Jenita Naidin

Motto:
Nu ştiu de loc ce sunt aceste gânduri,
nici când şi nici pe unde vor străbate
această mare,
şi-n ce creaţie de dincolo de văz în viitor
poate că-şi vor afla vădita formă
subt lumină!

Rabindranath Tagore

Atunci când omul îşi acceptă măreţia sa, că este puternic prin el însuşi, din mintea, simţămintele şi mâinile lui ies opere de artă, bijuterii.
Am în palmele mele o operă de artă, atât privind cele 41 Poeme, pe care le-am citit în linişte, cât şi prin coperta albă, ce are înserate două imagini umane luminoase. Este vorba de cartea „Poeme pentru cei care citesc în linişte”, autor, Olimpiu Nuşfelean, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009.

Poezia este har. Dumnezeu nu a dat acest har tuturor oamenilor, şi, din câte ştiu eu, nici darul de a citi poezie nu l-a dat tuturor. Poezia se citeşte mai greu decât proza, cel puţin aşa îmi spun mie mulţi oameni. De aceea, uneori, eu povestec câte ceva despre poeziile mai frumoase chiar decît poetul, dar inserez şi versuri în cadrul povestirii pentru a primi cei care citesc proză şi câte o linguriţă de poezie.

Fiecare dintre noi, la finalul lecturii unei cărţi, rămânem cu o impresie generală despre ceea ce am citit. Pot spune că aceste 41 Poeme sunt rodul unui suflet sensibil ce îşi vindecă singur consecinţele sensibilităţii prin cunoaşterea capacităţii sale empatice şi că, poetul Olimpiu Nuşfelean trăieşte coborând în adâncul sufletului său, cercetându-şi viaţa Eului său, trece chiar şi dincolo de Sine, ştiind bine că o viaţă necercetată nu merită trăită.

Cartea „Poeme pentru cei care citesc în linişte” dedicată surorii poetului, Virginia Ludovica, este structurată în 6 capitole.

Primul capitol, Cântec înspăimântat, conţine poeme din care desprindem o parte din filozofia de viaţă complicată a poetului. El vrea să vorbească cu Eminescu:

„Voiam să-i spun că, da, iubirea mea

seamănă cu a lui,

c-am învăţat şi eu să mor sara pe deal, în sunet de bucium.

Ci el

nemuritor prin ceruri luneca.”

În puterea nopţii, poetul scrie un poem rămuros pentru ca în ţara lui însorită să aibă loc de cuibar păsările luminii ce vor veni să scuture din palma lui cenuşa aşteptării. Am transpus în proză, în poveste expresia poetică a iubirii de patrie pe care Olimpiu Nuşfelean o exprimă în: Poem în puterea nopţii.

            După ce citeşti Joc cu măr, altfel mănânci un măr, îl mănânci cu gândul la ce a vrut să spună poetul, la filozofia profundă din versurile încifrate.

Capitolul 2, Iluzie la Veneţia începe cu o splendidă poezie intitulată Dragoste şi care este închinată soţiei, Ionela-Silvia, poezie din care redau câteva versuri:

„Viaţa şi moartea, deopotrivă,
ne ţin lângă aştri –
acolo unde veşnicia atinge marginea lumii
şi nu poţi înţelege greşit
ce păstrează pentru inimă.
[…]

Viaţa şi moartea îşi ţin una alteia locul.

Cerşeşti un zid înflorit,

De care să te sprijini.

Până la urmă convins să alegi

ceea ce numai îngerul tău păzitor

preţuieşte.”

Cât de frumos ne spune în poezia Între cer şi ocean:

„- Domnul numără stelele-n lac te faci că nu-L vezi –

şi-ţi zici că te joci

asculţi Învierea cum calcă peste înscrisuri

o asculţi cu iubire, cu iubirea ta încercată

când Iubirea este Eminescu”

Capitolul 3, Visul omului liber, este o frescă a socialului, dar şi transpunerea în literatură a crezului poetului care ştie că virtutea e cel mai bun lucru al omului:

„Cum aş putea

– umilit şi vinovat –

să mă ascund

în banii

cu care vă drapaţi

victoriile?” (Poem pentru contemporanii cinici).

Capitolul 4, Poem transilvan conţine un singur Poem, care este în sine o carte de istorie ce începe cu un superb Motto scris de poet.

Mi-a fost greu să aleg câteva versuri din cele zece pagini de istorie transpusă în acest Poem de aur, Poem transilvan:  „Sub cerul Transilvaniei

bunicii se mai sfătoşesc spunând poveşti,

fiece ideal are ca rădăcină

un erou

cuvântător în parlamentul nopţilor

în cartea pruncilor Şincai presară

lumina Şcolii Ardelene”

Capitolul 5, Un simplu schimb de lumină, prin poemele scrise cu un suflet de adevărat creştin ne ajută să legăm sărbătoarea Paştelui de cea a Crăciunului.

În capitolul 6, Realitatea utilă, poetul Olimpiu Nuşfelean are încredere în Îngerul său păzitor despre care spune:

„Sper să fie destul de promt

ca să-mi smulgă sufletul

dintre roţile înroşite

şi să-l urce la cer!”

Cartea „Poeme pentru cei care citesc în linişte” se încheie cu Poemul neliniştii mele care începe aşa:

„Poezia pe care o scriu azi

mâine va muri.”

Noi spunem că nu va muri, căci, iată,

Poemele lui Olimpiu Nuşfelean sunt citite.

A Doua Venire, a Cititorului, a venit!

Poemele au o nouă viaţă, o altă viaţă.

Bistriţa, 11 aprilie 2011                                                       Jeniţa Naidin