Jenita Naidin

 

 

 

Ovidiu Drimba

foto: Jenița Naidin

 

 

Cunoscându-l personal doar cu un an înainte de  a pleca în Eternitate, omul de cultură Ovidiu Drimba mi-a rămas în amintire  şi prin faptul că a avut legătură cu Marea Unire din anul 1918.

Aşa cum se petrec sincronicităţile în Universul ce ne înconjoară, în ultima mea vizită, dăruindu-i un fular tricolor ce îl aveam chiar de la Alba Iulia, am asistat la o scenă spontană, petrecută în faţa mea, în care asistenta care îl îngrijea, îi aşează fularul în jurul gâtului şi îi spuse: „Domn Profesor, sunteţi copilul Unirii”.

Atunci eu l-am întrebat care este semnificaţia cuvintelor auzite, i-am spus că am adus fularul fără să ştiu decât  faptul că iubeşte România şi i-am cerut voie să îl fotografiez aşa împodobit.

Mai târziu, spre bucuria mea am citit un articol scris de Zenovie Cârlugea din care reproduc doar începutul şi sfârşitul:

 

«„Un fiu al Marii Uniri”:

OVIDIU DRIMBA

„Savantul care a dăruit României cultura lumii”

 

(Saeculum Vizual, București, 2016)

 

La 3 septembrie 2016, regretatul Ovidiu Drimba (m. 29 aprilie 2015) ar fi împlinit 97 de ani… S-a născut, așadar, la exact nouă luni după ce Tatăl său a participat, în fruntea delegației din Marginea-Bihor, la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

Înzestrat cu un fond de rară omenie, dar și cu o memorie culturală extraordinară slujită cu luciditate și demnitate până în ultimele clipe ale vieții, savantul „care a dăruit României cultura lumii” a acordat relativ puține interviuri în timpul vieții. Pe lângă cele acordate lui I. Oprișan (Lucian Blaga printre contemporani. Dialoguri adnotate, Editurile Saeculum – Vestala, București, 1995, ediția a II-a necenzurată, pp. 269-293) și Zenovie Cârlugea (Lucian Blaga între amintire și actualitate, Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 2011, pp.9-38), se cuvin amintite alte două acordate, la mare distanță, publicistului și memorialistului clujean Constantin Mustață.

Având privilegiul de a fi fost în preajma profesorului și omului de cultură vreme de peste trei decenii, C. Mustață a consemnat și înregistrat pe bandă de magnetofon câteva discuții avute cu fostul asistent al lui Lucian Blaga la catedra de „filosofia culturii” de la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (aflată în refugiu la Sibiu în perioada 1940-1945).

[…]

Cartea este, așadar, nu numai binevenită la un an de posteritate, dar restituie un om, o epocă, o biografie de scriitor și profesor universitar de anvergură (Cluj, București, Milano, Torino), la dimensiunea exactă a valorii celui considerat nu numai „unul din cei mai profunzi oameni pe care îi are cultura română”, căci – așa cum notează editorul I. Oprișan pe coperta volumului, – acest proiect cultural „gigantic, unic în bibliografia universală”, este realmente „o operă în sine, cu greu de continuat și cu atât mai puțin de reluat de o singură persoană!”

 

Subscriem, în deplină cunoștință de cauză. ».

                       Zenovie Cârlugea

 

*

Vedem, cum,  din aceste întâmplări,   aflăm legături dintre oameni şi evenimente istorice deosebite ale României.

Regret faptul că, fiind peste treizeci de ani în Bucureşti nu l-am cunoscut personal mai demult pe acest Om, Ovidiu Drimba, căruia îi voi purta o vie amintire luminoasă.

În anul 1984 m-am aflat printre românii care s-au bucurat să citească o carte de excepţie: „Istoria culturii şi civilizaţiei”, Vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984.

Este adevărat că în acele timpuri nu era acces la internet şi, a avea în bibliotecă o carte de 870 pagini cu texte, planşe şi hărţi ce îţi deschidea un orizont larg despre lume era o binecuvântare.

După treizeci de ani, la sfârşit de februarie 2014, prin graţie divină, m-am aflat faţă în faţă cu acest Mare Profesor, scriitor, om de cultură ce era atunci la o vârstă venerabilă.

Conversaţia a fost pentru mine un prilej foarte rar de a asculta minunate şi valoroase lucruri despre cultură şi civilizaţie, religie, dar şi despre viaţa sa personală trăită ca un miracol.

Am văzut o fiinţă ce a trăit şi trăieşte cu Dumnezeu în minte şi suflet ce s-a dedicat ştiinţei.

Minunat!

În mirabila mea întâlnire directă, am discutat cu Domnul Profesor Ovidiu Drimba despre cum a avut şansa de a fi asistentul lui Lucian Blaga la Cluj, apoi a fost chemat la Bucureşti de Tudor Vianu, despre alte perioade din activitatea sa profesională de mare valoare, dar şi despre minunata sa soţie cu care a conveţuit timp de 64 de ani!  În locuinţa sa am citit:   Sonet liber scris de Lucian Blaga, pentru dânsul şi logodnica sa, Adrienne în ziua cununiei lor, 15 Februarie 1947.

Ca prin minune, vedeam  în original, Sonetul liber.

Această creaţie a filozofului Blaga, o citisem reprodusă foto, de distinsul scriitor, Zenovie Cârlugea în cartea: „Lucian Blaga între amintire şi actualitate”.

Am trăit sublima Bucurie de a fi câtva timp în preajama acestui Om care a muncit o viaţă întreagă pentru a da Omenirii opere de mare valoare,  Om care m-a primit şi înconjurat cu un suflet cald, luminos, plin de Iubire spirituală pură.

Rareori ne este dat să recepţionăm direct un Om care emană fericire din interiorul său, din conştiinţa sa. Eu l-am întâlnit prima dată la vârsta de peste nouăzeci şi patru de ani şi am văzut la domnia sa Conştiinţa atemporală, Inteligenţa.

Cât a vorbit despre viaţa sa, mi-am dat seama că acţiunile sale de succes au avut ca izvor atenţia vigilentă permanentă, au avut Izvorul Divin ce există în fiecare om.

În povestirea sa, l-a evocat pe Lucian Blaga cu energia Iubirii care transcende formele, sau mai bine zis, am văzut la Omul Ovidiu Drimba fenomenul, – ce dorim să îl întâlnim cât mai des la oameni, şi anume,- cum acţionează conştient în tot ce face, totul fiind o armonizare a ceea ce exprimă în exterior cu interiorul său treaz şi în stare de acceptare.

Fiinţează cu Bucurie şi Acceptare a vieţii dată de Dumnezeu. Are un interior plin de Pace.

M-a impresionat profund felul cum a vorbit cu mine, cu ce stare de conştiinţă. Am trăit ceea ce înseamnă să fii în prezenţa unui Maestru spiritual.

Am trăit o stare de însufleţire, am simţit la Ovidiu Drimba că este o realitate faptul că există materia în care a coborât divinul. În locuinţa dânsului m-am simţit ca într-o Catedrală veche, sfinţită!   Şi când mă gândesc unde locuia: Strada Speranţei nr. 28.

În anul 2015,  a Plecat în Eternitate.

Vizualizez, acum când scriu, florile de sânziene culese de pe câmp în drumul meu spre locul unde s-a reîntors, după mulţi ani, Ovidiu Drimba.

Locul unde i-a fost depus trupul fizic, după plecarea Conştiinţei în Ceruri, grădina Bisericii Ortodoxe din Lugaşu de Jos.

Ştim că în câmpul conştiinţei suntem eterni.

Avem fiecare un dram de eternitate în interior, iar această eternitate nu se pierde, ci există în Cosmos, în vasta Conştiinţă Universală, în Dumnezeu.

Când ne concentrăm asupra interiorului nostru, asupra sinelui nostru, ce este un grăunte fin din aur adăpostit de sufletul etern, ştim să acceptăm moartea ca pe un lucru sacru al vieţii!

Cred că toate lucrurile din jurul nostru ne influenţează, aşa cum şi noi influenţăm tot ce ne înconjoară, tot ce atingem,  iar atunci când ne dorim ceva legitim  este bine să onorăm acel lucru.

Românii şi-au dorit Unirea, iar ea s-a înfăptuit.

Suntem fericiţi să fim contemporani cu vârsta de 100 de ani a acestui Sublim Eveniment al ROMÂNIEI: Marea UNIRE!

Ceea ce înseamnă că  Sperăm să fim  pe Pământ la 1 Decembrie 2018!

Sublim este faptul că:

Întreaga Ţară, ROMÂNIA a intrat de pe acum în Spiritul Marii Sărbători!

La mulţi ani! ROMÂNIA!

 

Jeniţa Naidin

Bistriţa,   Miercuri,  29 Noiembrie 2017