Povestire din PROLOAGE
Primeam în anul 2001 recomandarea Preotului Grigore Conea, Biserica Sfânta ANA, de a citi Vieţile Sfinţilor.
Câtă dreptate a avut acest Preot, ce este şi un adevărat Om de cultură!
În momentul în care avem vocaţie de cititori şi parcurgem atât cărţi de ştiinţă, dar şi cărţi despre religiile lumii, sau despre vieţile celor care L-au slujit pe Dumnezeu până la sacrificiu, avem şansa să ne dezvoltăm într-un grad înalt o conştiinţă universală care vindecă toate bolile.
În cartea PROLOAGE la ziua de 4 aprilie, pag. 643, am găsit ce am scris pe margine, conform unui obicei vechi al meu:
4.04.2005 Papa pe catafalc!.
Doamne, cât timp a trecut de atunci: 10 ani!
Să citim azi un fragment din ce e consemnat la această dată în opera la care ne referim:
„Luna aprilie în 4 zile, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iosif, scriitorul de cântări(883).
Preacuviosul Iosif a fost din insula Siciliei, din părinţi dreptcredincioşi, anume Plotin şi Agati, fiind un copil blând şi dăruit din fire. Şi l-au crescut părinţii cu multă grijă, lucru care a fost de folos la toată Biserica, de vreme ce copilul acesta avea să fie poet, făcător de cântări, care a împodobit toată Biserica lui Dumnezeu.
Deci, căzând patria sa Sicilia, în mâinile saracinilor, dimpreună cu toată familia sa, fericitul s-a mutat în Grecia şi s-a aşezat în Peloponez, iar de acolo, în cetatea Tesalonicului, unde tânărul Iosif, având nevoie de linişte şi de multă învăţătură, a intrat în Mănăstirea Mântuitorului, numită Latomus, făcându-se călugăr şi ducând o viaţă de mare asprime.
Toată noaptea şi-o petrecea stând în picioare şi în genunchi, rugându-se şi cântând Domnului cântări de laudă şi de preamărire, pe care el însuşi le alcătuia cu multă măiestrie, uimind pe toţi cei ce-l ascultau.
[…] Având o bogăţie ca aceasta de fapte bune, a fost sfinţit preot.
[…] Sfântul Iosif poetul s-a mutat la Domnul, fiind lăudat prin cântări în ceruri de toţi Sfinţii, pe care el i-a preamărit cu credinţă, cât a fost pe pământ.
Dumnezeului nostru slavă!”
Tot la această zi mai scrie în Vieţile Sfinţilor:
„Zicea ava Moisi: Adevărata, dreapta socotire nu se câştigă decât prin smerenie,
prin aceasta că nu numai cele ce facem,
ci şi prin cele ce grăim şi gândim […] să urmăm cuvintele bătrânilor”
*
Vă invit să privim fotografii pe care le-am făcut mai demult:
Bistriţa, Sâmbătă, 4 Aprilie 2015 Jeniţa Naidin