Jenita Naidin

Vă invit, iată, să citiţi o mirare a mea prezentă, dar veche.

Mereu am zis în mine însămi: Mă mir, deci exist!

Am şi o carte în lucru cu acest titlu!

Unele din visele noastre rămân vii, peste ani, în minte,

poate şi pentru că au avut un puternic impact emoţional la trezire.

Până la visul din care m-am trezit  plângând în mod real

şi cu  urechile pline de lacrimi,

asta pentru că dorm ca şi cum aş sta în sicriu,

ţineam minte, îndeosebi, visele cu părinţii mei plecaţi la Cer

şi pe cele cu copiii.

Pe toate le am vii în minte şi acum când scriu.

Acest vis, însă, a avut şi mai are un impact emoţional, dar şi fizic.

După  unele din visele cu părinţii  şi  copiii,

interpretându-le semnificaţia,

am realizat acţiuni concrete şi deosebit de folositoare familiei mele.

Acest vis, cu totul aparte,  a rămas nedescifrat şi mă mir,

dar aştept fără tensiune să apară rostul lui.

Senzaţia fizică, senzorială cu

LACRIMILE ce şiroiau pe obraji şi umpluseră urechile,

dar  curgeau  şi pe gât, există şi acum.

Sunt încredinţată că Dumnezeu îmi va aduce răspunsul la mirarea aceasta veche,

asta pentru că am o credinţă reală că El ştie de ce mi-a dat visul,

dar şi posibilitatea de a mi-l aminti la trezire.

Jeniţa Naidin

Sâmbătă, 15 Octombrie 2016