Jenita Naidin

Am aflat  că deosebita ființă, vecina mea bună de la București a Plecat…

Dumnezeu să vă odihnească în Pace și Lumină Doamna Teodora Brâncuș!

Îi recitisem poeziile  de curând, și în acea zi am vorbit cu ea la telefon.

Era tare obosită, Doamne, odihnește-i sufletul nobil.

17 August 2017

Am adus pe Prima pagină acest articol ce vorbeşte despre

minunata mea vecină din Bucureşti.

Fiţi binecuvântată Doamna Teodora Brâncuş!

Duminică, 24 Ianuarie 2016

Să fim convinşi că, oricât de aproape am fi de semenii noştri, nu ştim mare lucru despre ei, nu ştim mai nimic despre sufletul lor.

Această idee mi-a fost reconfirmată când am citit splendida carte de poezii scrisă de Teodora Brâncuş.

Este vorba de cartea DESTĂINUIRI, apărută la Editura Universitară, Bucureşti, 2010, în care Doamna Teodora Brâncuş publică, în versuri, momente din viaţa sa sufletească.

Doamna Teodora Brâncuş mi-a fost vecină, apartamentele unul lângă altul, în Bucureşti zeci de ani, îi admiram picturile, avea ca şi mine un serviciu foarte greu, era o gospodină desăvârşită, ne vedeam zilnic, dar nu am ştiut o clipă că are aşa un talent literar.

Mi-a fost alături în anul 2008 când l-am îngrijit, fiind bolnav, pe Paul  în ultima parte a vieţii sale

şi am vorbit  amândouă  despre faptul că e foarte grea singurătatea,

şi soţul ei plecase la Cer cu câţiva ani în urmă, iar unica ei fiică este  căsătorită în Canada.

Am să reproduc aici câteva,  din cele peste 30,

strofe din Poemul:

Gânduri, gânduri, amintiri,

Poem în care vorbeşte de cele două plecări din viaţa ei:

Soţul pe drumul fără întoarcere, Fiica plecată prea departe.

„Mă-ntorc în timp şi scotocesc

Prin viaţa mea de altădată

Sunt umbre-n ea, dar şi lucesc

Lumini care se străduiesc

Să şteargă partea-ntunecată.

Dar când apari în al meu gând

Iubita mamei adorată,

Se face soare, tu-aprinzând

Tot dorul strâns în ani la rând

Şi-aş sta cu tine noaptea toată.

[…]

Atâta apă şi pământ

Stă între noi şi ne desparte,

Împinsă de un dor şi-avânt,

Ţinându-te de-un legământ

Tu ai plecat aşa departe.

Am intuit în al meu gând

Că o să iubeşti şi-o să te pierd

Dar tot mă consolam sperând

Să fii pe-aproape, ca oricând

Să te întâlnesc, să te dezmierd.

[…]

Şi n-am să pot uita nicicând

Seara când te-am condus la gară

Te văd şi-acum la geam, plângând

În trenul care alergând

Ne despărţea întâia oară.

[…]

Dar îmi era nespus de dor

Ca să te-ntâmpin iar în prag

Să-ţi mai pot fi de ajutor

Cu dragostea-mi să te-mpresor

Şi în braţe să te strâng cu drag.

[…]

Îmi tot treceau mereu prin minte

Imagini din trecutul meu

Şi de era al tău părinte

Lângă mine, ca înainte,

Nu mi-ar fi fost atât de greu.

Dar el s-a dus pentru vecie

Şi m-a lăsat a nimănui

Mi-aş fi dorit din nou să fie

În odăiţa mea pustie

Să simt iar mângâierea lui.”

*

Am citit această carte cu greu din cauza lacrimilor, am citat aici doar câteva  strofe din Poemul amintit.

Sunt, în această carte, unele poeme de o frumuseţe, dar şi tristeţe sublime,

iar eu pot spune doar că o felicit, prin intermediul acestui Blog,

pe Doamna Dora Brâncuş din toată inima.

Bistriţa, 2 mai 2012,   Jeniţa Naidin

Am modificat titlul iniţial, şi am adăugat fotografii,

azi, Duminică, 24 ianuarie 2016

Jeniţa  Naidin