Jenita Naidin

MOTO

Cu un cuvânt rău şi pe cei buni îi faci răi,

iar cu un  cuvânt bun şi pe cei răi îi faci buni.

Am primit imagini frumoase  de la Muzeul  Lucian Blaga – Lancrăm, prin bunăvoința muzeografei Mirela Lenica Sedean, și,  m-am gândit să le fac  cunoscute alături  de cuvinte ce conțin  afirmații  pline de înțelepciune scrise de  psihologul Carl Gustav  Jung. 

*

„Dacă vrem să schimbăm ceva la un copil, trebuie ca mai întâi să examinăm acel lucru

şi să vedem dacă nu cumva e ceva pe care am putea mai bine să-l schimbăm în noi înşine.”.

*

„Nimic nu are o influenţă mai puternică din punct de vedere psihologic asupra mediului lor şi, în special, asupra copiilor lor,  decât viaţa netrăită a părinţilor.”

*

”Întâlnirea dintre două personalităţi este asemănătoare contactului dintre două substanţe chimice: dacă există vreo reacţie, ambele se transformă.”.

*

„Dezvoltarea personalităţii este o asemenea fericire încât trebuie plătită scump…

Ea înseamnă mai mult decât spaima de singurătate, 

ea înseamnă şi fidelitate faţă de propria sa lege.
Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre, e un ideal de neatins.

Dar faptul că e de neatins nu impietează asupra unui ideal,

căci idealurile sunt doar călăuze şi niciodată ţeluri.”

*

„Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive.

Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă acestea vor fi folosite pentru a face lucruri bune sau rele.

Şi dacă ea, personalitatea morală,  lipseşte, niciun  profesor nu o poate furniza, nici nu-i poate lua locul.”

*

„Cel care se apără de nou, de străin, regresând spre trecut, este în aceeaşi condiţie neurotică ca şi cel ce se identifică cu noul, fugind de trecut.

Singura deosebire este că unul se înstrăinează de trecut, iar celălalt – de viitor.

Amândoi fac, în principiu, acelaşi lucru:

îşi salvează îngustimea conştientului, în loc să lase conflictul contradicţiilor să izbucnească, sfărâmând totul, spre a-şi construi apoi o stare de conştientă de nivel mai înalt şi cu orizont mai larg.”.

 *

„Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta… Cine priveşte în afară, visează. Cine priveşte înăuntru, se trezeşte.”

*

„Crearea unui lucru nou nu se face cu ajutorul raţiunii, ci prin jocul instinctului, care acţionează dintr-o necesitate interioară.

Mintea creativă se joacă cu obiectele pe care le iubeşte.”.

*

„Corpul este partea materială, fizică, a fiinţei însufleţite, care posedă impulsuri instinctive, animalice.

Sufletul, din punct de vedere psihologic, este un fel de personalitate interioară, care posedă un complex delimitat de funcţii foarte clar determinate în cadrul psihismului şi care conţine totalitatea proceselor conştiente şi inconştiente.

Spiritul este principiul creator universal, sursă de energie şi inteligenţă.

Cele trei planuri care alcătuiesc fiinţa umană:

  corp, suflet şi spirit.”

*

„Unde stăpâneşte iubirea, nu există dorinţă de putere,

iar unde predomină puterea, lipseşte iubirea. Una o umbreşte pe cealaltă.”

*

În continuare   citez   din cartea:

„JUNG”,

scrisă de  Anthony Stevens, apărută la Editura Humanitas, 1996,

în colecţia: Maeştri spirituali.

«Urmărind cu atenţie ce îi spuneau pacienţii, scria Jung,

…mi-am dat seama că ideile paranoide şi halucinaţiile conţin un germene de sens.

În spatele psihozei se află o personalitate, istoricul unei vieţi, o alcătuire de speranţe şi dorinţe.

Dacă nu le înţelegem, vina ne aparţine.

Am început apoi să pricep pentru prima oară că înăuntrul psihozei se află disimulată o psihologie generală a personalităţii şi că ne confruntăm, şi aici, cu străvechile conflicte umane.

Chiar dacă pacienţii pot părea mărginiţi şi apatici, sau complet imbecilizaţi, în mintea lor se petrece ceva mai mult şi cu mai mult sens decât ai impresia.

În străfundurile bolnavilor mentali nu descoperim nimic nou sau necunoscut, ci întâlnim de fapt substratul propriei noastre naturi. […].

Lucrul acesta e încă şi mai adevărat în cazul nevrozei:

„Procesele psihice ale neuroticilor diferă prea puţin de ale aşa-numiţilor oameni normali – căci cine oare e astăzi absolut sigur că nu este la rândul lui neurotic?” . […].

Deşi învăţase la Burghölzli totul despre stabilirea unui diagnostic psihiatric, Jung considera că procedeul nu are decât o utilitate limitată:

„Diagnosticele clinice sunt importante, pentru că oferă doctorului un anumit sistem de orientare. Dar ele nu-l ajută pe pacient.

Crucială este povestea. Căci numai ea dezvăluie fundalul omenesc şi suferinţa umană şi numai de aici încolo terapia doctorului începe să acţioneze” […].

Vechea abordare patologistă, care persistă în psihiatria generală până în ziua de azi, descrie bolile mentale ca pe nişte entităţi distincte, fiecare prezentând un tablou clinic specific şi bine determinat.

Jung considera acest lucru benefic până la un punct, având însă dezavantajul de a proiecta în prim-plan toate trăsăturile neesenţiale ale afecţiunii, în vreme ce disimulează tocmai aspectul esenţial anume  „faptul că boala în cauză este întotdeauna un fenomen profund individual”. […].

În termeni  foarte  generali, Jung credea că schizofrenia (psihoza) şi isteria (nevroza) sunt nişte expresii-limită ale celor două tipuri fundamentale de atitudine:

introversiunea extremă –  având ca rezultat retragerea libidoului din lumea exterioară şi canalizarea lui într-un univers absolut privat al fanteziei şi imaginilor arhetipale –

şi extraversiunea extremă,

ducând,

prin pierderea simţului de integritate lăuntrică,

la o exagerată grijă pentru  propria influenţă exercitată în universul relaţiilor sociale.

Cu alte cuvinte, schizofrenicii trăiesc în inconştient, pe când istericii trăiesc în persona(masca) proprie.

Văzute, aşadar, în contextul lor conceptual cel mai larg, atât sănătatea, cât şi boala mentală sunt funcţii de echilibru sau dezechilibru homeostatic între nevoile factorului individual şi cerinţele celui colectiv.

Oamenii ajung neurotici pentru că înlăuntrul lor s-au petrecut sciziuni, iar procesele conştiente şi inconştiente nu mai funcţionează echilibrându-se homeostatic.

Această „dezbinare cu inconştientul”

este

„sinonimă cu pierderea instinctului şi a rădăcinilor”.

Însă  „dacă izbutim să ne dezvoltăm aşa cum trebuie acea funcţie pe care am numit-o transcendentă, discordanţa încetează şi ne putem bucura de latura benefică a inconştientului. Inconştientul ne oferă atunci toată acea încurajare şi asistenţă pe care natura cea generoasă o poate revărsa asupra omului”.  […].

Este adevărat că Jung pune mereu accentul pe viaţa psihică lăuntrică a omului, şi totuşi el nu ignoră importanţa adaptării la cerinţele sociale:

Astfel, din punct de vedere psihologic(nu clinic), putem împărţi psihonevrozele în două grupe principale: una cuprinzând oamenii  „colectivi”,  cu o individualitate puţin dezvoltată, cealaltă cuprinzându-i pe  „individualişti”, cu o adaptare de tip colectiv atrofiată. În consecinţă, atitudinea terapeutică e diferită, căci este absolut limpede că un individualist neurotic nu poate fi vindecat decât dacă îşi recunoaşte omul colectiv lăuntric – aşadar necesitatea adaptării de tip colectiv.”

* **      

Cred că  mereu ne este  de ajutor să citim fragmente din  scrierile  marilor psihologi, fiindcă știu că nu toți oamenii dispun de timpul meu, ca pensionară, respectiv,  să citească în întregime cărți și să ofere  semenilor câteva idei ce sunt un sprijin sufletului omenesc.

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Miercuri, 3 Aprilie 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 

***