Jenita Naidin

Flori minunate din balconul apartamentului meu.

*

Articol adus pe Prima Pagină azi 12.08.2015,

şi revăzut.

*

Mă uit pe geam şi văd, în plină Primăvară,  acoperişul blocului de vis a vis alb.

Şi ieri, 4 Aprilie 2015,  în Bistriţa a nins ca în poveşti!

În câteva minute totul era acoperit ca o mantie, iar apoi,  s-a ivit un cer superb, cu un albastru minunat împresurat de nori albi,

iar soarele,

-era în jurul orei două post meridian-,

strălucea.

Imediat zăpada de pe acoperişul blocului din faţa mea se transforma în şiruri subţiri de apă ce străluceau în lumina caldă a soarelui generos de amiază.

Am privit totul într-o stare de Pace interioară.

Această privire a  fenomenelor Naturii într-o stare de Linişte şi fără reacţii nepotrivite ne dorim să o avem şi faţă de tot ce ne înconjoară.

E adevărat că această ninsoare cu albul ei pur, constituie ceva nou în luna Aprilie, situaţie în care reacţionăm adecvat, mintea lăsând la o parte anumite obişnuinţe încă necorectate în comportamentul nostru, obişnuinţe dictate de dorinţe şi teamă.

Acum, am o experienţă estetică, chiar poetică pentru că imaginile privite au forţa de a-mi da o trăire a unei stări de graţie.

Sunt în starea de înţelegere că facem parte din tot ce ne înconjoară şi că adevărata Bucurie este impersonală.

Trăiesc această Bucurie pentru că trăiesc în prezent şi am confirmarea că Bucuria, chiar de o clipă, sau cât durează privitul unei imagini pe care o percep pozitiv, este opera interiorului nostru, nu a lucrurilor, nu a oamenilor din afara noastră.

Citez din memorie un text întâlnit  cândva, pentru că mi l-am amintit, trăind eu acum În Prezent,  privind zăpada,

text la care am mai meditat, ceea ce vă invit şi pe Dumneavoastră:

„Fuga de prezent are o semnificaţie profundă.

Dacă facem abstracţie de prezent sau,  mai degrabă, dacă prezentul este incapabil  să ne «reţină», se întâmplă astfel deoarece acest prezent ni se pare o realitate ştiută, deci lipsită de interes, ori ca o realitate decepţionantă.”

(Deschid o paranteză:

de multe ori o percepem, nu decepţionantă, ci, chiar înfricoşătoare.

Asta mi s-a întâmplat mie cu situaţii prezente şi atunci reacţia a fost aceea  de frică. Închid paranteza.)

Citez mai departe:

„Atâta vreme cât n-am înţeles că Bucuria veritabilă nu rezidă în lucruri, ci în noi înşine, singura noastră speranţă stă în lucrurile viitoare.

Tocmai din acest motiv noi trăim total nepotrivit, aplecaţi fiind şi tinzând spre viitor.

Ceea ce urmează să înţelegem este că prezenţa în clipa prezentă este unicul punct de plecare  veritabil, şi că acest punct de plecare este, în acelaşi timp, punctul de sosire.”

Desigur, că având cuvintele de mai sus în minte,

voi mai reflecta la ele şi voi dori să fiu cât mai prezentă,

fără gânduri de dorinţă sau frică, mai ales că,

am credinţa că există Dumnezeu,

şi,

de aceea,  orice frământare este zadarnică.

Încerc să fiu cu mintea cât mai des la Inteligenţa Universală, la Dumnezeu căci acest gând  mă ajută

să am  reacţii potrivite.

Deci, starea de trezvie, spre care ne îndrumă Mari Gânditori din Vechime, este necesară.

Acum, când revăd aceste cuvinte scrise în Primăvara acestui an,  mi-am mai amintit o înţelepciune  foarte veche, de care, deseori chiar ţin seama şi mă scoate din starea de îngrijorare şi teamă:

„Omul ales nu poartă în suflet a grijilor povară şi spaima nu-l încearcă.

Deci, Om ales se cheamă, cel senin şi fără teamă.”

*

După aceste gânduri,  să citim câteva versuri superbe, scrise  de Lucian Blaga,

ce le ştim pe de rost:

„Linişte

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept

Mi s-a trezit un glas străin

Şi-un cântec cântă-n mine-un dor, ce nu-i al meu”

*

Să privim imagini de suflet:

Am fotografiat această minune în curtea Bisericii din Lancrăm

Mormântul  Corneliei şi Lucian Blaga.

Am fotografiat pe o vreme cu vânt puternic şi ploaie încât nu stăteau luminile aprinse.

Bistriţa,  Vineri,  3 Aprilie 2015     Jeniţa  Naidin

Aricol revăzut azi, 12 August 2015    Jeniţa Naidin