.

„valuri de ceaţă –

pâlpâie o lumină

la azil”    I.

 

„câtă strălucire

într-o singură candelă” B.

 

Îmi îngădui o menţiune specială:

Bogdan Iulian Pascu, 

în prezent Plecat în Lumea de Dincolo,

mi-a fost coleg de serviciu în Parlamentul României în anii 1993-2000 şi nu uit cum deseori venea dimineaţa la serviciu cu poezii scrise pe foi, de obicei poezii ample, aproape poeme fluviu, dar despre acest gen,  acum am aflat din cartea Domnului Iulian Dămăcuş.

 

*

Întâlnim apoi,

„Un experiment… Rengay comic/ Haijinii mioritici”,

Manuela Miga, revista Haiku, 29/2003

Aici citim:

„Se citeşte

un senryu fain – haijinii

galbeni înghit în sec”

M.M.

 

„Nu-i bai! Orice minune

ţine trei zile”

I.D.

*

În finalul volumului, citim sub titlul:

„Iulian Dămăcuş: lecturi, opinii”

Cuvinte despre  autor şi despre alte opere din domeniul acestui gen literar.

Din acest capitol, vă propun spre lectură doar un mic fragment despre Iulian Dămăcuş, scris cu sensibilitatea binemeritată:

„ (…) Aceste scurte poeme şi multe altele demne de a fi selectate depun mărturie despre un creator zen cum Ardealul nu prea are.

Caligrafiile sale sunt mici bijuterii scânteietoare. Dacă s-ar alcătui cea mai severă antologie de haiku românesc, numele poetului din Gherla ar fi absurd să lipsească din sumar.”

Şerban Codrin, „Un poet zen în pânza de păianjen”, Ştirea, oct. 1999.

*

 

Lectura cărţii:  E plin de petale paharul uitat…, mi-a prilejuit un moment de Bucurie spirituală.  Vă recomand cu căldură această operă.

Am realizat,

având  petale de la diferite flori,

şi fotografiile pe care vi le dăruiesc,

spre Bucuria sufletului Dumneavoastră.

Această fotografie am făcut-o în toamna anului 2015 la Mănăstirea SINAIA.

Vă mulţumesc pentru că aţi comunicat cu mine prin ce am scris

şi prin frumoasele imagini pe care le-aţi privit.

Bistriţa,  Miercuri, 23 Martie 2016,    Jeniţa Naidin