Jenita Naidin

Vasile V. Filip, o bătrână dintr-un sat bistriţean şi Menuţ Maximinian

 

*

Vasile V. Filip, Menuţ Maximinian  –  RITURILE  DE  TRECERE

–   Impresiile  cititoarei ce sunt –

Atunci când reuşim să parcurgem o carte cu creionul în mână şi dorim să comunicăm o impresie de cititor, acest lucru se întâmplă şi dacă volumul respectiv a fost în atenţia noastră câţiva ani.  Este  şi situaţia de faţă.

Am primit, cu o dedicaţie de suflet, lucrarea despre care scriu,  de la Domnul Menuţ Maximinian în preajma Crăciunului 2012.

La finalul lecturii, am constatat că  în această carte-document găsim informaţii ce sunt de folos oamenilor, de orice vârstă ar fi,   pentru a-şi dezvolta cunoştinţele şi  posibilităţile de dezvoltare spirituală, astfel încât, din punct de vedere  psihologic, să existe mai armonios, mai echilibrat.

În opera:

„Cultura tradiţională imaterială românească din Judeţul Bistriţa-Năsăud, volumul I,

RITURILE  DE  TRECERE”, cu cele 488 pagini de scrieri şi superbe planşe, găsim următoarea structură:

Capitolul 1. Naşterea şi copilăria, autor, Vasile V. Filip;

Capitolul 2. Nunta, autor, Menuţ Maximinian;

Capitolul 3. Moartea şi înmormântarea, autor, Vasile V. Filip.

Ansamblul acestei lucrări ne prezintă influenţa profundă a arhetipurilor ce au rol de a   reglementa ciclurile vieţii umane.

E o Bucurie a noastră să observăm conexiunile pe care le facem, între ceea ce citim în aceste lucrări recente şi aparţinând unor autori cunoscuţi direct de noi,  cu informaţii din lecturi precedente din opere scrise de alţi specialişti în domeniu, din ţară sau străinătate, sau domenii conexe.

La câteva minunate asemenea conexiuni mă voi referi pe parcursul acestui eseu.

Autorii au intervievat oameni şi, pentru a ne prezenta  în lucrarea lor ştiinţifică esenţialul,  au ţinut cont că întotdeauna conţinutul inconştientului la orice om are are un interior şi un exterior, un sus şi un jos cum s-a mai spus.

Ei reuşesc să scoată în evidenţă cum fiecare viaţă individuală a unui om este în acelaşi timp şi viaţa eternă a speciei umane.

Ne arată obiceiuri vechi, străvechi păstrate şi în prezent, iar lucrarea lor,

„Cultura tradiţională imaterială românească din Judeţul Bistriţa-Năsăud, volumul I,

RITURILE  DE  TRECERE”, publicată la Editura EIKON Cluj-Napoca, 2012,

constituie un studiu valoros, demn de a fi în biblioteci.

Spuneam autorilor că doresc să poată fi găsită această carte şi în Biblioteca Parlamentului României, asta pentru că am o legătură de suflet, încă din martie 1994,  cu această structură – Biblioteca – a organului reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Sunt de părere că atunci când se depune o asemenea muncă de cercetare e normal ca rezultatul ei să fie cunoscut, fie şi dacă ne gândim, pentru români,  la drepturile  constituţionale ale omului din România.

„Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit” (art.31 din Constituţia României). Astfel, cei care nu au bani să cumpere cartea, să o poată studia de la bibliotecă.

Am menţionat sugestia de a găsi oamenii cartea acesta în biblioteci, dar şi altele asemănătoare,  pentru că am constatat cum  poate fi de ajutor în dezvoltarea omului în dobândirea unei conştiinţe a cine este, de unde vine şi unde pleacă. Şi aceasta este o apreciere obiectivă a acestei opere ce poate sta alături de importante studii în domeniu ce sunt  de calitate academică.

Să ne referim acum la primul Capitol:

Naşterea şi copilăria, autor, Vasile V. Filip.

În Capitolul 1,  Naşterea şi copilăria   din opera:

„Cultura tradiţională imaterială românească din Judeţul Bistriţa-Năsăud, volumul I,

RITURILE  DE  TRECERE”,  pe parcursul a 102 pagini,   scriitorul  Vasile V. Filip,

ne aduce informaţii utile şi, de mulţi cititori neştiute.

Vocaţia de cercetător ştiinţific şi privirea spirituală cu care a abordat trecutul şi prezentul din documentele cercetate, l-au ajutat pe autor să ne pună la dispoziţie o sinteză – despre naşterea şi copilăria omului de pe aceste meleaguri ale României -, structurată astfel:

„De unde vin copiii?; În aşteptarea sarcinii; Graviditatea şi avortul; Ivirea în lumină; Prima baie şi înfăşarea; Profilaxie magică postnatală; Ursitoarele; Lăuzia şi pericolele ei; Botezul; Copilăria: praguri, spaime, jocuri.”.

Ei bine, cred că nu numai eu,  care sunt născută şi apoi am vieţuit până la 50 ani pe alte meleaguri, dar şi oamenii din aceste locuri vor fi uimiţi să parcurgă aceste pagini.

Celor  tineri, născuţi aici,  li se vor părea străine şi îndepărtate informaţiile despre obiceiurile străvechi şi vor avea prilejul să mediteze la ele, eventual, întrebând bătrânii din familie dacă  este adevărat  ce aud acum, citind acest studiu. Vor constata care obiceiuri  se mai păstrează şi în prezent, simţind, ca şi mine,  că este bine pentru noi toţi să luăm cunoştinţă despre obiceiurile  legate de viaţa omului. În ele se întrezăreşte programul  interior complicat, dar necesar pentru existenţa terestră şi ciclurile de viaţă ale Umanităţii.

Desigur, programul interior arhetipal, cu care  copilul vine pe lume, îl ajută să ceară ajutor pentru a fi ocrotit,  să cunoască tot ce e în jurul lui, să înveţe limba comunităţii în care creşte, ş.a.m.d., iar mai târziu, după copilărie,  să înfrunte celelalte etape ale vieţii.

Profesorul-scriitor Vasile V. Filip a ordonat  un voluminos material informativ despre naşterea şi copilăria fiinţei umane, prezentându-ne o sinteză din care transpare pregătirea sa la Importante Şcoli din mai multe domenii, cu predilecţie etnologia şi psihologia abisală.

Din lectura întregului Capitol 1, aşa cum autorul a ştiut să ni-l înfăţişeze,  recunoaştem cât de adevărate sunt cuvintele psihologului C.G.Jung:

„Venim pe lume purtând cu noi o zestre arhetipală care ne conferă capacitatea de a ne adapta la realitate exact la fel ca strămoşii noştri îndepărtaţi.”.

Totodată, luăm cunoştinţă cu obiceiurile locurilor aşa cum au fost semnalate dintr-un bogat material bibliografic (lucrări etnografice şi etnologice mai vechi, dar şi mai noi, cum ar fi licenţe sau doctorate din domeniu, cât şi informări de teren de la diferite persoane desemnate pentru a  culege informaţiile) sistematizat, analizat.

Găsesc tot ce e cuprins în: Naşterea şi copilăria ca fiind de folos oricărui om.

Pot exemplifica amplu, dar am să exprim doar un gând, şi anume: o mamă, sau o viitoare mamă s-ar bucura să ştie modalităţi de a-şi ocroti copilaşul aşa cum e redat în cartea de faţă.

Să citim un crâmpei din Profilaxie magică postnatală:

„În satele judeţului nostru exista însă, datorită specificului  vieţii lăuzei (care ieşea şi la câmp, după şase săptămâni) şi un leagăn de pânză, numit săhăidac, foarte asemănător unui mic hamac. […], femeia îl  putea purta pe după gât până la locul de muncă, apoi îl putea agăţa de o cracă […], undeva la umbră, astfel încât tânăra mamă să poată fi de folos şi pentru munca câmpului. Mama făcea în grabă şi aşeza lângă săhăidac o cruce din busuioc sau din spice (busuiocul, grâul şi mirul – cele trei elemente care-şi dispută gradul maxim de sacralitate, într-un anume tip de colinde creştine), ca să fie ferit de vânturile rele, foarte active şi periculoase până la „sfredelul Rusaliilor”.

De altfel şi leagănul de lemn din casă se acoperea cu o ţesătură fină, sprijinită de o nuia curbată, astfel încât copilul să fie ferit de muşte şi alte insecte. Copilul putea să doarmă, după alăptare, şi cu mama în pat, dar aceasta nu-i întorcea niciodată spatele, „să nu fie nebăgat în seamă” când va fi mare, sau „să nu facă rojini pe obraz”, dar mai ales pentru că astfel pericolul de a-l sufoca în somn era mai mic. Dacă copilul mic era lăsat vreodată (prin excepţie) singur în casă, mama scotea mai întâi pisica afară şi punea lângă leagăn cleştele de la sobă şi mătura, ca să-l ferească de rău”

Ne oprim aici, dar tot textul, ca şi întreg capitolul ne fascinează cu aceste minunate cuvinte despre  fiinţa umană-copil.

Spuneam în prima parte a acestui eseu că e o Bucurie a noastră să observăm conexiunile pe care le facem, între ceea ce citim în aceste lucrări recente şi aparţinând unor autori cunoscuţi direct de noi,  cu informaţii din lecturi precedente din opere scrise de alţi specialişti în domeniu, din ţară sau străinătate, sau domenii conexe.

Vă arăt o legătură pe care am făcut-o cu privire la Rugăciuni pentru copii.

Copilului mic de pe meleaguri bistriţene când i se atribuie un înger păzitor i se spune Rugăciunea:

 

Înger, îngeraşul meu,

Roagă-te lui Dumnezeu

Pentru sufleţelul meu,

Peste zi şi peste noapte

Până-n ceasul cel de moarte!

 

Copilului mic  de pe meleaguri elveţiene mama,

în fiecare seară îi spune Rugăciunea:

 

Întinde-ţi  ambele aripi,

O, Iisuse, bucuria mea

Şi ia puiul tău.

Dacă  Satana vrea să-l înfulece,

Atunci fă îngerii să cânte:

Acest copil să rămână nevătămat.

 

Continuăm să ne referim mai departe la Capitolul 2. Nunta, autor, Menuţ Maximinian.

iar pentru început,  este demn de menţionat modul cum e  structurată  această parte a cărţii.

Realizarea structurii a fost anume gândită, astfel încât, facilitează lectura şi studiul.

Fiecare titlu al secţiunilor fiind edificator pentru conţinutul astfel denumit, venind în întâmpinarea celor  care vor să citească rezultatul cercetărilor din domeniul Căsătoriei de pe mealeagurile judeţului Bistriţa-Năsăud.

Iată cele 29 secţiuni:

„Nunta în tradiţia populară. Cadru general; Unde se cunosc mirii; Ritualurile de anticipaţie; Peţirea; Mersul pe vedere; Tocmeala; Vestiri în biserică; Nănaşii; Chematul la nuntă; Socăcitul; Cămaşa mirelui. Colacul la soacră; Steagul; Găteala miresei; Iertăciunile; Persoane cu rol ceremonial  Colăcarii, Stegarii, Vornicul, Călăreţii şi Druştele; Alaiul dinaintea cununiei; Cununia; Alaiul după cununie; Strigătura în prag; Ospăţul; Închinatul (Furatul) miresei; Cinstea.  Făgădaşu. Strigatul în clar; Datul găinii; Nunta cu pom; Jocul miresei;  Stricatul (dezgăţatul, deshobotitul miresei; Lada de zestre; Spălăcenia (pa-ntorsa); Perioada postnupţială; Despărţirea.  A doua nuntă.”.

  Observăm un cuprins magnific destinat să descrie acest eveniment din viaţa omului:  Nunta.

Nu-i de mirare că autorul a sintetizat un amplu material documentar (studii, lucrări de licenţă, interviuri, chestionare) pe parcursul a 180 pagini de carte.

Încă de la început, Menuţ Maximinian  ne anunţă amploarea evenimentului ce urmează să îl descrie:

„Obiceiurile de nuntă sunt bogate pentru că se leagă de cel mai de seamă moment din viaţa omului, moment ce echivalează cu o a doua naştere. Multe din ele, aşa cum le cunoaştem noi azi, au originea în viaţa patriarhală din timpul orânduirii patriarhale […].

Ceremonialul de nuntă are deci o vârstă milenară şi în decursul dezvoltării sale a căpătat un caracter dramatic, izvorât din conflictele sociale şi prejudecăţi. Nunta, cu toate că se leagă de viaţa intimă de familie, a devenit o manifestare de masă, antrenând uneori întregul sat.”

Aceast Capitol al cărţii cuprinde numeroase cântece şi obicieuri, ritualuri, unele pline de umor:

„fetele nu ar trebui să aleagă prea mult, pentru că riscă să rămâie fete bătrâne «tot alege până culege» şi, de aici unele strigături:

Mărită-te horholină

Nu şăge fată bătrână

Că şi dracu s-o-n-surat

Şi tu nu ce-ai măritat”

O menţiune interesantă legată de pregătirea tinerilor pentru căsătorie:

„Pentru pregătirea băieţilor pentru însurătoare rol mai  mare avea tatăl şi armata. Copilul era luat pe lângă tată la muncile câmpului, la păscutul şi îngrijirea animalelor, în pădure etc.  Armata avea rolul său în dezvoltarea fizică şi morală a tinerilor. Plecatul în cătănie reprezenta o pregătire a tinerilor pentru viaţa de familie.”

Despre rolul bisericii şi  responsabilitatea preotului din localitate aflăm:

„Înainte cu trei săptămâni de nuntă, cei doi miri erau vestiţi la biserică pentru ca nu cumva să existe unele impedimente din cauza cărora nu se poate încheia căsătoria […]

La terminarea fiecărei Liturghii preotul făcea un anunţ ce suna cam aşa:

«La Sfânta Taină a Cununiei se vestesc tinerii(N) fiul lui (N) din satul (N) şi a lui (N) din satul(N). Dacă cineva cunoaşte vreo pricină de despărţire îi rugăm să ne anunţe, dacă nu le dorim viaţă bună şi sănătate»,

De se întâmpla ca cineva din creştini să anunţe pe preot de anumite nereguli, acesta cerceta cu de-amănuntul situaţia şi apoi lua măsurile ce se impuneau.”

Capitolul Nunta se încheie cu zeci de pagini cu frumoase  planşe colorate în care sunt imortalizate obiceiuri, dar şi personalităţi ale judeţului ce au participat: Cornelia Ardelean Archiudean, Valeria Peter Predescu, Episcopul Macarie, Preotul  Timoftei Găurean, Domnica Dologa,  şi mulţi alţii.

Al treilea capitol al cărţii:  Moartea şi Înmormântarea, scris de  profesorul Vasile V. Filip are în arhitectura sa următoarea  structură:

„Moartea şi riturile funerare în orizont cultural tradiţional. Cadru general; Agonia şi semnele morţii; Moartea clinică – scenariu dantesc contemporan; Reprezentări ale morţii şi sufletului; Primele pregătiri: scalda şi aşezarea în sicriu; Reacţia comunităţii. Vizitele, darurile, priveghiul, înstrigoirea; Prohodul. Drumul mortului. Masa finală; Nunta mortului. Bradul, pomul steagul; Rituri postfunerare: pomeni, pomeniri, invocări; «Cântece morţeşti», Culegeri şi culegători, Universul motivic al textelor; «Cântecul mortului» în actualitate. Culegeri şi culegători;  Tipologia cântecelor funebre; Cântece funebre cu caracter ritual; Cântece funebre nerituale, lirice. Universul motivic; Amalgamarea bocet-verş «Cântecul morţesc» în contemporaneitate; Chicotind la capul mortului. Jocurile de priveghi şi alte elemente hazlii ale înmormântării.”

Din aceste titluri, pe care le-am citat special, ca cititorii care doresc să parcurgă această operă să fie motivaţi,  observăm  meticulozitatea cercetătorului,  prof. Vasile V. Filip, care,   a sintetizat un bogat material documentar, oferindu-ne acest important studiu.

Autorul, după ce ne poartă prin esenţe ale unor lucrări de seamă în domeniu, din care vedem truda unei documentări serioase, ne spune:

„Moartea ţine aşadar de ceva profund legic şi profund necesar, de aceea definitoriu prin excelenţă. A o cunoaşte şi a o asuma este înţelepciunea ultimă, însuşi sensul profund al vieţii noastre spirituale, încoronarea acesteia.”

Legat de cuvintele de mai sus,  mintea mea a făcut multe conexiuni, asta pentru că, Moartea e un domeniu de cercetare privată veche a mea, şi, de aceea,  am fost motivată să citesc multe studii despre acest moment al Vieţii, de o largă arie (religie, psihologie, filozofie), dar am să citez aici doar un text a lui René Barbier:

„Să trăieşti cu sentimentul morţii la orice atingere, în fiecare clipă, conduce persoana la reexaminarea noţiunii de temporalitate, de viitor şi de trecut. Energia degajată de o bună înţelegere şi asumarea morţii în act pe parcursul vieţii noastre întregi ne deschid către natura însăşi a libertăţii, a dragostei, a relaţiei cu lumea şi cu ceilalţi. […]

Moartea nu există în inconştient, afirmă psihanaliza.”

Vasile V. Filip, în procesul documentării pe care a făcut-o pentru a scrie cartea despre care vorbim, respectiv acest capitol despre Moarte,  a remarcat:

„Filele  disparate ale acestei «cărţi româneşti a morţilor» n-au fost niciodată redactate în scris, nici ordonate coerent (ca în alte culturi arhaice şi mitologice, precum cea egipteană, tibetană sau mayaşă), astfel încât discontinuitatea şi difuziunea continuă a motivelor, întrepătrunderea diverselor influenţe […],  trebuie acceptate ca atare.”

Desigur, sperăm să se înghege de către specialişti, având la îndemână şi  valorosul studiu din cartea de faţă, o Carte românească a Morţii şi a Vieţii,  sau cum va fi intitulată.

Urmare a unor aspecte –prezente în spaţiul public –  cu privire la frământările, dar şi confruntările urmaşilor unor persoane publice, am să citez un text, din cadrul secţiunii:

Agonia şi semnele morţii,   ce ar fi bine să fie cunoscut de toţi oamenii, situaţie în care, fenomenul, prezentat la mai multe posturi de televiziune, din care se văd ce conflicte grele  sunt între copii,  atunci când părinţii nu clarifică lucrurile înainte să moară.

Să citim ce scrie Vasile V. Filip:

„Dar, înainte ca agonia morţii să se instaleze, uneori chiar înainte de «semnele» mai sus prezentate, omul culturii tradiţionale îşi  «rânduieşte» ieşirea din viaţă, astfel încât să preaia cât mai multe din responsabilităţile care,  altfel, ar reveni urmaşilor.

Primul imperativ este împărţirea averii, care generează ulterior cele mai multe conflicte. Altfel, dacă nu a făcut-o până acum, el cheamă toţi urmaşii (fii, nepoţi) la  căpătâi, indicându-le «cu limbă de moarte» care ce vor moşteni din agoniseala vieţii sale;

ceea ce funcţionează ca un  testament, de o legalitate incontestabilă în mediul culturii tradiţionale orale, aureolat fiind de ireversibilitatea şi chiar «sacralitatea»  morţii testamentarului.

El inidică, uneori, până la detaliu, locul şi felul în care vrea să fie înmormântat, hainele  cu care vrea să fie îmbrăcat […], ce anume şi cui să i se dea drept pomană întru amintirea şi liniştea sufletului său.

 Mama autorului acestor rânduri, de pildă, a întocmit până şi lista persoanelor (mai puţin cunoscute de fiii săi, trăitori fiecare îl alt oraş) care urmau să ducă sicriul, prapurii, crucea, sau de la care preotul paroh urma să ia, în numele ei, obişnuitele «iertăciuni» la prohod.

Dacă muribundul mai are încă probleme nerezolvate, certuri şi tensiuni cu rude, vecini, consăteni, el îi cheamă să-şi ceară iertare, să poată pleca împăcat. […] …cei care ştiu că duşmanul lor îşi trăieşte ultimele ceasuri vin nechemaţi pentru a se împăca … şi a-i da «dezlegare». Aceasta se datorează nu doar simţului moral şi religios, incontestabile în mediul culturii tradiţionale.”

În întregul ei, cartea: „Cultura tradiţională imaterială românească din Judeţul Bistriţa-Năsăud, volumul I,  RITURILE  DE  TRECERE”, pentru mine, ca simplă cititoare, constituie o Bucurie.

Totul este impresionant,  în mare măsură,  lectura mi- a prilejuit aflarea unor obiceiuri, ritualuri nemaiauzite şi cu impact puternic în a cunoaşte şi admira minunile spirituale, psihlogice ale  poporului român.

Ne-am bucurat să găsim în acest volum, reproduse, minunate cântece, poezii, proverbe, astfel încât,  şi prin  această carte-document să se păstreze zestrea spirituală, sufletească a românilor.

În  cuprinsul  acestei cărţi  întâlnim numeroase regionalisme, care vor rămâne în scris, fiind  un merit al lucrării, iar pentru cititori ca mine, din alte zone ale ţării, sunt noutăţi ce ne arată bogăţia limbii poporului nostru şi acest aspect este important.

Autorii spun în Argument la acest prim volum:

„Ceea ce ne-a determinat să ne angajăm într-o astfel de întreprindere a fost faptul că judeţul nostru – cu zone etno-folclorice de o bogăţie recunoscută – era unul din puţinele din ţară care nu avea o asemenea sinteză.”

 

Ei bine, acum, Judeţul Bistriţa-Năsăud are acest prim volum publicat, carte  ce este o operă preţioasă.

Dorim autorilor să realizeze  şi celelalte două volume din  Proiectul anunţat în anul 2011, şi, în comparaţie cu ce am întâlnit în lucrarea de faţă, sugerăm ca, într-o măsură mai mare, chiar autorii să fie cei care culeg datele, motivăm asta prin faptul că acolo, unde au făcut asta, se vede calitatea şi autenticitatea documentelor prezentate. Desigur, să le fie create condiţiile de către factorii responsabili.

Felicitări Vasile V. Filip! Felicitări Menuţ Maximinian!

 Vineri, 2 Octombrie 2015   Jeniţa Naidin