Niculae Vrăsmaș despre Petru Creția
Sunt multe evenimente culturale în oraşul reşedinţă de judeţ, Bistriţa, la care doresc să particip, dar starea de sănătate încă nu îmi dă voie.
Este minunat să apelăm la
„tătucul internet”,
după cum se exprimă scriitorul David Dorian în celebra sa carte:
„Patul de sub fereastră”,
şi să citim ce scrie.
M-am oprit din mai multe motive personale la un eveniment cultural ce a avut loc la Biblioteca Judeţeană, George Coşbuc.
Despre acest act de cultură promovat de Preotul-scriitor Ioan Pintea doresc să citiţi şi Dumneavoastră.
Iată ce a publicat scriitorul Niculae Vrăsmaş sub titlul:
„Petru Creția – 90, la Biblioteca Judeţeană
Petru Creţia (1927-1997), a fost un important filolog, elenist, editor, traducător și scriitor, care a avut o îndelungată carieră universitară, în cadrul Facultăţii de Litere din Bucureşti.
S-a născut la Cluj, ca fiu al funcționarului Aurel Creția, care avea rădăcini în Susenii Bârgăului, după notările din Ocheanul întors ale prietenului său Radu Petrescu, având ca mamă pe Călina Creția, născută Humița și originară din Banat, după afirmațiile fiului său, notate în jurnal de același Radu Petrescu, cel cu care a purtat o intensă corespondență.
Dintre scrisorile trimise de Radu Petrescu, din voluntarul său exil transilvan, multe dintre ele au fost adresate bunului său prieten, Petru Creţia, în care descrie noile sale tărâme ale vieţii şi creaţiilor lui literare, comparativ cu notările din Ocheanul întors. Scrisorile trimise lui Petru Creţia provin din arhiva doamnei Adela Petrescu, soţia scriitorului şi au fost publicate, parțial, în volumul Corespondenţă:
Sinuciderea din Grădina Botanică, apărut în Editura „Biblioteca Apostrof”, 2000,Cluj – Napoca, dar și în: Jurnale paralele, editura Eikon, 2008, Cluj-Napoca, de Niculae Vrăsmaș.
Redăm în continuare fragmente din scrisoarea trimisă din Petriș, datată 6 octombrie 1951, la trei zile după sosirea
„…într’un sat la care nu se poate ajunge nici cu maşina, nici cu trenul…”,
dar unde
„Pădurea însă a avut cinstea să-mi pozeze…”,
adresate lui Petru Creţia, o adevărată completare a paginilor jurnalului de la Petriş, din Ocheanul întors.
…Sunt lângă Călimani, într’un sat la care nu se poate ajunge nici cu maşina, nici cu trenul, cândva locuit de saşi, acum de colonişti, iar casa mea e de bârne, cu tavan de grinzi şi un pat înalt până la tavan. Ferestrele dau spre spaţii largi cu un verde atât de violent, încât apa din paharul ţinut in dreptul lor se umple de mătăsuri. Zăpada vine până aproape în sat, împreună cu urşii, cu mistreţii şi cu lupii, iar vântul bate din toate părţile. Azi-noapte vântul a deschis un geam slab închis şi n’am băgat de seamă decât de dimineaţă – atât de greu dorm în această Transilvanie extremă. In pod, peste mine, sar găinile şi şoarecii.
În ce priveşte activitatea mea didactică, prietene, a început printr’o plimbare la 14 km., într’o pădure, la cules de jir. Pădurea însă a avut cinstea să-mi pozeze, după cum sper că eu o voi avea-o pe aceea de a primi curând din parte-ţi o scrisoare mai puţin crispată decât cea pe care o ai în mână. Radu”
După răspunsul primit la această scrisoare Radu Petrescu îi scrie din nou, din Petriş, la 3 nov. ’51, lui Petru Creţia, cu o vădită plăcere şi bucurie, datorate faptului că trăieşte „…din plin între Idei şi că este cu neputinţă să mă simt aici în străinătăţi.”, că nu se simte izolat în satul de la poalele Călimanilor, ci din contră este apărat:
„…Acum mă simt în securitate, prin voi, ca Tiberiu pe care Germanicus îl apăra de pădurile şi ceaţa nordului (şi tu, la rândul tău, eşti un Tiberiu, reprezentat aici de mine)…”
În izolarea lui transilvană Radu Petrescu era obsedat de idolii săi, rămaşi undeva departe la sud de Carpaţi, pe care adesea îi vedea parcă aievea, transpuşi în alte persoane cu care se asemănau. Astfel, după o călătorie dinspre capitală, Radu Petrescu scrie în jurnalul său:
Şi nu va părea desigur că fabric dacă spun că aşteptând în faţa autogării, cu Schiefferbergul desfrunzit în spate şi cu clădirea galbenă, a sfatului popular, în faţă, peste piaţa pietruită, şeful autogării şi un altul, prin forma specifică a maxilarului inferior, a buzelor, prin desenul arcadei, expresia ochilor, mişcările, genul de sociabilitate şi ticurile faciale mi-au amintit cu violenţă pe C. – al cărui tată este din regiunea aceasta. … ( ) … Am avut revelaţia clară, precisă, a două trăsături de caracter ale lui C.” (Creția, n.n.).
Petru Creţia era un sfătuitor, o adevărată enciclopedie pentru Radu Petrescu, care nota în jurnalul de la Petriş:
„Din ce satiră sunt versurile care-mi vin şi pe care îmi place să le însemn aici? A doua? A patra? A, de-aş avea frumosul meu Juvenal cu mine! Să-l întreb neapărat pe C. (Creția, n.n.), în prima scrisoare de care voi fi capabil.”
Scrisorile trimise din Petriş îi erau necesare, în primul rând, chiar lui Radu Petrescu, pentru a-şi transmite Ideile, dar şi pentru a afla noutăţi despre profesorul lui, G. Călinescu, sau despre M. Sadoveanu, care locuia vizavi în Pitar Moş, precum şi despre prietenii săi apropiaţi, între care M. H. Simionescu, a căror lipsă o resimţea profund, după cum reiese şi din scrisoarea sa din 2 decembrie 1951 către Petru Creţia. Apostolul de la Petriş reclamă faptul că trec zilele şi nu poate lucra, trădându-şi deja intenţia de a schimba exilul său voit, cu
„…un an de închisoare absolută în odaia mea din Pitar Moş, întovărăşit numai de caiete.”
Radu Petrescu a continuat să-i scrie şi de la Prundu Bârgăului, prietenului său Petru Creţia, care copilărise într-o casă de lângă podul de la Suseni, iar tatăl său provenea din aceste locuri. Probabil că aici profesorul Petrescu a fost mult mai ocupat cu treburile şcolii, comparativ cu Petrişul, pentru că îi scrie lui Petru Creţia abia în 8 februarie 1953. Redăm un fragment din această scrisoare trimisă din Prund, despre care spune „…că aici am nimerit într’un loc care-ţi este intim, în munţi din care la rândul meu voi coborî spre tine.”
Prundu Bârgăului, 8 februarie 1953
Scumpe Creţia,
Am primit scrisoarea ta cu o plăcere de nedescris, ce plăcere, întradevăr, să verific că totul în lume măcar pentru mine, este armonic şi, vorba lui Călinescu sună frumos, de pildă că totul este în regulă şi că aici am nimerit într’un loc care-ţi este intim, în munţi din care la rândul meu voi coborî spre tine. Lucrul acesta, peste cinci luni, până atunci te rog citeşte din nou capitolele din cartea a IV a lui Pantagruel, …( )…Deocamdată sunt ce-am fost totdeauna, un gladiator ce visează purpura imperială, un sclav care îşi pregăteşte fuga, un amiral care aşteaptă valurile să-i restituie flota şi steagurile; dar mai ales aceasta:
dornic de veştile tale frumoase. R. P.
Printre reprezentanții „Școlii de la Târgoviște” care în acest an, 2017 ar fi împlinit 90 de ani, născuți în ianuarie1927, se numără Petru Creția, născut la Cluj, în 21, Adela Petrescu, în 22, Mircea Horia Simionescu în 23 și Radu Petrescu în 31 august, în București.
La Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița a avut loc, vineri 20 ianuarie 2017, la ora 13.00, în Sala Gavril Scridon”, o conferință pe tema Petru Creția- 90, susținută de scriitorul Valentin Coșereanu, la care au participat scriitori și numeroși oameni de cultură, în mare majoritate tineri bistrițeni, având ca amfitrion pe Ioan Pintea, directorul instituției.”.
Niculae Vrăsmaş
(Articol preluat din Ziarul Răsunetul din 24 Ianuarie 2017)
*
… Şi când mă gândesc la faptul că oamenii aceştia îşi arătau, în scrisori, un înald grad de cultură la care încă adăugau cu pasiune studii de literatură universală, şi nu numai,
iar eu abia mă năşteam.
Era anul 1951, Toamna!
După ce am citit articolul scris cu sufletul şi mintea de Nicolae Vrăsmaş, i-am telefonat să îl felicit şi să îi spun că, datorită sincronicităţii din Univers, aveam aproape de mine cartea: „Ocheanul întors”, proprietatea surorii mele Adela, şi mă gândeam că nu am descifrat cum de cei doi soţi, primeau scrisorile, localităţile Dipşa şi Petriş fiind la oarecare distanţă, iar răspunsul a fost: „prin poştaşul Ursa”.
Menţionez faptul că Domnul cu suflet de aur, Nicolae Vrăsmaş era foarte fericit astăzi pentru că tocmai primise telefon de la Doamna Adela Petrescu, pe care o felicitase în data de 22 Ianuarie, la împlinirea vârstei de 90 ani, dar acum îl sunase şi îi mulţumise.
I-a dat veşti bune, spusese că este bine, sănătoasă şi că lucrează în continuare pentru promovarea Operei soţului ei, Radu Petrescu.
Este minunat să aflu asemenea veşti despre un Om care a împlinit 90 de ani şi are mintea limpede! Cu toţii ne dorim să fim până la Plecare cu mintea limpede!
Am trecut de zeci de ori, în drumurile mele spre Bucureşti, la fiii mei, prin localitatea Dipşa, şi, de fiecare dată mă gândesc la aceşti oameni de cultură, la aceşti profesori minunaţi care au trăit un timp aici, pe aceste meleaguri unde şi eu am ajuns în aceşti ultimi ani de viaţă pământeană!
Priviți flori de la Bistrița
Cu Iubire şi Recunoştinţă pentru cititorii mei,
Jeniţa Naidin
Miercuri, 25 Ianuarie 2017
Bistriţa