Jenita Naidin

Motto:

Dacă vrei să fie fraţi,

convinge-i să clădească un turn.

 Dacă vrei să se urască, aruncă-le grăunţe.

Antoine de Saint-Exupéry

Tema acestui articol fiind Solidaritatea şi Toleranţa, gândul ne duce la faptul că, în existenţa sa, Omenirea, prin arta, scrierile şi faptele sale, ne arată multe exemple de solidaritate şi toleranţă, dar şi voinţa omului de a crede în progres prin solidarizare şi tolerare.

Ştim că judecăţile morale individuale, deşi pot fi particulare, implică întotdeauna o judecată universală. Când oamenii s-au solidarizat, au schimbat orânduiri sociale, au făcut să se nască noi religii, au făcut posibilă evoluţia ştiinţifică.

În mod universal, s-a convenit că Solidaritatea înseamnă faptul de a fi solidar (cu cineva sau ceva), sentiment care îi determină pe oameni să îşi acorde ajutor reciproc, iar Toleranţa înseamnă faptul de a fi îngăduitor, indulgent.

Ei bine, aceste manifestări umane se găsesc într-o sumedenie de planuri  existenţiale astfel încât vom atinge aici, succint, doar câteva.

De-a lungul Istoriei Omenirii, întâlnim multe situaţii în care, continuând, prin solidarizare, munca celui de dinainte, care a mers până într-un punct, şi lăsând urmaşilor să continue din locul până unde a ajuns acesta, care s-a înfrăţit cu ceilalţi printr-o responsabilitate şi un interes comun, vedem progresul atins până acum, Anul Domnului 2009. Menţinerea unor religii perioade îndelungate, coagularea şi existenţa naţiunilor, viaţa în colectivităţi sau organizaţii diverse, viaţa călugărilor din Muntele Athos, viaţa în familie, dar şi cercetarea ştiinţifică sunt exemple de solidarizare şi tolerare.

N-am putea medita mult timp asupra Veşniciei plecând de la singura experienţă pe care fiecare individ poate să o aibă în cadrul propriei sale vieţi. Realitatea este mai vastă.

Ea se întinde la dimensiunile lumii considerată în amploarea timpului şi spaţiului, o lume aşa cum a făcut-o Istoria sa. Secol după secol s-a constituit într-adevăr un patrimoniu bogat al tuturor experienţelor.  Oamenii îşi transmit unul altuia, din generaţie în generaţie, moştenirea în toate domeniile vieţii. Avem o responsabilitate şi un interes comun să trăim într-o lume mai bună şi să lăsăm o lume mai bună în urma noastră. Este un deziderat important.  Noi înşine suntem beneficiarii a tot ce ne-au lăsat cei dinaintea noastră. Cei de după noi vor folosi ceea ce găsesc creat de predecesori.  Iată solidaritatea la nivelul Creaţiei trăită şi aplicată de oameni în câteva exemple: în anul 1543, Nicholaus Copernicus a publicat o carte în care demonstra că Soarele era centrul Universului, nu Pământul. Cartea a fost interzisă, dar Giordano Bruno a continuat munca predecesorului, i-a confirmat calculele şi a spus că este cert că Soarele, cu planetele sale, face parte dintr-un Univers nesfârşit cu mai multe astfel de sisteme. Deşi Inchiziţia l-a ars de viu pe cel dinaintea sa, Galileo Galilei, „tatăl ştiinţei moderne”, a continuat descoperirile şi iată că ştiinţa a învins cu ajutorul lui Dumnezeu. Au urmat:  Descartes, Bacon, Newton, Einstein, Bohr, Heisenberg şi, la un moment dat, s-a spus de către fondatorii teoriei cuantice: „sondează destul de adânc în materie şi aceasta dispare şi se dizolvă în energie nemăsurabilă”.

Noi credem că acea energie nemăsurabilă este Dumnezeu, Creatorul, cel ce este în Tot şi în Toate.

Prin solidaritate şi toleranţă sperăm că pe viitor oamenii bisericii îşi vor cunoaşte din ce în ce mai bine ştiinţa de care au nevoie, iar oamenii de ştiinţă vor cunoaşte mult mai mult despre adevăratele învăţături spirituale, despre ceea ce nu se vede, dar există. Un adevărat om de ştiinţă este un om religios.

Vedem în Istoria progresului uman cum evoluţia apare prin includerea unor arii de studiu din ce în ce mai largi şi prin integrarea acestora.

În dialogul lor cu spiritualiştii, purtat sub semnul toleranţei, oamenii de ştiinţă au afirmat: „Ceea ce este esenţial, este conştiinţa însăşi, iar materia-energie este produsul conştiinţei. Dacă ne schimbăm părerea despre cine suntem – şi ne vedem pe noi înşine ca şi creatori, eterne fiinţe creându-şi experienţa fizică, unite la acel nivel al existenţei pe care-l numim conştiinţă – atunci începem să vedem şi să creăm această lume în care trăim într-un mod total diferit.  Se cercetează ştiinţific percepţiile «mistice» despre realitate ale oamenilor.”

Prin solidarizarea oamenilor de ştiinţă şi a oamenilor preocupaţi de spirit, s-a ajuns la concluzia că mintea şi materia sunt unul şi acelaşi lucru, o formă de energie. Oare separarea materiei de spirit a fost artificială? Apelând la toleranţă spunem că aceste două domenii ale gândirii umane s-au separat, sigur din voinţă divină, pentru ca ştiinţa, într-un anume timp al Istoriei, să se concentreze asupra materiei şi să facă descoperiri din ce în ce mai mari pentru ca viaţa oamenilor să aibă o calitate superioară.

Evoluţia tehnicii dă posibilitatea omului să aibă mai mult timp pentru sufletul lui, pentru cultură, pentru a se uni cu Dumnezeu prin Rugăciune. Specialiştii în fizica cuantică ne spun că întregul Univers a apărut din gândire! Ne creem viaţa prin propriile gânduri. Să gândim pozitiv, să fim solidari şi toleranţi.

Ne gândim acum la faptul că este bine să fie o solidarizare în îngrijirea sufletului omenesc atât de către oamenii bisericii cât şi de medicii de suflete, adică psihologi, psihiatri, psihanalişti, iar faptul că religia se ocupă de faptele conştiente ale omului, iar ştiinţa sufletului de faptele inconştiente, nu împiedică existenţa toleranţei, mai ales că uneori, unele suferinţe sufleteşti se datorează ambelor cauze, iar vindecarea necesită colaborarea tuturor celor meniţi să ajute fiinţa umană, adică omul să fie sfânt pentru om.

Să atingem acum o importantă latură a vieţii omului şi anume, voinţa de a crede în Dumnezeu, nu într-o religie anume neapărat.

Sufletul omului este religios prin natura sa, indiferent în ce loc de pe Pământ se naşte sau trăieşte. Mai târziu, în procesul devenirii lui, Omul poate să aibă îndoieli cu privire la existenţa lui Dumnezeu, sau să îşi piardă credinţa dacă viaţa îi este plină de necazuri. Şi totuşi, prin solidaritate, îi putem ajuta pe semenii noştri să aibă voinţa de a crede în Dumnezeu, să se poată crea un echilibru între progresul tehnic, material şi evoluţia spiritualităţii, prin acea conştiinţă a responsabilităţii provenită din dezvoltarea interioară a omului.

Să ştim că Dumnezeu ne dă viaţă, ne face să creştem, ne umple de dorinţe, de regrete, de bucurii şi suferinţe, de mânie şi îndurare. Apoi ne ia din nou la El. Totuşi, noi nu suntem nici copilul, nici şcolarul, nici soţul, nici bătrânul.  Suntem cel ce se desăvârşeşte, cel ce devine. Importante sunt: Credinţa, Educaţia în familie şi societate, Munca, Cultura.

Importantă este viaţa de familie. O familie se clădeşte pe ceea ce i se cere – iubire, cinste, solidaritate şi toleranţă –  nu pe ceea ce i se dă. Să ne îngrijim de ceea ce este etern şi mai înalt în tot ce avem şi care ne dă sensul vieţii şi pe care vrem să îl transmitem copiilor noştri mai îmbunătăţit decât l-am preluat de la înaintaşi. Câtă Solidaritate şi câtă Toleranţă găsim în scrierile Omenirii în legătură cu voinţa de a crede că Dumnezeu există, solidari în a ne arăta că nu avem nimic de pierdut dacă vrem să credem în existenţa Creatorului şi în realizarea dialogului dintre Ştiinţă şi Spiritualitate.

Să fim solidari în faptul de a pune Iubirea pentru Dumnezeu pe primul plan al vieţii, dar să fim toleranţi cu cei care nu se solidarizează cu noi.

Jeniţa  Dodiţă Naidin