Iulian DĂMĂCUŞ, „Manierism şi pitoresc în literatura sudului românesc” Ed. Napoca Star, 2015

 

foto coperta cărţii: Jeniţa Naidin

Parcursul istoric al literaturii române a consemnat, nu de puţine ori, volume de o reală valoare în maturitatea artistică şi minuţiozitatea detaliilor pe probleme specifice literaturii sudului românesc. La fel de evidentă s-a dovedit, din păcate, graba de a trece peste aceste bijuterii literare în favoarea noilor tendinţe, lăsînd neacoperite vaste porţiuni de interes ce continuă să pulseze pe atenţia adresată spectrului tematic de interes general.

Nu este vorba, în acest caz, despre un topos ajustat retoric pe marginile unei exegeze generale şi generalizate, cît mai ales despre o organizare a centrelor de interes pe autentificarea la portalul unei exegeze alternative, aşa cum este, în acest caz, spaţiul enclavizat, singularizat, al mozaicului tematic, specific lumii dunărene.

Centrat pe un număr de patru piloni ai literaturii sudului românesc: Emanoil Bucuţa, Ştefan Bănulescu, Ilie Sălceanu şi Ovidiu Dunăreanu şi purtînd semnătura scriitorului Iulian Dămăcuş, volumul „Manierism şi pitoresc în literatura sudului românesc” (cu un ,,Cuvînt’’ al Prof. Mircea Muthu) este rezultatul unei minuţioase şi îndelungate documentări pe un spectru tematic generos, în consonanţă cu rigorile unei critici literare mature. Cartea invită, prin perspectiva epistemică construită firesc pe aliniamentul paradigmei toposului dunărean, la o lectură fluentă şi sistematică şi, totodată, la o fină şi sensibilă observare a structurilor de sens din arhitectura acelor pagini de istorie literară prin care, emblematic, esenţa actului de interpretare este, simultan, discurs şi demers.

Volumul „Manierism şi pitoresc în literatura sudului românesc” este, mai întîi, o construcţie simetrică, definită printr-o analiză chemată să descopere şi să recompună părţile constituente, de cea mai mare influenţă, din scenariul tematicii specifice literaţilor amintiţi, o importantă marcă de autenticitate reflectîndu-se în organizarea corespunzătoare a „spaţiului de lucru” prin numeroasele trimiteri la lucrări de referinţă majore şi nuanţarea în profunzime, alături de o argumentare susţinută şi o construcţie fluentă a frazei.

Discursul critic, specific volumului, defineşte o perspectivare decisă şi susţinută pe firmamentul celor patru părţi: „Etnograful”, „Fuga lui Şefki”, „Portretul” şi „Ecouri în proza contemporană”, volumul fiind, fără îndoială, un instrument de lucru util celor care studiază acest aspect al literaturii noastre.

autor, Augustin Tătar

Articol publicat în  Făclia-CULTURA

în data de 20 iulie 2015

Primit pentru publicare şi postat azi,

23 iulie 2015                                                                       Jeniţa Naidin

Foto: Jeniţa Naidin